Angela Similea, una dintre cele mai mari voci ale muzicii ușoare românești, urmează să fie sărbătorită pe 9 noiembrie în cadrul unui concert-omagiu, organizat de Aurelian Temișan. Artistul a transmis că, deși va fi prezentă în sală, Angela Similea nu va urca pe scenă. Totodată, bunul ei prieten, Octavian Ursulescu, a vorbit despre motivele care au influențat decizia cântăreței.
„Sunt convins că Aurelian Temișan va realiza un concert minunat, așa cum a făcut-o pentru Aurelian Andreescu, Marius Țeicu sau Horia Moculescu (pentru unul viitor i-aș recomanda zestrea uriașă de șlagăre a lui Ion Cristinoiu), când sigur va profita că se mai află printre noi câțiva dintre cei care i-au compus melodii de neuitat Angelei Similea – Marius Țeicu, în primul rând, dar și Marian Nistor sau Ovidiu Komornyik.
Aș spune că el s-a „specializat” în asemenea spectacole omagiale, pe care le gândește perfect, în cele mai mici detalii, împreună cu soția sa, actrița Monica Davidescu. Evenimentele de acest gen nu presupun neapărat apariția pe scenă a celor sărbătoriți, ci în primul rând cinstirea marilor valori care apar pe afiș”.
Octavian Ursulescu a explicat faptul că cei care îi apreciază talentul artistei ar trebui să înțeleagă decizia de a nu mai urca pe scenă.
„În ceea ce o privește pe Angela Similea, ea s-a aflat în sală la toate concertele pe care le-am amintit aici. A fost ovaționată, când i s-a anunțat numele, a salutat publicul, a dat autografe, a făcut fotografii, a avut cu siguranță amintiri și emoții, când s-au interpretat șlagărele lansate de ea.
Dar, atât, pentru că a anunțat elegant, dar ferm, în urmă cu câțiva ani, că nu va mai apărea în spectacole. Nu contează că este la fel de frumoasă, de distinsă, este decizia ei și se cuvine s-o respectăm fără a o mai deranja mereu cu întrebări, insistențe, curiozități”, a mai precizat Octavian Ursulescu, pentru Click.
Totodată, Octavian a mărturisit și că buna lui prietenă are un timbru vocal impecabil, cu toate că refuză să revină în lumina reflectoarelor.
„De-a lungul deceniilor, ne-a dăruit clipe unice de bucurie, prin aparițiile sale TV, recitalurile scenice, șlagărele sale gravate pe discuri și difuzate la radio, dar într-o bună zi s-a decis să pună punct, parafrazând un film binecunoscut: „Angela NU merge mai departe!”.
Cu siguranță, vocea i-a rămas impecabilă, dovadă mărturisirea făcută, în urmă cu câțiva ani, la magazinul „Muzica”, la lansarea unor CD-uri, cu muzica lui Marius Țeicu, editate de casa de discuri Eurostar, când ne-a dat speranțe spunând că POATE va reveni în studioul de înregistrare. Nu s-a întâmplat asta, ceea ce nu ne împiedică s-o iubim în continuare și să-i fredonăm refrenele celebre”, a mai spus acesta.