O dronă de recunoaștere despre care autoritățile bulgare susțin că este de fabricație rusească a fost găsită vineri în Marea Neagră, în apropiere de Burgas. În același timp, autoritățile au identificat fragmente ale unei alte drone, iar în nord-estul țării a fost descoperit motorul unei rachete, relatează EFE.
Potrivit informațiilor transmise de Ministerul Apărării din Bulgaria și citate de EFE, drona a fost descoperită în apropierea unei plaje din localitatea Primorsko, aflată la câțiva kilometri sud de Burgas.
O echipă a Marinei bulgare a recuperat aparatul și l-a transportat la baza navală din Burgas, unde specialiștii l-au analizat. În urma examinării, acesta a fost identificat drept un aparat de recunoaștere.
Citește și : Tensiuni în statele baltice: O dronă, doborâtă de avioanele NATO în Letonia. Finlanda impune restricții
Portalul bulgar de investigații BIRD.bg susține că experții ar fi stabilit că este vorba despre o dronă de tip Orlan, model utilizat de Forțele Armate ale Rusiei.
Ministrul bulgar al Apărării, Dimitar Stoianov, a confirmat descoperirea și a indicat Rusia drept țara de origine a aparatului. Oficialul a precizat, totodată, că drona nu transporta explozibili.
„În opinia mea, drona este de fabricaţie rusească şi a fost utilizată de Forţele armate ruse şi este probabil să fi căzut în Marea Neagră, iar ulterior să fi fost transportată de curenţii marini în apele bulgare”, a declarat ministrul.
Stoianov a precizat că autoritățile au identificat și alte componente provenite de la drone în mai multe puncte de-a lungul coastei bulgare.
Un alt aparat de recunoaștere ar fi fost identificat în apropierea unei plaje de lângă satul Lozenets, situat în zona Primorsko.
Un alt incident a fost raportat în nord-estul Bulgariei, în apropierea frontierei cu România. Un motor de rachetă a fost găsit în localitatea Tyulenovo, la aproximativ 70 de kilometri nord de Varna și la doar 50 de metri de țărm.
Descoperirea vine după un alt incident raportat de autoritățile bulgare pe 8 august. Atunci, o dronă s-a prăbușit în nord-estul țării, în apropierea graniței cu România.
Ministerul Apărării de la Sofia a precizat că aparatul fusese utilizat de Forțele Armate ale Ucrainei. Drona nu a provocat victime sau pagube materiale, iar autoritățile au transmis că nu exista niciun element care să indice că incidentul ar fi fost intenționat, notează EFE.