Decizia lui Cristian Pomohaci în spatele gratiilor. Acuzațiile de trafic de droguri de mare risc și  întreținerea de relații intime cu minori îl lasă rece

În ciuda acuzațiilor extrem de grave ce i se aduc, Cristian Pomohaci vrea să fie liber. Avocații lui au contestat cele două mandate de arestare preventivă.
Alina Costache
09 iun. 2026, 11:40
Decizia lui Cristian Pomohaci în spatele gratiilor. Acuzațiile de trafic de droguri de mare risc și  întreținerea de relații intime cu minori îl lasă rece

Libertatea fostului preot Cristian Dorin Pomohaci, arestat preventiv săptămâna aceasta în două dosare, se află la mâna judecătorilor. Fostul preot este acuzat de o serie de infracțiuni, acesta primind mandat de arestare vineri, sub acuzația de trafic de droguri de mare risc.

Ultima zi de libertate a lui Cristian Pomohaci, concediat din preoție în urmă cu mai mulți ani în urma diverselor scandaluri în care a fost implicat, a fost 4 iunie, când Judecătoria Târgu Mureş a emis un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile pe numele său.

Vezi și Ileana Matuș, dezvăluiri din căsnicia cu Cristian Pomohaci. Motivul pentru care au divorțat după 5 ani: „Era ca fratele meu”

Reținut preventiv, fostul preot, în vârstă de 57 de ani, a fost prezentat instanței și, potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş, „Judecătoria Târgu Mureş a admis propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Mureş, dispunând măsura arestării preventive pentru 30 de zile faţă de bărbatul de 57 de ani, cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de viol comis asupra unui minor şi agresiune sexuală”.

În perioada 2024-2026, Pomohaci ar fi profitat de starea de vulnerabilitate a unor băieţi, întreţinând raporturi sexuale cu ei, în schimbul unor sume de bani şi al altor beneficii materiale. Victimele aveau vârste sub 16 ani la momentul comiterii faptelor, susțin surse din anchetă.

Apoi, la o zi distanță, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Târgu Mureș au precizat că formulaseră o cerere de arestare preventivă pe numele lui Pomohaci, sub acuzația că „în perioada cuprinsă între anii 2024 și 2026, inculpatul (arestat preventiv într-o cauză privind săvârșirea infracțiunilor de agresiune sexuală și viol săvârșit asupra unui minor), a procurat, deținut și pus la dispoziția mai multor persoane, pentru consum, diferite cantități de drog de mare risc, sub formă de substanțe cristaline”.

Pe parcursul percheziției efectuate la locuința sa din municipiul Târgu Mureș a fost găsită și o cantitate de drog de mare risc, 3 CMC, precum și alte mijloace de probă.

Tribunalul Mureș nu doar că a admis propunerea de arestare preventivă a fostului preot pentru 30 de zile, ci a respins „ca neîntemeiată cererea formulată de inculpat, prin intermediul apărătorului ales, de luare a măsurii arestului la domiciliu sau a controlului judiciar ori a controlului judiciar pe cauțiune”.

Ambele decizii puteau fi contestate, astfel că Pomohaci a promovat calea de atac. Așadar, Curtea de Apel Târgu Mureș analizează cererea lui Pomohaci de a fi pus în libertate.

Citește și Detalii uluitoare din dosarul lui Cristian Pomohaci. Fostul preot ar fi oferit mașină și vacanțe cadou uneia dintre victimele sale, dar nu-și plătea facturile

DailyBusiness
Mihai Daniel Dragu, expert in drone, vine cu o ipoteză șocantă. Drona care a explodat în portul Constanța a fost permanent în controlul ucrainenilor
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Naționala decarilor prinde contur. Cifrele care îi dau încredere lui Gică Hagi înainte de Liga Națiunilor
Capital.ro
Curs valutar marți, 9 iunie. Euro s-a depreciat ușor în raport cu leul. BNR a publicat cifrele oficiale
Playtech.ro
Banii pe care îi pot economisi românii printr-o schimbare simplă în gospodărie. Sumele se adună surprinzător de repede
Adevarul
De ce un apartament din 1975 poate fi mai valoros decât unul nou
wowbiz.ro
Ce se întâmpla în viața medicului rezident găsit mort la Spitalul Floreasca! Lovitura pe care o primise cu două săptămâni înainte de moarte
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Drona care a bubuit în Portul Constanța ar fi a Ucrainei! Anunțul făcut de Marina Ucraineană, la scurt timp după eveniment. Reacția președintelui Nicușor Dan
iamsport.ro
Dinamo l-a dat afară, dar poate ajunge lângă Kopic la noua echipă: ”Își caută casă”
MediaFlux
PAPARAZZI Neli Lucescu, tratată cu mare grijă de familie! Gest incredibil făcut de Luis Escobedo, soțul lui Marilu Lucescu FOTO și VIDEO
stirilekanald.ro
(P) Fibre și bacterii bune: care este diferența și cum le alegi corect pentru tranzitul intestinal  
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți