Ministerul Culturii atacă legea salarizării: „Pentru muncă de valoare egală trebuie să existe salarizare egală”

O adresă oficială a fost transmisă Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, cu propuneri privind proiectul noii Legi a salarizării unitare, scopul fiind corectarea unor dezechilibre care afectează de ani de zile zeci de mii de profesioniști din sectorul cultural.
Viorel Dobran
03 iun. 2026, 08:55
Ministerul Culturii atacă legea salarizării:

Ministerul Culturii a solicitat corectarea unor dezechilibre salariale care afectează profesioniștii din acest domeniu, printr-o adresă oficială care a fost transmisă marți Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, cu propuneri concrete privind legea salarizării unitare.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Culturii transmis miercuri, demersul are ca scop corectarea acelor dezechilibre care afectează de ani de zile zeci de mii de profesioniști din sectorul cultural, principiul de la care pornesc toate propunerile este acela că, pentru muncă de valoare egală, trebuie să existe salarizare egală.

Propunerile vizează apropierea nivelului de salarizare pentru funcțiile de specialitate din muzee, biblioteci, centre culturale și instituții media culturale la nivelul existent în sectorul artelor spectacolului și o corelare mai echilibrată cu profesiile din sistemul de educație.

Documentul a fost elaborat în urma consultărilor cu organizațiile sindicale reprezentative, a dezbaterilor din cadrul Comisiei de Dialog Social și a analizelor tehnice realizate pe baza metodologiei utilizate de Banca Mondială în cadrul reformei salarizării.

Legea salarizării aduce dezechilibre

Analiza compară funcțiile de specialitate din cultură cu funcția de profesor în învățământul preuniversitar, gradul didactic I, vechime de peste 25 de ani, utilizând aceleași criterii de evaluare: nivelul studiilor, complexitatea activității, responsabilitatea decizională, impactul social, coordonarea, comunicarea profesională și condițiile de muncă. Rezultatele arată că specialiștii din muzee și biblioteci ating niveluri comparabile și, în multe situații, superioare în ceea ce privește complexitatea atribuțiilor și responsabilitatea profesională.

Potrivit ministerului, un muzeograf, restaurator sau conservator nu lucrează cu obiecte care pot fi înlocuite.

”Lucrează cu bunuri culturale unice. O decizie privind restaurarea unei piese de patrimoniu modifică ireversibil materia unui obiect care aparține istoriei țării. O expertiză privind clasarea sau declasarea unui bun produce efecte juridice directe asupra statutului acelui obiect. Specialiștii din patrimoniu răspund penal și patrimonial, personal, pentru bunurile clasate în categoria Tezaur aflate în gestiunea lor, conform Codului Penal și Legii nr. 182/2000. Această răspundere nu are echivalent în funcția didactică”, precizează ministerul.

Se modifică din nou legea salarizării bugetarilor. De ce vor pierde militarii norma de hrană și ce se întâmplă cu sporul de diriginte la profesori. Ministrul interimar al Muncii vine cu explicații

În același timp, restauratorii și conservatorii își desfășoară activitatea în condiții care presupun expunerea la substanțe chimice, materiale biologice, prafuri și agenți cu potențial toxic sau alergen.

”Arheologii lucrează în teren, în condiții meteorologice dificile, adesea în cadrul unor șantiere de infrastructură majoră. Cercetarea arheologică este o etapă obligatorie în construcția de autostrăzi, căi ferate și alte proiecte de infrastructură națională. Fără avizul arheologic, șantierul nu poate continua. Arheologul răspunde pentru integritatea descoperirilor, pentru documentarea lor științifică și pentru respectarea termenelor care condiționează direct progresul lucrărilor. Niciun spor specific nu recunoaște aceste riscuri în legislația actuală, deși expunerea este documentată și comparabilă cu categorii profesionale care beneficiază deja de sporuri legale”, susține ministerul.

Conform comunicatului, o atenție specială este acordată situației bibliotecilor naționale și a marilor biblioteci de patrimoniu, deoarece evaluările care au tratat generic profesia de bibliotecar, fără diferențiere între bibliotecile locale și marile instituții de patrimoniu și cercetare, nu reflectă complexitatea reală a activității desfășurate în aceste instituții.

”Percepția potrivit căreia activitatea bibliotecarului se rezumă la împrumutul de carte nu mai corespunde realității. Biblioteca Națională a României și Biblioteca Academiei Române gestionează manuscrise, documente rare, incunabule, hărți istorice, colecții speciale și fonduri documentare unice și desfășoară activități de cercetare, conservare, restaurare și digitizare. În aceste instituții lucrează specialiști cu studii universitare, masterate și doctorate, cu competențe în paleografie, istoria cărții, conservarea patrimoniului și cercetarea documentară. Un bibliotecar de patrimoniu poate avea în responsabilitate manuscrisele lui Mihai Eminescu, documente medievale, ediții princeps sau alte bunuri culturale de importanță națională. Responsabilitatea sa este comparabilă cu cea a unui muzeograf care administrează obiecte clasate în patrimoniul cultural național. Responsabilitatea este identică. Salarizarea nu”, subliniază instituția.

Citește și Ministrul Muncii anunţă plafonarea unor salarii abia majorate prin noua lege. Dragoş Pîslaru: „Înghețare sau eșalonare până în 2031”

Dincolo de echilibrarea grilelor, propunerile includ și corecții tehnice ale proiectului de lege: unificarea unor poziții cu coeficienți identici, introducerea unor funcții absente din grile, repoziționarea unor funcții incorect ierarhizate și eliminarea diferențierii salariale între instituțiile naționale și cele locale.

Blocajul de angajare din ultimii ani a îmbătrânit colectivele din muzee și biblioteci, echilibrarea salarială având drept scop deschiderea căii unei recrutări controlate, corelată cu ieșirile naturale din sistem.

”Patrimoniul nu se conservă singur. Bibliotecile nu funcționează singure. Muzeele nu își cercetează singure colecțiile. În spatele fiecărui manuscris salvat, al fiecărei piese restaurate, al fiecărei expoziții, al fiecărei colecții puse la dispoziția publicului se află oameni cu pregătire înaltă, cu responsabilități reale și cu o contribuție esențială la păstrarea identității culturale a României”, se arată în comunicat.

Dialogul cu partenerii sociali și cu instituțiile implicate în elaborarea noii Legi a salarizării continuă, pentru ca rezultatul final să reflecte valoarea muncii desfășurate în sectorul cultural și rolul pe care cultura îl are în dezvoltarea societății, mai transmite Ministerul Culturii.

DailyBusiness
Salariile președintelui și premierului României ar putea crește MULT odată cu noua lege a salarizării
Spynews
Cristina Pucean, gest sfâșietor de 1 Iunie la mormântul nepoțelului. Cele mai emoționante imagini
Fanatik.ro
Incredibila aventură a celor trei fani care au mers pe bicicletă 16.000 de kilometri pentru a ajunge la Cupa Mondială. Pe cine vor să întâlnească
Capital.ro
DOCUMENT. Suspendarea permisului de conducere va fi automată. Noul sistem digital al MAI va vedea că ai amenzi restante
Playtech.ro
Greșeala care te poate costa mii de euro când vinzi mașina. Ce fac proprietarii care obțin prețuri cu până la 17% mai mari
Adevarul
Presa maghiară anunță un posibil blackout în România. Cât de real este pericolul și ce capcană ascunde iarna viitoare
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Un an fără Teodora Marcu. Imaginile care sfâșie sufletul de la mormântul tinerei ucise. Ce a făcut familia în locul în care timpul pare că s-a oprit
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
„Mă omoară” Ultimele cuvinte ale polițistului înjunghiat de 10 ori, de propriul fiu. Martorii au privit neputincioși clipele de groază
iamsport.ro
Scandal uriaș între Gigi Becali și un jucător de la FCSB: ”Mâine sunt la palat, vreau să reziliem contractul!”
MediaFlux
Horoscop 3 iunie. Mai multe zodii vor atrage norocul de partea lor. Ziua aduce multiple ghinion pentru 2 nativi
stirilekanald.ro
(P) Fibre și bacterii bune: care este diferența și cum le alegi corect pentru tranzitul intestinal  
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți