Maria Callas ar putea apărea pe noua bancnotă de 5 euro. Cum ar urma să arate viitorii banii europeni

Banca Centrală Europeană (BCE) a lansat consultarea publică privind viitorul design al bancnotelor euro, iar una dintre variante o propune pe Maria Callas pentru cupiura de 5 euro. Peste șase milioane de persoane au participat deja la vot, iar designul final va fi ales până la sfârșitul anului 2026.
Andrei Ene
06 aug. 2026, 07:57
Maria Callas ar putea apărea pe noua bancnotă de 5 euro. Cum ar urma să arate viitorii banii europeni

Banca Centrală Europeană (BCE) a demarat procesul de alegere a noului design al bancnotelor euro, prima reproiectare completă a acestora de la introducerea monedei unice europene, în anul 2002.

„La Divina” ar putea apărea pe noua bancnotă de 5 euro

Instituția a lansat un sondaj public, deschis până la 21 septembrie 2026, prin care cetățenii sunt invitați să își exprime preferințele între două concepte grafice care ar putea sta la baza viitoarelor bancnote euro.

Peste șase milioane de persoane au participat deja la consultare, iar cele zece propuneri selectate sunt grupate în jurul a două teme: „Cultura europeană” și „Râuri și păsări”.

În varianta dedicată culturii europene, fiecare cupiură este asociată unei personalități marcante din istoria continentului și unui domeniu reprezentativ.

Citește și : Copiii francezi, gest emoționant față de pompierii români care au ajutat la stingerea incendiilor din sudul Franței: „Merci les héros!”

Astfel, pe bancnota de 5 euro ar putea apărea soprana Maria Callas, simbol al artelor spectacolului. Bancnota de 10 euro l-ar reprezenta pe compozitorul Ludwig van Beethoven, cea de 20 de euro pe cercetătoarea Marie Curie Skłodowska, bancnota de 50 de euro pe scriitorul Miguel de Cervantes Saavedra, cea de 100 de euro pe Leonardo da Vinci, iar bancnota de 200 de euro pe scriitoarea și activista pentru pace Bertha von Suttner.

Alternativa este reprezentată de patrimoniul natural al Europei, pe aversul bancnotelor fiind ilustrate diferite specii de păsări și ecosisteme fluviale, iar reversul ar include imagini ale unor instituții reprezentative ale Uniunii Europene.

Pentru bancnota de 5 euro este propus, în acest caz, un peisaj cu un izvor montan și un fluturaș de stâncă. Celelalte valori nominale ar include specii precum pescărușul albastru, prigoria, barza albă, ciocîntorsul și sulanul nordic.

Toate bancnotele pot fi consultate AICI.

Potrivit BCE, variantele supuse consultării publice provin dintr-un concurs organizat la nivelul Uniunii Europene, care a atras peste 1.200 de propuneri din partea designerilor grafici.

25 de creatori au fost invitați să elaboreze proiecte complete, iar un juriu independent format din 21 de experți a selectat cele zece variante finale care au intrat în competiție.

Rezultatele consultării publice vor fi analizate împreună cu concluziile juriului și cu o evaluare tehnică, iar Consiliul guvernatorilor BCE urmează să decidă designul câștigător spre sfârșitul anului 2026.

Președinta BCE, Christine Lagarde, a subliniat că bancnotele euro reprezintă mai mult decât un simplu instrument de plată.

„Mai mult decât un mijloc de plată”, acestea reprezintă „una dintre cele mai concrete expresii ale Europei”, a declarat Christine Lagarde.

După alegerea designului final, bancnotele vor trebui să treacă prin etapele de dezvoltare, testare și producție, astfel că acestea nu vor intra imediat în circulație. Până atunci, actualele bancnote euro vor rămâne în continuare valabile.

Cine a fost Maria Callas

Maria Callas este considerată una dintre cele mai importante soprane din istoria operei. Deși este asociată în principal cu Grecia, artista s-a născut în Statele Unite ale Americii.

Numele său complet era Anna Maria Sophia Cecilia Kalogeropoulou, iar aceasta s-a născut la 2 decembrie 1923, în Manhattan, New York, într-o familie de origine greacă.

În anul 1937 s-a mutat împreună cu mama și sora sa la Atena, unde a urmat cursurile Conservatorului Național și ale Conservatorului din Atena. Primul său rol principal a fost Tosca, în opera lui Giacomo Puccini, interpretat în 1942.

Citește și : Un cuplu care ar fi trebuit să plece în luna de miere a fost separat chiar înainte de îmbarcare, din pricina suprarezervării zborului. Proaspăta soție s-a îmbarcat, în timp ce soțul a privit avionul îndepărtându-se

Cariera sa internațională a început în 1947, odată cu rolul din opera „La Gioconda”, de Amilcare Ponchielli, iar în 1951 și-a făcut debutul la celebra operă La Scala din Milano.

La sfârșitul anilor ’50 a susținut spectacole și la Metropolitan Opera din New York, însă majoritatea înregistrărilor sale au fost realizate în Europa. Maria Callas a murit la Paris, în anul 1977, rămânând una dintre cele mai influente figuri din istoria operei.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Mesajul emoționant transmis de mama Rebecăi, fetița din Bacău care și-a pierdut viața: „Îngerașul meu…”
Fanatik.ro
De ce Gigi Becali a plătit 1,3 milioane de euro pe Boutoutaou și nu dă bani pe Drăguș? Strategia patronului FCSB. Exclusiv
Capital.ro
Un mare retailer german dispare treptat din orașe: sute de magazine lichidează
Playtech.ro
Vara se prelungeşte până în octombrie. Fenomenul care va aduce noi valuri de căldură chiar la mijlocul toamnei
Adevarul
Inteligența artificială transformă departamentele de resurse umane. Milioane de locuri de muncă ar putea fi afectate
wowbiz.ro
„Să vă rugați pentru mine, am 5 tumori” Alina Pușcău, în lacrimi! Modelul internațional a lansat un apel, după ce a fost diagnosticată cu o boală gravă
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Viorel Sibiceanu, patronul celebrilor mici de la Dedulești, a încetat din viață la 70 de ani
iamsport.ro
De la finalele Champions League la afaceri în energie. Cum și-a construit Adrian Ilie viața după fotbal
MediaFlux
Horoscop 6 august. Ziua în care adevărul iese la suprafață. Zodiile care iau decizii importante și cele care primesc o surpriză neașteptată
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România