Alarmele de război au sunat 11 ore la Kiev. Rusia loveşte Ucraina în cel mai mare atac prelungit cu drone de la începutul conflictului

Valul de atacuri ruseşti la scară largă a vizat şi alte regiuni, inclusiv Poltava şi Zaporojie, şi a avariat unele infrastructuri energetice şi feroviare.
Viorel Dobran
14 mai 2026, 21:03
Alarmele de război au sunat 11 ore la Kiev. Rusia loveşte Ucraina în cel mai mare atac prelungit cu drone de la începutul conflictului

Un val uriaş de atacuri ruseşti a vizat peste noapte capitala Ucrainei, Kiev, ucigând cel puţin opt persoane şi rănind cel puţin alte 44, potrivit autorităţilor ucrainene, relatează CNN.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că Rusia a lansat peste 1.560 de drone asupra Ucrainei de la începutul zilei de miercuri – acesta fiind cel mai mare atac aerian asupra Ucrainei într-o perioadă de două zile de la începutul războiului. Alte 56 de rachete au fost lansate în timpul nopţii, a spus Zelenski joi.

Nicuşor Dan, pe Twitter: „Securitatea Europei şi forţa NATO depind de unitatea relaţiei transatlantice”

Alarmele de raid aerian au sunat timp de aproximativ 11 ore pe tot parcursul zilei de miercuri şi în timpul nopţii, potrivit echipei CNN aflate la faţa locului.

Cel puţin şapte persoane au fost ucise într-un atac asupra unui bloc de locuinţe cu nouă etaje din Kiev, potrivit serviciilor de urgenţă. Autorităţile au scos mai multe cadavre dintre dărâmături în orele care au urmat atacului, inclusiv cel al unei fete de 12 ani.

Este posibil să mai fie încă locatari prinşi sub dărâmăturile clădirii prăbuşite, întrucât Serviciul de Urgenţă al Statului a declarat că mai mult de 12 persoane au fost date dispărute.

„Am auzit o explozie puternică. Am fugit în bucătărie şi am văzut oameni alergând prin curte, strigând după ajutor. Apoi m-am repezit afară din clădire şi am văzut că intrarea principală dispăruse”, a declarat pentru CNN Olena Suntovska, 38 de ani, locatară în blocul de locuinţe. „Mi-a fost frică – este foarte stresant pentru mine, pentru că îmi făceam griji pentru copii”, a adăugat ea, mamă a trei copii.

O altă locatară, Polina, în vârstă de 76 de ani, a spus că s-a trezit şi a constatat că fereastra balconului ei fusese spartă.

„Nu mi-am imaginat niciodată că pagubele vor fi atât de grave; când am ieşit în curte, nu mi-a venit să cred ce văd”, a spus Polina. „Nu avem un adăpost adecvat aici. Există doar unul într-o clădire din apropiere, nu în a noastră, aşa că nu coborâm (sub pământ) nicăieri”, a arătat ea.

Un alt bărbat din Kiev a murit la spital din cauza rănilor suferite într-un atac asupra unei benzinării, a declarat poliţia. Primarul capitalei ucrainene a descris atacul drept „cel mai amplu” şi a declarat vineri zi de doliu.

Atac masiv cu rachetă balistică la Kiev, urmat de lovituri cu sute de drone VIDEO

Preşedintele Volodimir Zelenski a spus că barajul aerian de două zile a venit după ce Rusia „a acumulat drone şi rachete pentru un timp şi a sincronizat în mod deliberat atacul pentru a se asigura că amploarea acestuia era semnificativă, iar provocările pentru apărarea aeriană erau cât mai mari posibil”. El a adăugat că Ucraina pregăteşte un răspuns.

Între timp, atacurile asupra oraşului Harkov de joi dimineaţă au rănit cel puţin 28 de persoane, potrivit lui Zelenski.

Două persoane au fost rănite şi în regiunea Odesa. Valul de atacuri ruseşti la scară largă a vizat şi alte regiuni, inclusiv Poltava şi Zaporojie, şi a avariat unele infrastructuri energetice şi feroviare.

O substaţie electrică şi o linie de înaltă tensiune au fost avariate la Kiev în urma unui atac cu rachete şi drone, a anunţat compania energetică DTEK într-un comunicat. O locomotivă a fost lovită în regiunea Harkov, potrivit Ukrzaliznîţia (căile ferate ucrainene), dar echipajul locomotivei a reuşit să se evacueze la timp.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Mama adolescentului de 15 ani, care l-ar ucis pe Mario Berinde, deranjată de acuzațiile aduse: "Merg la un detector de minciuni"
Fanatik.ro
Marele secret al lui David Popovici! Cum a scăpat de depresie după ce a câștigat aurul olimpic: „Am făcut terapie!”
Capital.ro
Ai muncit în Italia, Spania sau Germania? Ce se întâmplă cu anii lucrați când ieși la pensie
Playtech.ro
De ce cheltuim mai mulți bani atunci când plătim cu cardul. Explicația pentru senzația că „dispar” fără să ne dăm seama
Adevarul
Se vinde una dintre cele mai frumoase vile din București, fosta reședință a unui dirijor celebru: cât costă clădirea cu 29 de camere și capelă
wowbiz.ro
Iubitul Valentinei, tânăra găsită moartă într-o valiză în râul Olt, s-a predat în Elveția. Vlad Bălțățeanu era căutat internațional
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Biserica Ortodoxă Română este îndoliată! S-a stins din viață preotul Nicu Moldoveanu. Când și unde va fi înmormântat
iamsport.ro
Legenda Stelei a dat verdictul după revenirea lui Reghecampf la FCSB: ”Am fost coleg cu el, nu poate”
MediaFlux
Șoferii vor fi întrebați de unde vin și unde merg. Polițiștii vor să afle și scopul călătoriei
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte