Două sesizări depuse de Nicușor Dan, amânate de CCR. Ce a reclamat președintele și când vor fi luate deciziile

Prima sesizare înaintată CCR de șeful statului vizează Legii pentru modificarea și completarea Ordonanței de Urgență a Guvernului privind decarbonizarea sectorului energetic, iar a doua se referă la actul normativ pentru modificarea și completarea Legii privind protecția și promovarea drepturilor copilului.

Tot miercuri, CCR a amânat decizia în cazul sesizării preşedintelui Camerei Deputaţilor, Sorin Grindeanu, privind un posibil conflict juridic de natură constituţională între Guvern şi Parlament, declanşat prin emiterea Ordonanţei de urgenţă referitoare la Programul SAFE. Noul termen este 7 octombrie.

La 7 august, Parlamentul a transmis președintelui, în vederea promulgării, Legea pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului privind decarbonizarea sectorului energetic.

Urmărește-ne în Discover

Adaugă-ne ca sursă preferată

De ce Nicușor Dan a sesizat CCR

Legea intervine, în esență, asupra mecanismului juridic prin care sunt retrase din exploatare capacitățile energetice pe bază de lignit și huilă și asupra condițiilor în care pot fi autorizate anumite capacități energetice pe cărbune. Astfel, legea condiționează scoaterea din exploatare a unor capacități existente de instalarea și punerea în funcțiune a unor ”capacități energetice similare de producere a energiei cu emisii reduse de carbon”.

Alte articole

Toate scenariile posibile după respingerea guvernului propus de Siegfried Mureșan. Criza politică se prelungește, ”mingea” e iar în ”terenul” lui Nicușor Dan

Sorin Grindeanu reacţionează după ce Guvernul Mureşan a picat la vot: „Suntem pregătiți să ne asumăm redresarea României”

Se instituie totodată mai multe excepții de la interdicția punerii în funcțiune a unor noi capacități pe cărbune și se condiționează, în anumite situații, emiterea licențelor și permiselor necesare de obținerea unui aviz conform al Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT).

Prin aceste intervenții legislative, a arătat Nicușor Dan, legea modifică în mod substanțial mecanismul juridic al decarbonizării sectorului energetic și, prin aceasta, afectează atât îndeplinirea obligațiilor asumate de România în cadrul Mecanismului de redresare și reziliență, cât și realizarea obiectivului constituțional al protecției mediului. Din această perspectivă, criticile de neconstituționalitate vizează atât compatibilitatea dispozițiilor criticate cu obligațiile europene și cu exigențele constituționale incidente în materia protecției mediului și a politicii energetice, cât și respectarea cerințelor de claritate, precizie și previzibilitate a legii, precum și a limitelor constituționale ale competențelor autorităților publice, notează agerpres.

Potrivit aceleiași sesizări, în măsura în care condiționarea introdusă de lege face ca retragerea capacităților existente să depindă de o capacitate alternativă a cărei realizare nu este supusă unui termen maximal suficient de determinat și unor garanții juridice efective, există riscul ca măsura de reducere a impactului asupra mediului să fie lipsită de caracter efectiv.

În opinia lui Nicușor Dan, în acest caz, intervenția legislativă nu mai reprezintă doar o adaptare a modalității de realizare a unei politici publice, ci afectează însăși eficacitatea cadrului normativ prin care statul își îndeplinește obligațiile constituționale în materia protecției mediului.

În consecință, a explicat președintele, în mod independent de dreptul Uniunii Europene, de PNRR și de orice obligație europeană privind decarbonizarea, legea criticată trebuie examinată prin raportare la articolele 35 și 135 alineatul (2) litera e) din Constituție.

”Aceste norme constituționale nu stabilesc un anumit model energetic și nu impun în mod direct o anumită tehnologie sau un anumit calendar de retragere a capacităților pe cărbune. Ele stabilesc însă un standard constituțional autonom de protecție a mediului, care limitează marja de apreciere a legiuitorului în alegerea și modificarea instrumentelor prin care această protecție este realizată”, s-a arătat în sesizare.

Decarbonizarea sectorului energetic reprezintă unul dintre domeniile concrete în care acest standard constituțional trebuie respectat, iar retragerea capacităților poluante reprezintă una dintre măsurile legislative prin care statul poate realiza reducerea efectelor negative asupra mediului, a transmis Nicușor Dan.

Prin urmare, dacă legea criticată introduce o condiționare care face incertă, nedeterminată sau excesiv de îndepărtată în timp realizarea efectivă a măsurii de reducere a impactului asupra mediului, fără a institui garanții legislative suficiente pentru realizarea obiectivului de protecție, aceasta este susceptibilă să contravină Constituției, prin afectarea caracterului efectiv al cadrului legislativ de protecție a mediului și prin slăbirea obligației pozitive a statului de ocrotire a mediului și de menținere a echilibrului ecologic.

Potrivit președintelui, critica subsidiară nu afirmă existența unei obligații constituționale autonome de ‘decarbonizare’, ci faptul că, în domeniul concret al decarbonizării energetice, soluția legislativă aleasă trebuie să rămână compatibilă cu obligațiile constituționale autonome de protecție a mediului.

Citește și CCR a amânat din nou decizia privind restanțele salariale ale magistraților. Sorin Grindeanu acuză Guvernul că a legiferat fără mandat democratic

Al doilea act normativ pentru care președintele a sesizat CCR este cel care modifică și completează Legea privind protecția și promovarea drepturilor copilului.

Legea, care are ca obiect de reglementare intervenții asupra Legii 272/2004, vizează modificarea articolului 84 alineatele (4) și (5), prin care participarea copilului la consilierea psihologică devine obligatorie prin efectul legii, fără a mai fi condiționată de acordul parental, introducerea unei noi soluții legislative la articolul 84 alineatul (6), prin care se incriminează ca infracțiune nerespectarea de către părinți sau reprezentantul legal a obligațiilor prevăzute la alineatul (3) sau alineatul (4) și se asimilează nerespectarea alineatului (4) cu infracțiunea de nerespectare a hotărârilor judecătorești.

De asemenea, actul normativ modifică integral articolul 86, prin extinderea criteriilor de dispunere a plasamentului într-un serviciu de tip rezidențial specializat și instituirea obligației direcțiilor de asistență socială și protecția copilului de a înființa cel puțin un serviciu de tip rezidențial pentru copiii care au săvârșit fapte penale și nu răspund penal, mai transmite sursa citată.

Președintele a arătat în sesizare că agentul constatator al contravenției nu are competența de a aprecia dacă fapta constituie infracțiune – aceasta aparține organelor de urmărire penală. În absența unei norme clare și previzibile, organul de urmărire penală și agentul constatator pot acționa în paralel față de aceeași persoană pentru aceeași faptă, niciun mecanism legal din legea criticată neprevenind această suprapunere.

Șeful statului a menționeat și că CEDO a statuat în jurisprudența sa constantă că principiul ”ne bis in idem” operează ori de câte ori o persoană este sancționată de două ori pentru aceeași faptă, indiferent de calificarea formală (penală sau contravențională) a sancțiunilor aplicate.

Nicușor Dan subliniază că articolul 84 alineatul (3) din Legea 272/2004, rămas nemodificat, instituie obligația de a participa la programele speciale de consiliere psihologică exclusiv în sarcina părinților copilului, norma nefăcând nicio referire la reprezentantul legal, altul decât părintele. Or, prin articolul I punctul 2 din legea criticată, se introduce un nou alineat la articolul 84, alineatul (6), care, în teza I, incriminează penal nerespectarea alineatul (3) de către ‘părinți sau reprezentantul legal’, extinzând sfera subiectului activ la o categorie de persoane față de care norma de bază nu instituie nicio obligație corespunzătoare.

Articolul 84 alineatul (4), în noua redactare, adaugă președintele, prevede obligația copilului de a participa la programele speciale de consiliere psihologică organizate de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului sau de alte instituții de specialitate publice sau private, dacă instanța nu dispune altfel, iar alineatul (5) prevede că această măsură poate fi dispusă de instanță. Norma vizează, prin definiție, copilul care a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală și nu răspunde penal – ipoteză reglementată de Capitolul V al Legii 272/2004.

Or, un minor care nu răspunde penal nu poate constitui subiect activ al niciunei infracțiuni. Minoritatea reprezintă o cauză de neimputabilitate în temeiul articolului 27 din Codul penal, potrivit căruia: ‘Nu este imputabilă fapta prevăzută de legea penală săvârșită de un minor care la data comiterii acesteia nu îndeplinea condițiile legale pentru a răspunde penal’.

Totodată, se precizează în sesizare, potrivit articolului 2 alineatul (2) din Legea 272/2004, în forma în vigoare: ‘Interesul superior al copilului se circumscrie dreptului copilului la o dezvoltare fizică și morală normală, la echilibru socioafectiv și la viața de familie’.

Această dispoziție are o valoare normativă de prim rang în economia legii: legiuitorul a ales să definească interesul superior al copilului ca incluzând, în mod explicit și necesar, dreptul copilului la viața de familie. Viața de familie nu este, în sensul Legii 272/2004, un element exterior sau adiacent interesului superior al copilului – ea este parte constitutivă a acestuia. Consecința normativă directă este că orice măsură care exclude familia din viața copilului sau din procesul decizional care îl privește aduce atingere, prin definiție, interesului superior al copilului, în absența unor circumstanțe excepționale temeinic justificate.

Eliminarea acordului parental din art. 84 alin. (4) prin legea criticată creează, prin urmare, o contradicție internă ireconciliabilă în cuprinsul aceleiași legi: norma specială nouă golește de conținut normele de principiu de la articolul 2 alineatele (2), (3), (4) și (5), fără a le abroga și fără a justifica această derogare printr-o dispoziție expresă, se apreciază în sesizare.

De asemenea, eliminarea acordului parental din articolul 84 alineatul (4) și impunerea prin lege a participării copilului la consiliere psihologică, arată Nicușor Dan, transformă o măsură de protecție într-o obligație de constrângere impusă fără implicarea familiei. Aceasta contravine în mod direct scopului declarat al capitolului în care se inserează norma: dacă scopul este protecția copilului, aceasta se realizează prin familie sau împreună cu familia. În acest caz, excluderea acordului parental din mecanismul decizional nu poate fi calificată ca o măsură de protecție, ci ca una de intervenție unilaterală și coercitivă a statului în viața de familie.

Norma actuală a articolului 86 alineatul (1) din Legea 272/2004, în forma în vigoare anterior legii criticate, condiționează dispunerea plasamentului de împrejurarea că fapta săvârșită de copilul care nu răspunde penal ‘prezintă un grad ridicat de pericol social’.

Această cerință a gradului ridicat de pericol social constituie, în dreptul român, un prag calitativ clar: sunt vizate faptele de o gravitate deosebită, de tipul omorului, tâlhăriei, violului sau altor infracțiuni grave, pentru care impactul social și riscul de recidivă justifică o intervenție mai susținută a statului în privința copilului, punctează șeful statului.

Citește și Fostul șef al Justiției Tudorel Toader explică arestarea lui Călin Georgescu. ”E vorba de aprecierea materialului probator, și nu de o suplimentare a probelor din dosar”