Cât câștigă pe lună noul șef DNA și adjuncții săi. Sumele sunt printre cele mai ridicate din sectorul public

Procurorul Viorel Cerbu este noul procuror-șef al Direcției Naționale Anticorupției. Acesta a fost numit în funcție pe 15 aprilie 2026 și are printre cele mai mari salarii din sectorul public.
Loredana Brumă
27 apr. 2026, 07:55
Cât câștigă pe lună noul șef DNA și adjuncții săi. Sumele sunt printre cele mai ridicate din sectorul public

Cât câștigă pe lună noul șef DNA. Conform datelor oficiale publicate de Direcția Națională Anticorupție la sfârștitul lunii martie 2026, pe lângă salariile de bază, atât noul procuror șef al DNA, cât și adjuncții săi mai încasează și diverse spouri.

Ce salariu are noul șef al DNA. Suma este uriașă

Datele oficiale publicate de DNA la 31 martie 2026 arată că procurorul-șef direcție al Direcției Naționale Anticorupție încasează un venit brut lunar format dintr-o indemnizație de bază de 34.800 lei, la care se adaugă sporuri pentru risc și suprasolicitare neuropsihică (8.400 lei), confidențialitate (1.740 lei) și condiții de muncă (300 lei). În total, ajunge la 45.240 lei brut pe lună, adică aproximativ 9.000 de euro. Chiar dacă venitul net este mai mic după ce se scad taxele, rămâne printre cele mai ridicate din sectorul public.

Adjuncții Marius-Ionel Ștefan și Marinela Mincă beneficiază de o indemnizație în valoare de 35.406 lei, spor de risc de 8.552 lei, spor de confidențialitate de 1.770 lei și spor pentru condiții de muncă de 300 lei. În total, aceștia câștigă 46.028 lei brut lunar.

Citește și Efectele austerităţii: Doar 8% dintre angajaţi se pot lăuda cu salarii nete de peste 9.500 de lei

Pe lângă salarii, angajații DNA beneficiază de o serie de drepturi suplimentare: decontarea chiriei și a transportului, inclusiv pentru trei călătorii dus-întors, diurnă pentru delegări sau detașări (2% din indemnizație), precum și acoperirea cheltuielilor medicale. De asemenea, sunt acordate vouchere de vacanță și indemnizație de hrană.

Grila de salarizare din cadrul DNA variază în funcție de funcție, gradație și vechime.

Pentru pozițiile de vârf, precum cea de procuror-șef direcție (gradația 5, vechime 15–20 de ani), salariul de bază este de 34.800 de lei, la care se adaugă sporuri pentru risc și suprasolicitare neuropsihică (8.400 lei), confidențialitate (1.740 lei) și condiții de muncă (300 lei).

Un procuror-șef adjunct direcție, cu peste 20 de ani vechime, ajunge la un salariu de bază de 35.406 lei,  plus  sporuri similare, ușor mai mari.

La nivel de secție, un procuror-șef cu peste 20 de ani experiență câștigă un salariu de bază de 33.833 lei, în timp ce pentru o vechime de 15-20 de ani și gradația 4, salariul scade la 31.514 lei. Adjuncții de secție se situează între 31.776 lei și 33.046 lei salariu de bază, în funcție de vechime, potrivit ziare.com. 

Citește și Cât câștigă românii care lucrează ca asistent medical în Spania. Majoritatea salariilor, considerabil mai mari decât cele din România

Pentru conducerea serviciilor, salariile de bază variază între aproximativ 27.900 și 32.258 lei. De exemplu, un procuror-șef serviciu cu peste 20 de ani vechime (gradația 5) are 32.258 lei salariu de bază, în timp ce pentru 10-15 ani vechime suma coboară la circa 29.776 lei sau chiar 27.915 lei la gradații mai mici. În unele cazuri, se adaugă și sporuri suplimentare de 500 lei.

Funcțiile similare din zona militară sunt remunerate apropiat, dar pot include sporuri suplimentare mai consistente. De exemolu, un procuror militar șef serviciu, cu peste 20 de ani vechime, beneficiază de un spor suplimentar de peste 3.000 lei.

La nivel de birou, un procuror-șef birou câștigă între 30.263 și 31.474 lei salariu de bază, în funcție de experiență. În paralel, un consilier al procurorului-șef direcție, cu 8-10 ani vechime, are un salariu de bază de 24.750 lei, la care se adaugă sporurile aferente.

În cazul procurorilor de execuție, veniturile cresc odată cu experiența: un procuror cu peste 20 de ani vechime și gradația 5 are un salariu de bază de 29.898 lei, în timp ce pentru 15-20 de ani acesta este de aproximativ 28.749 lei, la care se adaugă aceleași tipuri de sporuri pentru risc, confidențialitate și condiții de muncă.