Cât câştigă Popoviciu din perla afacerilor sale: Băneasa Shoping City

Omul de afaceri Gabriel Popoviciu încasează lunar aproximativ 1,5 milioane euro din chirii pentru 200 de spaţii comerciale din Băneasa Shopping City, venituri puse în garanţie, printre altele, pentru un credit de aproape 125 milioane euro, acordat în 2006 pe cinci ani şi rescadenţat până în 2016, potrivit Mediafax.
Romania TV
08 ian. 2012, 12:52
Cât câştigă Popoviciu din perla afacerilor sale: Băneasa Shoping City

Cele 200 de contracte de închiriere puse în garanţie de Băneasa Developments pentru creditul rescadenţat cuprind o suprafaţă totală de peste 38.000 de metri pătraţi, ceea ce echivalează cu o chirie medie lunară în jur de 39 de euro/metru pătrat.

Suprafaţa construită la sol a centrului comercial Băneasa Shopping City este de 32,983 metri pătraţi, iar suprafaţa construită desfăşurată totalizează 99.310 metri pătraţi.

Cele mai mari sume sunt plătite lunar de firmele din grupurile Inditex (Zara, Zara Home, Bershka, Massimo Dutti, Pull&Bear, Stradivarius şi Oysho), Marinopoulus (Starbucks, Gap, Marks&Spencer, Sephora, etc), Peek &Cloppenburg şi Elmec (Nike, Converse, Collective, Folli Follie, Calvin Klein).

Astfel, grupul Inditex are închiriate şapte spaţii comerciale, pentru care achită lunar peste 100.000 de euro, în timp ce firmele din grupul Marinopoulus plătesc pentru şase magazine chirii care totalizează aproape 80.000 de euro.

Peek &Cloppenburg, care are cel mai mare magazin (4.110 metri pătraţi), plăteşte firmei lui Popoviciu o chirie lunară de peste 50.000 de euro, fiind secondată ca suprafaţa închiriată de Zara România, cu 1.800 de metri pătraţi şi o chirie lunară de 49.000 de euro. Trebuie menţionat însă că Peek &Cloppenburg are un contract încheiat pe perioadă de aproape 31 de ani, până în 2038, în timp ce Zara are contract pe zece ani.

Elmec a închiriat cinci magazine, iar sumele plătite lunar se ridică la aproape 40.000 de euro, în timp ce Peeraj Brands (Mango şi S.Oliver) achită circa 30.000 de euro pe lună.

Elmec a deschis în octombrie 2011 primul magazin Collective (fost Famous Brands), cu o suprafaţă de aproape 700 de metri pătraţi, în spaţiul ocupat până în vară de Piazza Italia (deţinut de Azadea – Azaldi). Azaldi Trading figurează în continuare chiriaş la firma lui Popoviciu, cu o sumă lunară de plată de 19.000 de euro pentru un spaţiu de 682 metri pătraţi. Astfel, grupul Elmec plăteşte, cel mai probabil, a treia chirie ca valoare din Băneasa Shopping City, în jur de 60.000 de euro.

Spaţii mari au mai închiriat Diverta (1.240 metri pătraţi), pentru care achită o chirie de 26.000 de euro, şi LPP Fashion (Reserved) cu 1.200 de metri pătraţi şi o chirie lunară de 28.000 de euro.

Peste 25.000 de euro pe lună plăteşte şi Park Bravo (Nine West şi La Senza), în timp de Debro Retail (Debenhams) achită în jur 19.000 de euro, pentru aproape 900 de metri pătraţi.

Cele mai mari chirii pe metru pătrat sunt plătite de Deluxe Card (416 euro), Yuno Natural Pearls (166 euro), Il Makiage (128 euro) Harmony Plus (125 de euro), însă acestea au spaţii sub 20 de metri pătraţi.

Băncile ING Bank, BRD şi Citibank achită între 76 şi 120 de euro pe mtru pătrat.

Dintre operatorii de telefonie mobilă, cel mai scump spaţiu a fost închiriat de Vodafone (100 de euro/mp), care plăteşte lunar aproape 12.000 de euro, secondat de Orange (90 de euro/mp), care achită 10.500 de euro pe lună şi Cosmote, cu 52,5 euro/mp şi o chirie lunară de 5.000 de euro.

DailyBusiness
Tanczos Barna respinge ideea suspendării președintelui Nicușor Dan: „Un foc de paie, nu se va întâmpla”
Spynews
Tavanul unui hotel din Sibiu s-a prăbușit peste oamenii din piscina interioară. Planul roșu a fost activat de urgență
Fanatik.ro
Juri Cisotti, portret de fotbalist: „Ai mei știu că sunt puțin nebun”. Interviu exclusiv
Capital.ro
Pentru cine lucra Ion Iliescu. Ceaușescu a răbufnit în 1989 când a aflat că i-a luat locul: Tu nu m-ai lăsat să-l termin!
Playtech.ro
Mega-proiectul abandonat din timpul lui Ceaușescu revine oficial la viață. Tarnița, hidrocentrala de 1.000 MW care va costa peste 1 miliard de euro
Adevarul
Rusia vrea să construiască o centrală nucleară pe Lună în următorii zece ani. Rosatom și Institutul Kurchatov, implicate în proiect
wowbiz.ro
Clipe cumplite pentru Loredana Groza, în prag de sărbători! Tatăl artistei se află în stare gravă la spital: „Tata…fă-te bine”
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
EXCLUSIV Ce cadouri se dau de Crăciun în familia lui Dan Negru. Prezentatorul Kanal D a dezvăluit și ce își dorește pentru 2026
iamsport.ro
Dan Șucu, acuzat direct că ar fi cumpărat Genoa cu ”bani furați”! Ce afaceri ”de milioane de euro” cu statul ar avea: ”Folosește o firmă dintr-un sat din județul Galați”
MediaFlux
Ce înseamnă, de fapt, Ajunul Crăciunului și de ce este considerat o noapte magică
stirilekanald.ro
Explozie pe Autostrada A1! Un camion plin cu GPL a sărit în aer după un accident cu un TIR. Imagini șocante
Superliga 2025 – runda finală: FCSB vs Rapid și alte 2 meciuri de top în weekend