O Arcă a lui Noe modernă pentru salvarea speciilor ameninţate

În faţa imenselor pagube produse de braconaj şi a dispariţiei habitatului lor natural, numeroase specii au dispărut de pe hartă, astfel încât experţii încearcă să asigure, chiar şi cu costuri uriaşe, supravieţuirea lor prin programe de reproducere în captivitate, relatează AFP, citat de Agerpres.

Această activitate este însă extrem de complicată. În anii 1970, zoologii şi-au dat seama că puii de girafă şi de gazelă concepuţi în captivitate au şanse mai mici să supravieţuiască, suferind de cosanguinitate. „Această descoperire a bulversat grădinile zoologice, care au realizat că era necesar să gestioneze mai bine animalele din captivitate”, arată David Wildt, care conduce Centrul de supravieţuire a speciilor de la Smithsonian National Zoo din Washington.

În prezent, peste 500 de specii fac obiectul unor programe speciale de supravieţuire, printre aceste animale numărându-se gheparzii, elefanţii asiatici, dihorii din America şi un tip de antilope africane (Oryx dammah). Datele genetice ale animalelor din captivitate sunt înregistrate în programe informatice, permiţând oamenilor de ştiinţă să aleagă cel mai bun partener pentru reproducere şi să limiteze cosanguinitatea. În unele cazuri, acest tip de agenţie matrimonială online pentru animalele în captivitate a dat rezultate.

Eleganta antilopă Oryx dammah fusese declarată dispărută din sălbăticie în 2000, fiind vânată masiv şi lipsită de habitatul ei natural. Câteva mii de antilope au fost concepute în captivitate pentru a fi reintroduse în natură, îndeosebi în Tunisia, arată Fondul de Conservare a Saharei.

Ursul panda gigant este un alt exemplu de „succes extraordinar” al eforturilor de reproducere în captivitate, precizează David Wildt. China reuşeşte să păstreze în captivitate urşi panda, pe unii închiriindu-i unor grădini zoologice din lume. Biologii se străduiesc să îi facă să se reproducă înainte să îi înapoieze în ţara lor natală. Date fiind libidoul slab şi fecunditatea animalelor, ei trebuie ajutaţi să aibă urmaşi. ‘Există doar o şansă de succes pe an’, spune Pierre Comizzoli, expert în reproducerea urşilor panda la grădina zoologică din Washington. Salariaţii grădinii aplică animalelor un program de pregătire fizică pentru a fi în formă maximă în ziua cea mare. Însă, adaugă specialistul, aceste animale de peste 100 kg ajung destul de rar să conceapă natural pui, aşa încât se recurge adesea la inseminarea artificială.

În ceea ce priveşte rinocerii de Sumatra, aflaţi în pericol extrem de dispariţie, reproducerea cosanguină este singura opţiune. În sălbăticie au rămas doar în jur de 100, în Indonezia şi Malayezia. Femela începe ovulaţia doar în prezenţa unui mascul şi, în absenţa unei gestaţii regulate, dezvoltă chisturi care o fac sterilă. O echipă de la grădina zoologică din Cincinatti (Ohio, nord) a lansat un program de reproducere în anii 1990, soldat cu naşterea în 2001 a unui rinocer de Sumatra, primul care a văzut lumina zilei în captivitate în ultimii 112 ani. Singura femelă aptă să se reproducă, Suci, are de ales doar între doi masculi, care sunt fraţii ei. O tentativă de cuplare este programată în curând la Cincinatti, unde se află fratele ei cel mic, Harapan. Al doilea se găseşte la o grădină zoologică din Indonezia. „Dacă în Indonezia nu se capturează un alt rinocer, nu va exista diversitatea genetică de care avem nevoie”, arată Terri Roth, vice-preşedintă a grădinii zoologice din Cincinatti. În Malayezia se mai află un mascul în captivitate, pe care experţii încearcă să îl ‘combine’ cu o femelă aproape sterilă.

„Au existat totuşi puţine exemple reuşite de reintroducere în natură a acestor specii ameninţate”, recunoaşte David Wildt. Potrivit lui, „trebuie găsite alte mijloace pentru protejarea acestor specii în sălbăticie dacă vrem să fim siguri că le vom avea multă vreme de aici înainte„, încheie el.