O șoferiță cu alcoolemie de peste 3 la mie a fost reținută după ce a provocat un accident pe DN2 – E85. Șoferița lovise o mașină din spate și a proiectat-o pe sensul opus de mers, unde s-a ciocnit cu o altă mașină, spun oamenii legii. Din fericire, nu au fost victime.
La locul accidentului, agenții de poliție au convins-o cu greu să sufle corect în etilotest.
”Suflam 7 secunde. Nu întererupem deloc, sulfam da? Trebuie sa puneti gura pe el. Luați muștiucul între buze după care nu suflam foarte tare. Dacă nu se aude tiuitul aparatul, nu inregistrează. Mai incercam o data”, tot insistă polițiștii.
După mai multe încercări, etilotestul a indicat 1,85 miligrame alcool pur în aerul expirat. Ulterior, probele de sânge au arătat o alcoolemie de 3,12.
„După analizarea probelor biologice de sânge și administrarea materialului probator, polițiștii au dispus reținerea acesteia și încarcerarea în arestul IPJ Suceava, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.”, a explicat Ionuț Epureanu, purtător de cuvânt al IPJ Suceava.
Miercuri, șoferița din Suceava va fi dusă în fața instanței, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.