Şefa de serie de la UMF Iaşi, discurs-manifest la absolvire: „Nu este în regulă să stăm uneori cu orele, sprijinind pereții în spitale, fără să ne bage nimeni în seamă. Asta nu este Medicină”

Claudia Ciobanu, șefa seriei A de la specializarea Asistență Medicală Generală din cadrul Facultății de Medicină, UMF Iași, a lansat critici dure la adresa conducerii Tânăra a criticat modul de pregătire al studenților, care, în opinia sa, nu ar trebui să se limiteze la cursuri citite de pe slide-uri și stagii în spitale fără implicare reală, însă a vorbit și despre condițiile dificile în care aceștia sunt nevoiți să învețe.
Viorel Dobran
22 iul. 2026, 20:03
Şefa de serie de la UMF Iaşi, discurs-manifest la absolvire:

Festivitatea de absolvire a UMF Iaşi „Grigore T. Popa” din Iași a fost marcată și de un discurs cu un ton critic la adresa modului în care, potrivit unei absolvente, sunt pregătiți viitorii asistenți medicali. Claudia Ciobanu, șefa seriei A de la specializarea Asistență Medicală Generală din cadrul Facultății de Medicină, a profitat de momentul în care s-a adresat colegilor, profesorilor și familiilor pentru a vorbi despre experiența acumulată în cei patru ani de studii.

ADMITERE MEDICINĂ 2026. Record de concurenţi la UMF Carol Davila, se va intra cu punctaje mari!

La începutul intervenției, tânăra le-a mulțumit părinților, prietenilor și tuturor celor care i-au fost alături pe parcursul facultății. În același timp, ea a afirmat că sprijinul pe care l-ar fi așteptat din partea conducerii instituției nu s-a ridicat întotdeauna la nivelul așteptărilor sale.

În continuarea discursului, Claudia Ciobanu a dorit să transmită un mesaj conducerii facultății și să atragă atenția asupra unor probleme pe care, în opinia sa, le întâmpină studenții.

„Vreau să mă adresez acum conducerii facultății și să trag un semnal de alarmă. Înțeleg că poate nu toate lucrurile țin de dumneavoastră, dar haideți să încercăm să facem lucrurile să meargă și să fie bine pentru toată lumea”, a declarat aceasta.

Absolventa a susținut că procesul de pregătire ar trebui să pună un accent mai mare pe activitatea practică și pe implicarea studenților în timpul stagiilor din spitale.

„Studenții nu au nevoie de ore întregi de cursuri citite de pe slide-uri. Putem face asta și singuri. Nu este în regulă să stăm uneori cu orele, sprijinind pereții în spitale, fără să ne bage nimeni în seamă. Asta nu este Medicină”, a spus Claudia Ciobanu.

Totodată, aceasta a făcut referire și la condițiile în care învață o parte dintre studenți, amintind că mulți dintre ei achită taxe de școlarizare.

„Nu este normal ca jumătate dintre noi să plătească, an de an, taxă și, totuși, uneori să stăm în amfiteatre care aproape cad peste noi”, a afirmat tânăra.

În încheiere, Claudia Ciobanu și-a exprimat speranța că înființarea noii Facultăți de Științele Sănătății va contribui la îmbunătățirea pregătirii viitoarelor generații de studenți.

Ministrul Sănătăţii, Cseke Attila, propune majorarea sporului pentru gărzile din UPU şi salarizarea în funcție de performanță

„Sper din tot sufletul ca, odată cu înființarea noii facultăți, și anume cea de Științele Sănătății, lucrurile să fie mult mai bune pentru specializarea Asistență Medicală. Sper ca următorii șefi de serie care vor sta aici, în locul meu, să poată spune cu mândrie că au absolvit această facultate și că se simt pregătiți să intre în câmpul muncii, pentru că, din păcate, majoritatea dintre noi nu putem face asta”, a declarat Claudia Ciobanu.