Ionuţ, copilul ucis de maidanezi, condus pe ULTIMUL DRUM

Ionuţ Anghel, copilul de patru ani care a murit după ce a fost muşcat de câini maidanezi în Capitală, a fost înmormântat joi la Cimitirul Sfânta Vineri din Sectorul 1. Părinţii, bunicii, colegii de grădiniţă şi familiile lor, dar şi oameni simpli impresionaţi de tragedia familiei Anghel l-au condus pe Ionuţ pe ultimul drum.
Romania TV
05 sept. 2013, 06:41
Ionuţ, copilul ucis de maidanezi, condus pe ULTIMUL DRUM

Sfârşitul tragic al lui Ionuţ a mişcat o ţară întreagă. La căpătâiul lui au venit să plângă, pe rând, educatoarele, colegii de grădiniţă, dar şi necunoscuţii impresionaţi de tragedie. Copilul de 4 ani care a fost omorât de maidanezi va fi înmormântat azi la Cimitirul „Sfânta Vineri“.

Primarul Sorin Oprescu declanşează REFERENDUM în privinţa EUTANASIERII câinilor fără stăpân

Ionuţ împlinise patru ani în urmă cu două săpătmâni. Tatăl lui Ionuţ înţelege cu greu ce s-a întâmplat. Ştie însă că, de acum înainte, nu o să mai aibă linişte.

„Eu, ca părinte nu o să am niciodată conştiinţa împăcată şi pentru cei care spun totuşi asta, îi rog să vină să vadă şi apoi să spună că au conştiinţa împăcată. Ultimele clipe ale unui îngeraş au fost groaznice”, a spus tatăl copilului.

Mărturii ZGUDUITOARE ale bunicii copilului ucis de câini. Care au fost ultimele cuvinte pe care i le-a spus

El nu caută vinovaţi, ci dreptate. Tatăl lui Ionuţ a spus că preşedintele Traian Băsescu a fost primul demnitar care a trimis o coloană de flori la căpătâiul micuţului şi că i-a transmis şefului statului să facă demersuri pentru ca problema maidanezilor să fie rezolvată şi tragedii precum cea a fiului său să nu se mai repete.

„Vă dau cuvântul meu, după ce am văzut ieri, am văzut poza lui Ionuţ, sunt marcat! Sunt marcat! Ce splendoare de copil şi ce se poate întâmpla”, a declarat preşedintele ţării.

Citeşte şi:Mesaj SFÂŞIETOR al tatălui băieţelului ucis de câini: Cine iubeşte maidanezii să vină să-mi vadă copilul

În jurul orei 12.30, sicriul de culoare albă cu trupul neînsufleţit al lui Ionuţ a fost scos din capelă şi dus în biserică, pentru slujba de înmormântare. După slujbă, sicriul a fost urcat pe o maşină cu platformă, îmbodobită cu flori şi coroane.

La plecarea cortegiului funerar spre cimitir, în faţa bisericii se adunaseră zeci de oameni cu copii în braţe sau de mână, veniţi să-i aducă un omagiu lui Ionuţ. Mulţi dintre aceştia i-au însoţit pe membrii familiei şi pe apropiaţii acesteia, în drumul spre cimitir.

Înmormântarea a avut loc la ora 15.00, doar în prezenţa rudelor şi a apropiaţilor.

DEZBATERE şi SONDAJ RTV.NET: Care este soluţia pentru rezolvarea problemei maidanezilor din Bucureşti?

Ionuţ a murit, luni, după ce a fost atacat de câini maidanezi în zona Parcului Tei din Capitală. Şi fratele acestuia, de şase ani, a fost muşcat de un picior, dar a reuşit să fugă şi să-şi anunţe bunica. Cadavrul a fost descoperit pe terenul unei societăţi comerciale de către unul dintre poliţişti, care a căutat împreună cu fratele băiatului de patru ani, acesta arătându-i zona în care au atacat câinii. Trupul lui Ionuţ a fost complet sfâşiat de câini. Pe cap, părinţii i-au pus şapca lui preferată, singurul lucru care mai arată că Ionuţ a fost un băieţel căruia îi plăcea să se joace.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Mama adolescentului de 15 ani, care l-ar ucis pe Mario Berinde, deranjată de acuzațiile aduse: "Merg la un detector de minciuni"
Fanatik.ro
Marele vis al copilăriei lui David Popovici, dezvăluit chiar de campion: „În loc de Spider-Man, aveam tort cu cercurile olimpice!”
Capital.ro
Surpriza de pe piața muncii: meserii bine plătite pentru care nu ai nevoie de facultate
Playtech.ro
De ce cheltuim mai mulți bani atunci când plătim cu cardul. Explicația pentru senzația că „dispar” fără să ne dăm seama
Adevarul
Se vinde una dintre cele mai frumoase vile din București, fosta reședință a unui dirijor celebru: cât costă clădirea cu 29 de camere și capelă
wowbiz.ro
Iubitul Valentinei, tânăra găsită moartă într-o valiză în râul Olt, s-a predat în Elveția. Vlad Bălțățeanu era căutat internațional
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Biserica Ortodoxă Română este îndoliată! S-a stins din viață preotul Nicu Moldoveanu. Când și unde va fi înmormântat
iamsport.ro
Legenda Stelei a dat verdictul după revenirea lui Reghecampf la FCSB: ”Am fost coleg cu el, nu poate”
MediaFlux
Șoferii vor fi întrebați de unde vin și unde merg. Polițiștii vor să afle și scopul călătoriei
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte