Prognoza meteo 15 mai 2026. În București, vremea va fi răcoroasă. Cerul va fi variabil, iar vântul slab. Temperatura minimă va fi de 9…10 grade, mai scăzută în zona preorășenească spre 6 grade.
Vremea se va încălzi, astfel că valorile termice se vor situa în jurul celor normale la mijlocul lunii mai. Cerul va fi variabil, temporar cu înnorări în jumătatea de vest a teritoriului și la munte. Îndeosebi după-amiaza și seara vor fi averse, descărcări electrice și intensificări ale vântului, în Banat, Crișana, local în zona de munte, în Oltenia, în Maramureș, precum și în vestul și în sud-vestul Transilvaniei. Izolat cantitățile de apă vor depăși 10…15 l/mp și vor fi condiții de grindină.
Temperaturile maxime se vor încadra între 17 grade în nordul litoralului și 25 de grade în sudul Olteniei și al Munteniei, iar cele minime vor fi cuprinse între 6 și 14 grade, mai scăzute în depresiunile Carpaților Orientali, până spre 3 grade. Pe suprafețe mici, cu precădere pe văi și în depresiuni, dimineața și noaptea, va fi ceață.
În Capitală, vremea se va încălzi și va fi frumoasă. Cerul va fi variabil, mai mult senin noaptea. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 23…25 de grade, iar cea minimă de 11…12 grade, mai coborâtă în zona preorășenească spre 9 grade.
Vremea va fi în general instabilă. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate, averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului (viteze la rafală în general de 45…55 km/h), după-amiaza și noaptea, în Oltenia, Banat, Crișana, Maramureș, la munte, în cea mai mare parte a Munteniei și a Transilvaniei, local în Moldova și izolat în Dobrogea.
Pe arii restrânse vor fi vijelii și grindină. Ploile vor avea și caracter torențial, iar pe alocuri în regiunile sud-vestice, sudice și izolat în rest cantitățile de apă vor fi însemnate și vor depăși 30…40 l/mp. Temperaturile maxime se vor încadra între 17 și 27 de grade, cu cele mai ridicate valori în Muntenia și cele mai scăzute pe litoral, iar cele minime între 6 și 13 grade. Pe suprafețe mici, mai ales dimineața, va fi ceață.
Vremea va fi caldă, dar va deveni instabilă în București. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate, averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului, în a doua parte a zilei și noaptea. Vor fi condiții de vijelie și grindină. Temperatura maximă va fi de 25…26 de grade, iar cea minimă de 9…12 grade.
Vremea se va răci, chiar acccentuat în regiunile sudice. Cerul va fi mai mult noros în vestul și sudul țării, unde pe arii extinse va ploua și cu totul izolat cantitățile de apă vor depăși 15…20 l/mp. Ploile vor fi și sub formă de aversă și pe alocuri vor fi însoțite de descărcări electrice. În restul teritoriului înnorările vor fi temporare și ploile pe arii restrânse, cu o probabilitate mai mare în vestul și în sud-vestul Transilvaniei, precum și în Maramureș. Vântul va sufla slab și moderat, pe suprafețe mici cu ușoare intensificări. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 14 și 24 de grade, cu cele mai ridicate valori în nord-vest, iar cele minime vor fi cuprinse între 3 și 13 grade. Pe areale mici se va forma ceață.
În Capitală, pe parcursul zilei vremea se va răci accentuat, va fi închisă, temporar va ploua, iar vântul va sufla în general moderat. Noaptea înnorările vor fi temporare, probabilitatea de ploaie mai ridicată în primele ore, iar vântul va slăbi în intensitate. Temperatura maximă va fi de 15…17 grade, iar cea minimă de 8…10 grade.
Vremea se va încălzi în majoritatea regiunilor, cu excepția celor vestice unde se va răci. Cerul va fi temporar noros și va ploua la munte și local în restul teritoriului. Ploile vor fi și sub formă de aversă. Vântul va sufla slab și moderat, cu ușoare intensificări, pe arii restrânse în sud-vest, în sud și pe crestele montane. Temperaturile maxime se vor încadra între 14 și 24 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 5 și 15 grade. Izolat se va forma ceață.
București
Vremea se va încălzi. Cerul va fi variabil, temporar cu înnorări după-amiaza, când vor fi condiții pentru ploi slabe. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 22…23 grade, iar cea minimă de 9…11 grade, ușor mai scăzută în zona preorășenească.
Valorile termice se vor situa în general sub normele caracteristice perioadei. Vor fi perioade cu averse în toate regiunile, mai frecvente în zonele de deal și de munte.
În Capitală, valorile termice se vor situa, în general, ușor sub normele caracteristice perioadei. Vor fi posibile ploi în special în ultimele două zile.