Concedieri masive, criza afectează grav industria: Alţi 7.700 de angajaţi vor fi daţi afară

BMW pregăteşte negocieri cu angajaţii după avertismentul privind profitul. Conform presei germane, până la 7.700 de posturi ar putea dispărea. Concedieri masive şi la Volkswagen, 19.000 de locuri de muncă vor fi desființate până la finalul anului.
Viorel Dobran
20 iun. 2026, 10:37
Concedieri masive, criza afectează grav industria: Alţi 7.700 de angajaţi vor fi daţi afară

BMW şi reprezentanţii angajaţilor se pregătesc pentru negocieri după ce producătorul german de automobile premium a emis în această săptămână un avertisment privind profitul şi a anunţat accelerarea măsurilor de eficientizare a activităţii, transmite Reuters.

Este al treilea avertisment privind profitul emis de BMW în ultimii trei ani, compania indicând din nou slăbiciunea pieţei chineze, cea mai mare piaţă auto din lume, drept unul dintre principalii factori ai deteriorării perspectivelor financiare. Grupul a invocat şi presiunile asupra costurilor generate de conflictul din Orientul Mijlociu şi de creşterea preţurilor energiei.

Concedierile lovesc una dintre cele mai cunoscute televiziuni. Cea mai amplă restructurare din ultimii ani, până la 2.000 de angajați concediați

Potrivit analiştilor care au participat la discuţiile cu managementul companiei, BMW ar putea accelera reducerea costurilor, inclusiv prin diminuarea numărului de angajaţi în Europa şi prin intensificarea procesului de localizare a producţiei în America de Nord şi China.

Reprezentanţii consiliului angajaţilor au transmis că lucrează la identificarea unor soluţii viabile prin dialog cu managementul şi cu respectarea responsabilităţilor faţă de salariaţi, fără a oferi detalii suplimentare despre negocierile viitoare.

Spre deosebire de concurenţii săi germani, Volkswagen şi Mercedes-Benz Group, BMW nu a anunţat până acum programe masive de concedieri. Totuşi, efectivele companiei au scăzut uşor în 2025, iar această tendinţă este aşteptată să continue şi în 2026.

Noul director general, Milan Nedeljkovic, a declarat că grupul va intensifica măsurile structurale de reducere a costurilor. BMW estimează în prezent o reducere a forţei de muncă globale cu până la 5% până la sfârşitul anului 2026.

Concedieri masive la Volkswagen. 19.000 de locuri de muncă vor fi desființate până la finalul anului

Cu aproape 155.000 de angajaţi la nivel mondial, această ţintă ar putea însemna eliminarea a până la 7.700 de locuri de muncă.

Compania a precizat însă că reducerea personalului va fi realizată în principal prin plecări naturale, pensionări şi neînlocuirea unor posturi vacante, nu prin concedieri colective.

Acţiunile BMW au coborât în această săptămână la cel mai redus nivel din ultimii aproape şase ani, după ce compania şi-a redus estimările privind profitul pentru 2026. Analiştii consideră că scăderea cererii din China şi concurenţa tot mai puternică a producătorilor chinezi de vehicule electrice reprezintă provocările majore pentru industria auto europeană.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Când a aflat Alina Pușcău că suferă de o boală necruțătoare! Momentul în care au apărut primele simptome
Fanatik.ro
Meme Stoica, anunț despre transferul noului atacant la FCSB: „E chestiune de zile”. Exclusiv
Capital.ro
Unde ajung banii opriți lunar pentru Pilonul II de pensii și cum poți afla suma strânsă
Playtech.ro
Ce aparate consumă cel mai mult curent în timpul caniculei. Cum poți reduce factura la energie
Adevarul
De ce Dunărea continuă să scadă, deși România nu a fost ferită de ploi. Explicațiile directorului de prognoză INHGA: „La prima vedere, într-adevăr, pare un paradox”
wowbiz.ro
„Să vă rugați pentru mine, am 5 tumori” Alina Pușcău, în lacrimi! Modelul internațional a lansat un apel, după ce a fost diagnosticată cu o boală gravă
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Fotbalul românesc este îndoliat! S-a stins din viață Silviu Stănescu, fostul antrenor al Universității Craiova
iamsport.ro
Edi Iordănescu a numit cei doi jucători pe care regretă că nu i-a convocat la Euro 2024: ”Îmi pare rău, dar asta e situația”
MediaFlux
Se elimină plafonul pentru analize decontate. Anunțul șefului Casei Naționale de Asigurări de Sănătate
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România