Bolojan, înlocuit de Predoiu? Ce spune vicepremierul despre acest scenariu. ”Așa o să rămână și pe viitor”

Cătălin Predoiu l-ar putea înlocui pe Ilie Bolojan în fruntea Executivului! Cel puțin asta susțin surse politice, conform cărora coaliția PSD-PNL-USR-UDMR ar putea merge înainte, dar cu un alt premier liberal, nu cu Bolojan.
Alina Costache
21 apr. 2026, 15:37
Bolojan, înlocuit de Predoiu? Ce spune vicepremierul despre acest scenariu. ”Așa o să rămână și pe viitor”

Scena politică autohtonă a explodat luni odată cu decizia prin care PSD i-a retras sprijinul politic premierului Ilie Bolojan. Cum va fi depășită această criză majoră? Sunt multe variante de răspuns și tot atâtea scenarii posibile, inclusiv aceea conform căreia coaliția PSD-PNL-USR-UDMR va merge înainte, dar cu un alt premier liberal, în locul lui Bolojan. Cel puțin asta susțin surse politice, potrivit cărora supraviețuirea coaliției în forma convenită anul trecut depinde de o eventuală moțiune de cenzură contra cabinetului condus de președintele PNL.

Scenariul în care coaliția merge înainte cu un alt premier liberal include și două variante de înlocuitor al acestuia. Este vorba despre vicepremierul Cătălin Predoiu, care este și ministru de Interne, și despre șeful Finanțelor, Alexandru Nazare.

Citește și Ilie Bolojan cere ajutorul tuturor partidelor din Parlament pentru implementarea reformelor din PNRR: „Interesele României de a nu pierde bani nu au culoare politică”

Întrebat în legătură cu posibilitatea de a prelua șefia Executivului, Predoiu a răspuns că ”nu se pune problema în acest moment” despre așa ceva.

”Mandatele pe care le-am primit până acum, în timp, le-am primit fie de la premier, fie de la PNL. Așa o să rămână și pe viitor”, a subliniat vicepremierul.

În același context, Predoiu a precizat că nici măcar nu s-a discutat în interiorul PNL despre posibilitatea nominalizării sale pentru șefia guvernului.

”Nu se pune problema în acest moment această chestiune. E exclus. N-am avut o asemenea discuție în partid”, a spus vicepremierul, într-o conferință de presă.

Cătălin Predoiu este unul dintre liderii PNL, ocupând funcția de prim-vicepreședinte al partidului.

Citește și ”Turbulențele politice” vor afecta românii prin rate mai mari la bănci și prețuri în creștere. Cristian Pîrvulescu: ”Instabilitatea politică se poate simți în ratele lunare, dar și în valoarea coșului lunar de cumpărături”

DailyBusiness
FMI și Banca Mondială revizuiesc drastic prognozele pentru România. Creștere economică aproape înjumătățită în 2026
Spynews
Florin Salam, dans incendiar cu Floricica Dansatoarea! Puțini știu ce relație este între ei, de fapt
Fanatik.ro
Ce se mai știe de Tiger Woods după ce a provocat un accident. Locul unde se recuperează celebrul sportiv
Capital.ro
Se interzic complet fumatul și vapatul. Decizie în UK pentru cei născuți după 2009: O lege de referință care va salva vieți
Playtech.ro
Banca Națională a României organizează Zilele Porților Deschise. Istoria Palatului BNR de pe Lipscani, martor în vremuri grele și de glorie
Adevarul
Pariul riscant al PSD: Moțiune de cenzură sau anticipate? De ce Nicușor Dan ar putea bloca planul social-democraților
wowbiz.ro
Andreea Bălan și Victor Cornea s-au căsătorit! Imagini emoționante de la cununia civilă a vedetei
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Calendar ortodox pentru 22 aprilie 2026. Ce NU trebuie să facă creștinii pentru a se feri de boli și necazuri
iamsport.ro
Radu Banciu a numit antrenorul român din străinătate care ar fi fost o soluție mai bună decât Gică Hagi: ”Are stofă”
MediaFlux
Capul Sfântului Gheorghe, adus miercuri în România, de la Muntele Athos. Unde vor fi depuse moaștele
stirilekanald.ro
Rusia va plăti despăgubiri după ce a doborât un avion de pasageri cu 67 de oameni la bord
NEWS ALERT Un camion a fost cuprins de foc pe autostrada A1, în Hunedoara