Magazinele ANAF dispar treptat. Bunurile confiscate vor fi vândute online

ANAF renunță la magazinele fizice și la vânzările prin consignație, mutând totul în online. Câți bani a făcut platforma e-Licitații în două luni.
Alexandra Dumitrescu
10 iun. 2026, 07:58
Magazinele ANAF dispar treptat. Bunurile confiscate vor fi vândute online

ANAF intenționează să închidă magazinele fizice în care vinde bunuri confiscate sau bunuri ajunse în proprietatea statului, deoarece consideră că acestea nu mai sunt rentabile și nu funcționează eficient din punct de vedere economic. Astfel, în locul magazinelor clasice, ANAF vrea să adopte un sistem de vânzare online, despre care susține că va fi transparent și mai eficient.

Secretarul general adjunct al ANAF, Mironel Panțuroiu, spune că rețeaua actuală ANAF dispune de aproximativ șapte magazine, însă doar cel din Sibiu ar mai justifica menținerea în funcție.

„Noi avem acum vreo șapte magazine, din care doar unul ar merita să mai rămână deschis, cel de la Sibiu. Vrem să trecem la același mod de comercializare transparent, online”, a declarat Panțuroiu pentru Profit.ro.

Potrivit portalului ANAF, rețeaua proprie de magazine a agenției include unități în Galați, Târgoviște, Târgu Jiu, Timișoara, Sibiu, Brașov și București.

Magazinele funcționează în județul Galați, pe strada Brăilei nr. 33, în municipiul Târgoviște, pe Calea Domnească nr. 166, în clădirea AJFP Gorj din Târgu Jiu, pe strada Siretului nr. 6, în Timișoara, pe strada Gheorghe Lazăr nr. 9B, în Sibiu, pe Calea Dumbrăvii nr. 17, în Brașov, pe bulevardul Alexandru Vlahuță nr. 59, precum și în București, pe strada Măriuca nr. 14, sector 4.

Citește și: Horoscop chinezesc 10 iunie 2026. Relațiile amoroase sunt favorizate. Astrele anunță întâlniri norocoase și emoții intense

ANAF renunță la vânzările prin consignație

ANAF intenționează să renunțe la magazinele fizice unde vindea bunuri confiscate și la colaborările cu alte magazine cu care colabora în regim de consignație. În locul lor, toate vânzările ar urma să fie făcute online, prin platforma e-Licitații, lansată la finalul lunii martie.

Deocamdată, vânzarea online rămâne la limita licitațiilor. Fiscul ia în calcul posibilitatea extinderii platformei cu o secțiune de vânzare directă, la preț fix și cu livrare prin curier, însă această posibilitate va fi disponibilă în anii următori.

Motivele sunt lipsa de fonduri și lipsa timpului pentru a dezvolta sistemul. Extinderea platformei nu mai poate fi finanțată prin PNRR. În plus, ar fi nevoie de proceduri complicate și finanțare de la stat.

Mai este și un alt motiv important: ANAF nu este pregătit să funcționeze ca un magazin online adevărat, de exemplu să accepte retururi de produse, cum fac firmele comerciale obișnuite.

Cea mai mare problemă pentru ANAF

O dificultate mare rămâne vânzarea bunurilor cu valoare redusă, care se comercializează mai greu prin licitații. Pentru a rezolva această problemă, ANAF ia în calcul mai multe soluții, inclusiv împărțirea loturilor mari de produse în pachete mai mici, mai ușor de vândut și mai atractive pentru un număr mai mare de cumpărători.

În ceea ce privește personalul din actualele magazine ale Fiscului, acesta nu va fi disponibilizat, ci redistribuit. Potrivit lui Mironel Panțuroiu, angajații ar putea fi mutați către activități legate de gestionarea și vânzarea bunurilor pe platforma online.

Citește și: CCR decide miercuri dacă OUG privind Programul SAFE este constituțională, după sesizarea lui Sorin Grindeanu

Câți bani a făcut platforma e-Licitații în două luni

Trecerea către vânzarea online a bunurilor vine în urma rezultatelor favorabile obținute de platforma e-Licitații a ANAF. Conform Ministerului Finanțelor, în primele două luni de funcționare, prin licitațiile derulate online s-au strâns 15,3 milioane de lei.

În plus, statul a recuperat încă peste 3 milioane de lei de la contribuabili care și-au achitat datoriile pentru a evita scoaterea la vânzare a bunurilor lor pe platformă.

Lansată pe 30 martie, platforma a înregistrat în primele două luni 78 de licitații finalizate cu adjudecare, în timp ce alte 17 au fost anulate după ce datoriile au fost plătite integral.

Datele oficiale mai arată că prețul final de vânzare a fost, în medie, cu aproximativ 17% mai mare decât cel de pornire. În aceeași perioadă, platforma a atras peste 1,7 milioane de vizitatori unici și aproximativ 70 de milioane de accesări.

DailyBusiness
SUA introduc testarea pentru deficitul de testosteron în rândul militarilor de peste 30 de ani
Spynews
Maria Covașa, ironie fină la adresa lui Dany Boy după ce i-a cunoscut actuala iubită! Fosta concurentă de la Insula Iubirii nu s-a putut abține
Fanatik.ro
Motivul pentru care prietena Soranei Cîrstea s-a retras din circuit. Abia acum a vorbit despre problema sa medicală
Capital.ro
Pensie 2026. Actele care pot aduce bani în plus chiar și după pensionare. Când se poate cere recalcularea
Playtech.ro
Cum îți dai seama că pensia a fost calculată greșit. Ce perioade de muncă sunt omise cel mai des la calculul pensiei
Adevarul
„Cel mai bine păstrat secret din Europa”. Insula spectaculoasă din Italia, alternativa ieftină la Coasta Amalfi
wowbiz.ro
Andreea Ibacka a izbucnit în plâns! Ce a emoționat-o până la lacrimi pe vedetă: „Nu-mi mai e rușine să fiu vulnerabilă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Astăzi se împlinesc 9 ani de la decesul Denisei Răducu! Incredibil ce a apărut pe pagina regretatei artiste
iamsport.ro
500.000 de euro pentru Dan Petrescu! Omul de afaceri era disperat să-l aducă la echipă. Victor Becali: ”Băi, ești nebun?”
MediaFlux
ANAF începe să emită deciziile de impunere pentru o categorie de români. Cine trebuie să se prezinte la unitatea fiscală începând de luni, 27 iulie
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România