SUBIECTE CHIMIE BAC 2026. Care sunt cele mai frecvente greșeli făcute de elevi. Au apărut subiectele UPDATE

SUBIECTE CHIMIE BAC 2026. Elevii care dau bacul la chimie au de rezolvat subiecte gândite să le testeze atât cunoștințeke teoretice, cât și cele practice. Un cunoscut profesor a dezvăluit care sunt cele mai frecvente greșeli făcute de elevi.
Loredana Brumă
02 iul. 2026, 12:43
SUBIECTE CHIMIE BAC 2026. Care sunt cele mai frecvente greșeli făcute de elevi. Au apărut subiectele UPDATE

SUBIECTE CHIMIE BAC 2026. UPDATE. Au apărut subiectele pe care absolvenții de liceu le-au avut de rezolvat la proba de chimie.

Profesorul metodist Dorina Fântână-Galeriu vine în ajutorul elevilor care susțin proba la chimie în cadrul examenului de bacalaureat cu un ghid de recomandări.

SUBIECTE CHIMIE BAC 2026. Ce trebuie să știe elevii ca să ia notă mare

Profesoara, care are o experiență de predare de 40 de ani, le recomandă elevilor ca, înainte cu o seară de examen, să se odihnească, iar în ziua examenului să parcurgă atent cerințele și să prioritizeze subiectele mai accesibile și să transcrie clar rezolvările.

”Examenul național de bacalaureatul la chimie poate fi susținut atât la chimie anorganică cât și la chimie organică. Subiectul este structurat pe trei părți, partea I cuprinde subiectele A și B, partea a II-a conține subiectele C și D, iar pentru partea a III-a, ai de rezolvat subiectele E și F.

Subiectul A conține 10 itemi cu un singur răspuns corect, întrebările se referă la șase substanțe date. Atenție la detalii și la negații!

Citește și SUBIECTE GEOGRAFIE BAC 2026. Ce le-a picat elevilor la examen UPDATE

Subiectul B cuprinde cinci itemi la care trebuie să răspunzi cu adevărat sau fals. Fiecare detaliu contează, nu ignora nici o informație!

La chimie anorganică, subiectul C face referire la noțiuni elementare privind structura atomului, legături chimice. La chimie organică la același subiect vei răspunde la întrebări legate de izomeria și denumirea științifică a compușilor organici. Atât la chimie organică cât și la chimie anorganică trebuie să rezolvi o problemă de calcul și bineînțeles să scrii ecuația unei reacții chimice. Ai grijă să egalezi ecuațiile chimice, atenție la denumiri, indică poziția legăturilor multiple, poziția grupelor funcționale și a substituenților pe nucleu!

Ai șansa să-ți dovedești deprinderile dobândite în rezolvarea de probleme și cunoștințele despre reacțiile redox, la subiectul D. Stabilește corect numărul de oxidare, coeficienții stoechiometrici, atenție la calcule, la scrierea corectă a reactanților și a produșilor de reacție!

Subiectul E la chimie anorganică face referire la analiza termodinamică a unei reacții chimice. La chimie organică te poți confrunta cu rezolvarea de probleme ce prevăd sinteza unor substanțe sau o schemă de reacție. Ai grijă să simbolizezi corespunzător reacțiile reversibile și să nu omiți anumite etape!

Am ajuns la ultimul subiect, respectiv subiectul F, la care ți se cere să răspunzi la întrebări de cinetică chimică, să aplici legile gazelor, să scrii formule structurale ale unor compuși organici, să realizezi sinteza unor substanțe chimice. Te rog să fii atent la scrierea corectă a structurilor și geometria moleculelor, să nu faci greșeli de calcul (capacitatea de a rezolva corect problemele poate fi afectată de neînțelegerea clară a conceptelor de bază), aplică cunoștințele teoretice în mod creativ.

În ziua examenului, când te afli în fața foilor de concurs cu subiectul în față, îți recomand:

Citește cu atenție subiectele, dacă este necesar, te rog să citești și de două sau chiar de trei ori un subiect, astfel încât să rezolvi corect itemii (datorită emoțiilor este posibil să nu înțelegi ce ți se cere de la prima citire a cerinței). Citind cu atenție subiectele te ajută să răspunzi corect;

Gestionează corect timpul pentru rezolvarea subiectelor, alocă un timp specific pentru fiecare întrebare și nu petrece prea mult timp pe o singură problemă;

Citește și SUBIECTE BIOLOGIE BAC 2026. Explicații pentru fiecare subiect și recomandări pentru obținerea unui punctaj mare

Începe rezolvarea cu subiectele cele mai simple, dar dacă întâmpini dificultăți la unul dintre itemi, treci la următorul și apoi poți reveni. Dacă nici de această dată nu reușești să rezolvi, lăsă rezolvarea acelui item pentru final;

Dacă nu ești sigur de rezolvarea unui subiect și până la final nu ai altă soluție, este bine să o redactezi așa cum o știi în acel moment, s-ar putea să fie rezolvarea corectă sau măcar parțial corectă;

Atenție la unitățile de măsură și da, de ce nu, atenție la transformarea unităților de măsură! Exprimă rezultatele în unitățile de măsură precizate în cerință!

Rezolvă subiectele mai întâi pe ciornă, apoi transcrie și redactează clar rezolvarea pe foaia de examen, lasă spațiu între subiecte pentru a facilita corectura evaluatorilor;

Verifică, citește și revizuiește la final dacă ai tratat toate subiectele, respectiv dacă ai transcris de pe ciornă;

Nu uita, în partea de jos a subiectului găsești numere atomice, mase atomice și constantele fizice;

Cu o seară înainte, încercă să te odihnești suficient, odihna este crucială pentru performanța mentală, pregătește-ți instrumentele de scris (stilou sau pix cu cerneală albastră și rezerve);

Și nu în ultimul rând, fii pozitiv – menține o atitudine încrezătoare în resursele tale.

Sfaturi pentru elevii care au terminat clasa a XI-a și vor să dea BAC-ul la Chimie

Dacă ai absolvit clasa a XI-a și vrei să dai bacalaureatul la chimie, consider că ai făcut o alegere bună, susținerea examenului la chimie reprezintă o provocare, dar cu o pregătire adecvată, poți obține rezultate foarte bune!

Iată câteva sfaturi care sper să te ajute în pregătirea examenului:

Împarte materia pe capitole și teme și asigură-te că acoperi toată programa pentru bacalaureat;
Creează un plan de studiu care să îți permită să te concentrezi pe cel mult o temă pe zi;
Rezolvă cât mai multe exerciții și probleme din manuale, culegeri și ghiduri de pregătire pentru bac, astfel te vei familiariza cu tipurile de întrebări și cu structura examenului;
Nu te mulțumi să memorezi doar formule și reacții, încearcă să înțelegi conceptele de bază, astfel vei putea să aplici cunoștințele în mod flexibil;
Învață în mod constant, nu lăsa materia să se adune, creează o rutină de studiu, învață activ, fă conexiuni între diferite concepte;
Rezolvă simulări, subiecte ale examenului de bacalaureat pentru chimie și astfel te vei obișnui cu structura examenului și vei gestiona timpul mai bine;
Recapitulează, revizuiește și reia materia în mod regulat;
Explică conceptele învățate și altor colegi care susțin examenul la chimie , explicând noțiunile și altora te ajută și pe tine să înțelegi mai bine;
Dacă tu întâmpini dificultăți în rezolvarea subiectelor, nu ezita să ceri ajutor profesorilor sau colegilor, uneori o explicație diferită dată de aceștia face minuni;
Fă pauze, exerciții fizice, odihnește-te suficient, oboseala poate afecta negativ capacitatea ta de concentrare și învățare”, a scris profesorul în ghidul dedicat elevilor care dau bacul la chimie, potrivit edupedu.ro.  

DailyBusiness
Ministerul Energiei convoacă un comandament de urgență. Sistemul Energetic Național, monitorizat în plin val de caniculă
Spynews
O tiktokeriță celebră din România vrea să recurgă la un gest necugetat!?! Ar fi intrat în patima substanțelor interzise
Fanatik.ro
Compania uriașă, prezentă și în România, care oferă pizza gratis în valoare de 1 milion de dolari după un meci de la Cupa Mondială 2026
Capital.ro
Curs valutar joi, 2 iulie. Cât valorează astăzi euro, dolarul și gramul de aur. BNR a publicat ultimele cifre
Playtech.ro
Când scăpăm de vremea rea. Furtunile şi fenomenele meteo extreme vor continua şi astăzi
Adevarul
Atunci când iadul s-a pogorât pe Pământ. Unul dintre cele mai terifiante cazuri de posedare din istorie, rămas deocamdată un mister științific
wowbiz.ro
Răsturnare șoc în cazul morții lui Radu Mărginean. Ce s-a descoperit la necropsie. Raportul medico-legal a fost finalizat
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Andrei Singureanu, fost concurent la un show de talente, dispărut de o lună în Portugalia. Familia îl caută cu disperare
iamsport.ro
Dinamo încearcă să dea lovitura verii în SuperLiga! ”Câinii” negociază transferul fotbalistului de 2.000.000 de euro
MediaFlux
Horoscop 2 iulie. Ziua în care acești nativi nu trebuie să ia deloc decizii
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?