O bătrână din Alba Iulia, în vârstă de 80 de ani, a rămas fără 30.000 de lei după ce a fost victima unei escrocherii. Femeia a fost sunată de o persoană care s-a dat drept fiica ei și i-a spus că este internată într-un spital din Londra, iar ulterior a înmânat banii unui bărbat care s-a prezentat la locuința sa, potrivit Agerpres.
„La data de 23 iunie 2026, Poliţia Municipiului Alba Iulia a fost sesizată de către o femeie, în vârstă de 80 de ani, din municipiul Alba Iulia, cu privire la faptul că a fost victima unei infracţiuni. Din primele cercetări a reieşit că, în dimineaţa zilei de 23 iunie 2026, femeia, în timp ce se afla la domiciliul său, a fost apelată, pe telefonul fix, de către o femeie care s-ar fi recomandat drept fiica şi i-ar fi spus că este internată la un spital din Londra. În timpul convorbirii telefonice, ar fi intervenit un bărbat care s-ar fi recomandat drept cadru medical şi i-ar fi solicitat femeii suma de 30.000 de lei pentru a achiziţiona un aparat medical, necesar pentru fiica sa”, se menţionează într-un comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba.
„La scurt timp, femeia a luat legătura cu fiica sa şi a constatat că a fost victima unei infracţiuni”, se precizează în comunicat.
Poliţiştii fac cercetări cu privire la săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, în vederea identificării autorilor şi recuperării prejudiciului.
Metoda „accidentului” presupune înșelăciunea prin clonarea vocii cu AI, în care o persoană folosește vocea generată artificial a unui membru al familiei pentru a efectua un apel telefonic de urgență. Escrocul anunță că ruda respectivă a fost implicată într-un accident grav sau se află în pericol legal iminent. Victima aude vocea familiară a copilului sau nepotului și, sub presiunea emoțională intensă, nu mai verifică identitatea reală a apelantului.
Citește și: EDU.RO SUBIECTE MATEMATICĂ EVALUARE NAŢIONALĂ. Ce au avut elevii de rezolvat