Sâmbăta a devenit zi de pomenire a morților și pentru că, potrivit tradiției Bisericii, în această zi Mântuitorul a stat în mormânt cu trupul, iar cu sufletul S-a pogorât la iad pentru a-i elibera pe drepții adormiți. Totodată, sâmbăta precede duminica, ziua Învierii, numită și cea dintâi zi a noii creații sau a opta zi, ziua veșniciei.
Ortodocșii se roagă pentru cei adormiți, cu credința că rugăciunea poate contribui la o stare mai bună a sufletului la Judecata Universală. Pomenirea exprimă, în același timp, iubirea pentru cei plecați și credința în înviere și viața veșnică.
În ziua Moșilor se săvârșește Sfânta Liturghie. La Proscomidie, preotul scoate din prescură miride pentru cei adormiți și le așază sub Sfântul Agnet, rostind numele celor notați pe pomelnice. În timpul Sfintei Liturghii, Agnetul se preface în Trupul și Sângele Domnului, iar miridele, care îi reprezintă pe cei pomeniți, participă la sfințenie prin prezența lor alături de Trupul lui Hristos pe Sfântul Disc.
În această zi se fac rugăciuni pentru cei adormiți și se oferă milostenie în numele lor. Pomana nu este însă singura faptă bună care poate fi făcută pentru cei plecați. Orice faptă bună poate fi închinată memoriei lor.
Pomenirea înseamnă să îi avem în rugăciunile zilnice și să le trecem numele pe pomelnice la Sfintele Liturghii. Cinstirea presupune păstrarea vie a memoriei lor, îngrijirea mormintelor și ducerea mai departe a numelui, proiectelor și faptelor bune ale celor care au plecat, potrivit basilica.ro
„Cei adormiți știu ce facem pentru ei și simt când îi pomenim cu dragoste, punem lumânări și flori pe mormânt și sărutăm sfânta cruce cu nădejdea învierii celei de obște”, spune Patriarhul Daniel.
În Sâmbăta morților, gospodinele merg la biserică cu colivă, colaci, vin și lumânări. Unele familii aduc și fructe, dulciuri ori alte alimente.După slujbă, acestea sunt binecuvântate și împărțite.
Se pot împărți colivă, colac, pâine, fructe, dulciuri, mâncare gătită sau produse care pot fi păstrate și consumate ușor. În unele zone se dau căni, farfurii, prosoape sau alte obiecte folositoare.
Este bine ca pomana să fie făcută în special cu persoanele nevoiașe.
Citeste si Cum prepari cea mai gustoasă și aromată colivă, care respectă întocmai tradiția ortodoxă
Multe familii merg la cimitir în ziua Moșilor de toamnă ca să curețe mormintele, să aprindă lumânări și să se reculeagă acolo unde cei dragi își dorm somnul de veci.
Dumnezeul duhurilor și a tot trupul, care ai călcat moartea și pe diavol ai surpat, și ai dăruit viață lumii Tale, însuți Doamne, odihnește sufletul adormitului robului Tău (numele) în loc luminat, în loc de verdeață, în loc de odihnă, de unde a fugit toată durerea, întristarea și suspinarea!
Și orice greșeală a săvârșit el cu cuvântul sau cu lucrul sau cu gândul, ca un Dumnezeu Bun și iubitor de oameni, iartă-l! Că nu este om care să fie viu și să nu greșească; numai Tu singur ești fără de păcat, dreptatea Ta este dreptate în veac și cuvântul Tău este adevărul.