VIDEO Depozit în Chiajna, înghițit de flăcări. ISU a intervenit cu 15 autospeciale pentru stingerea unui incendiu care s-a întins pe o suprafață de 450 de metri pătrați

Un incediu a izbucnit la un depozit de pe strada Comerțului din Chiajna, județul Ilfov. Intervenția pompierilor a fost una de amploarea, întrucât flacăra s-a manifestat la nivelul acoperișului unui depozit de aproximativ 4000 mp.
VIDEO Depozit în Chiajna, înghițit de flăcări. ISU a intervenit cu 15 autospeciale pentru stingerea unui incendiu care s-a întins pe o suprafață de 450 de metri pătrați

Pentru stingerea incendiului au fost nevoie de 15 autospeciale de stingere cu apă și spumă, două autospeciale de intervenție și salvare de la înălțime, Detașamentul Special de Salvatori, o autospecială de transport roboți, o autospecială de descarcerare și două echipaje SMURD.

La fața locului, incendiul se manifesta la interior și la nivelul acoperișului. Pompierii au reușit să pătrundă înăuntru, constatând că incendiul nu se manifesta la interior.

Echipajele au localizat focul cu ajutorul unui dispozitiv de intervenție organizat pe toate cele patru laturi ale clădirii, concomitent cu refularea apei la înălțime, prin intermediul autoscărilor.

Eforturile echipajelor au continuat pentru localizarea focului la nivelul acoperișului, unde incendiul se manifesta pe o suprafață de aproximativ 450 de metri pătrați.

La final, autoritățile au precizat că nu există pericol de propagare la depozitele învecinate.

Incendiul a fost localizat. Nu există victime

Pompierii au transmis un ultim comunicat prin care precizează că incendiul a fost localizat și nu există victime. De asemena, echipajele lucrează în continuare la decopertarea elementelor de acoperiș și lichidarea incendiului.

Citește și: VIDEO Metallica, surpriză uriașă pentru fani la concertul de pe Arena Națională! Ce piesă românească a cântat faimoasa trupă americană

Comunicatul oficial

„Intervenim pentru stingerea unui incendiu produs la un depozit, de pe strada Comerțului, Chiajna, Ilfov.

La sosirea primelor echipaje, incendiul se manifesta cu flacără deschisă la nivelul acoperișului unui depozit de aproximativ 4000 mp.

Intervenim cu 15 autospeciale de stingere cu apă și spumă, 2 autospeciale de intervenție și salvare de la înălțime, Detașamentul Special de Salvatori, autospeciala de transport roboți, autospecială de descarcerare si două echipaje SMURD.

În momentul de față s-a făcut accesul în interiorul depozitului.

Incendiul se manifestă la interior și la nivelul acoperișului. Intervenim pentru localizarea incendiului unde dispozitiv organizat pe toate cele patru laturi ale clădirii concomitent cu refularea apei de la înălțime prin intermediul autoscărilor.

La interior incendiul nu se mai manifestă cu flacără.

Intervenim în continuare pentru localizarea incendiului la nivelul acoperișului, ce se manifestă pe o suprafață de aproximativ 450 mp.

Nu există pericol de propagare la depozitele învecinate.

Incendiul este localizat.

Nu au fost identificate victime.

Lucrăm în continuare la decopertarea elementelor de acoperiș și lichidarea incendiului”.

Citește și: Clătitele care au cucerit TikTok-ul. Ingredientul surpriză care schimbă complet gustul rețetei

DailyBusiness
Israelul și Libanul semnează un acord-cadru pentru o retragere minoră a IDF, după 4 zile de discuții la Washington
Spynews
Ce mesaj a lăsat Mihaela, românca din Italia care și-a ucis fiica și apoi s-a sinucis. Dezvăluirile făcute de fratele femeii
Fanatik.ro
David Popovici, calificare în finala de 200 de metri liber cu cel mai bun timp! Ora de start a cursei pentru aur de la Settecolli
Capital.ro
Proprietarii de terenuri sunt despăgubiți. Cazurile în care poți solicita compensații. Se acordă obligatoriu
Playtech.ro
Ce poți mânca cu 100 de lei pe litoralul românesc. Prețurile afișate într-un restaurant din Eforie Nord au stârnit reacții
Adevarul
Cum afli exact când te poți pensiona. Calculatorul CNPP care arată vârsta de pensionare actualizată
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Avion făcut bucăți, după ce a lovit cel mai înalt zgârie-nori din Beijing! Câte persoane erau la bord
iamsport.ro
Ședință de urgență la Hermannstadt: finanțatorul ar fi decis să renunțe la echipă! Viitor incert pentru sibieni în Liga 2
MediaFlux
Schimbări majore la bancomatele din România! Obligație pentru toate băncile de a permite aceste retrageri
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?