Jumătate din maternitatea Spitalului Hunedoara, unde au murit 2 copii, închisă pentru dezinfecţie

Consiliul de Administraţie al Spitalului "Dr. Alexandru Simionescu" din Hunedoara, unde au murit doi bebeluşi în urma infecţiei cu o bacterie prezentă adesea în infecţii intraspitaliceşti, a decis, joi, închiderea, pe rând, a câte o jumătate din maternitate pentru dezinfecţie.
Romania TV
19 sept. 2013, 12:40
Jumătate din maternitatea Spitalului Hunedoara, unde au murit 2 copii, închisă pentru dezinfecţie

Potrivit purtătorului de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Hunedoara, dr. Cecilia Birău, care a participat la şedinţa Consiliul de Administraţie al Spitalului „Dr. Alexandru Simionescu” din Hunedoara, unde au murit doi bebeluşi în mai puţin de 24 de ore, s-a decis închiderea a jumătate din secţia maternitate pentru redezinfecţie.

„În Consiliul de Administraţie au fost două propuneri: închiderea seţiei de maternitate pentru redezinfecţie sau închiderea a jumătate din secţie, mutarea nou-născuţilor în celalaltă parte, dezinfecţia primei jumătăţi şi apoi mutarea tuturor nou-născuţilor în zona curată şi efectuarea dezinfecţiei celeilalte zone. În urma votului s-a decis pentru a doua variantă, adică închiderea a jumătate din secţia Maternitate pentru redezinfecţie. Măsura s-a luat pentru a linişti gravidele care urmează să nască, în acest moment nefiind alte cazuri de infecţie la nou-născuţi”, a declarat, joi, corespodentului MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică Hunedoara, dr. Cecilia Birău.

Potrivit acesteia, rezultatele probelor prelevate, miercuri, de inspectorii sanitari din secţiile de Maternitate şi Ginecologie vor fi gata în 48 de ore.

Poliţia municipiului Hunedoara investighează împrejurările în care au murit, în mai puţin de 24 de ore, doi bebeluşi – un băieţel de trei zile şi o fetiţă de şase zile – născuţi şi internaţi în Spitalul „Dr. Alexandru Simionescu” din oraş, iar în acest caz a fost întocmit un dosar de cercetare, investigaţiile continuând sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Hunedoara.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Hunedoara, Bogdan Niţu, afirma că în urma investigaţiilor se va stabili dacă este vorba despre moarte suspectă în cele două cazuri.

Tatăl băieţelului de trei zile care a murit la Spitalul „Dr. Alexandru Simionescu” din Hunedoara, Alin Buruiană, susţinea că micuţul a primit nota 10 sâmbătă, când s-a născut.

„Era al treilea copil al familiei, un băieţel pe care ni l-am dorit. Ceilalţi copii au 13 ani – băiatul şi 11 ani – fetiţa şi abia am aşteptat un bebeluş în familie. Soţia mea a născut natural, sâmbătă dimineaţă, şi copilul a primit nota 10 la naştere. Duminică, atunci când soţia a mers să alăpteze băiatul, i s-a spus că e la Terapie Intensivă, însă nimeni nu i-a oferit detalii legate de motivul pentru care avea nevoie de îngrijiri speciale. Medicul care a decis transferarea la Terapie Intensivă terminase garda şi a plecat acasă, aşa că asistentele mi-au spus să vin luni dimineaţa să vorbesc cu medicul”, povestea bărbatul.

El adăuga că, luni dimineaţă, când a ajuns la spital, a fost anunţat că băiatul a murit.

„Nu mi s-au oferit detalii legate de complicaţii. Mi s-a spus că a avut tratament pentru inimă şi apoi că era sub tratament pentru plămâni. Cum a ajuns de la nota 10 în situaţia asta nu-mi pot da seama. Am cerut autopsie, iar medicul de aici de la spital a spus că a observat nu ştiu ce vânătaie nu ştiu unde şi a anunţat Poliţia, pentru ca băiatul să fie autopsiat de medicii legişti de la Deva. În aceeaşi situaţie s-a aflat şi familia unei fetiţe de şase zile, care a decedat câteva ore mai devreme decât băiatul meu. Eu vreau răspunsuri pentru că mă tem că au greşit ei ceva, ori nu i-au aspirat bine căile respiratorii după naştere, ori l-au scăpat pe jos. Sunt atâtea variante şi nimeni nu ne dă niciun răspuns”, spunea tatăl copilului.

Şeful Serviciului Judeţean de Medicină Legală Hunedoara, Dan Mărculescu, declara, marţi, că în urma autopsiilor s-a stabilit că fetiţa de şase zile şi băieţelul de trei zile decedaţi la Spitalul „Dr. Alexandru Simionescu” din Hunedoara au murit din cauza unor pneumonii acute care au dus la infecţii acute ale căilor respiratorii şi apoi la stop cardio-respirator.

„Decesul celor doi nou-născuţi a fost provocat de pneumonii acute, pneumonii care se pot produce fie în perioada intrauterină, fie au fost contractate ulterior. Pentru a clarifica acest aspect s-au recoltat probe biologice, care vor fi trimise la Institutul Medico-Legal de la Timişoara. De asemenea, am recoltat probe pentru hemocultură, exudat faringian, traheal, ca să evităm o posibilă infecţie intraspitalicească”, declara medicul legist Dan Mărculescu.

Cei doi bebeluşi erau infectaţi cu „klebsiella pneumonie”, una dintre bacteriile cel mai frecvent incriminate în infecţiile intraspitaliceşti, susţin medicii legişti în urma unor prime analize de laborator.

„Analizele de laborator au evidenţiat un microb, klebsiella pneumonie, care, de fapt, a fost şi cauza de deces a celor doi sugari. Este un virus care se întâlneşte adesea în infecţiile intraspitaliceşti. Am comunicat la Direcţia de Sănătate Publică Hunedoara şi am trimis probele la Institutul Medico-Legal din Timişoara şi asteptăm şi acele rezultate”, declara, miercuri, Mărculescu.

Inspectorii sanitarii de la DSP Hunedoara au ridicat, miercuri, probe din secţiile de Neonatologie şi Ginecologie ale Spitalului „Dr. Alexandru Simionescu” din Hunedoara.

„După decesul celor doi bebeluşi, s-a oprit activitatea, s-au recoltat probe de către spital şi după ce s-a făcut dezinfecţia s-a reluat activitatea (…) trebuie să încheiem ancheta epidemiologică şi vă putem spune mai multe (…) se putea ca mamele să aibă o infecţie urinară, că nu este doar infecţie pulmonară, ci urinară cu klebsiella, care se putea transmite dupa naştere sau intrauterin (…). Dacă e de vină maternitatea sau personalul, o să închidem şi o să punem să se renoveze, să facem dezinfecţie terminală”, declara şeful Departamentului Supraveghere Sănătate Publică din cadrul DSP Hunedoara, Ştefan Repede.

Conducerea Spitalului „Dr. Alexandru Simionescu” din Huendoara, care făcuse deja dezinfecţia maternităţii, susţinea că probele luate în ziua în care au murit bebeluşii nu au scos încă la iveală existenţa bacteriei.

DailyBusiness
Ciprian Ciucu denunță „bătălia sondajelor”: „Sunt făcute la unul sau la altul în debara”
Spynews
Hidrologii anunță prăpăd în mai multe zone din România! A fost emis cod portocaliu de inundații. Unde vor lovi puhoaiele
Bzi.ro
Cum arată părinții lui Andrei Lemnaru de la Insula Iubirii 2025. Imaginea care a devenit virală
Fanatik.ro
Cum a încercat o familie să păcălească o însoțitoare de zbor ca să primească locuri la clasa business. Un pasager a rămas șocat de gestul făcut
Capital.ro
S-a pus doliu peste Moscova, Kremlinul e în lacrimi. Rusia nu va mai fi la fel fără el: A găsit puterea să lupte!
Playtech.ro
Durere fără margini! Decizia luată de familiile celor doi logodnici morţi în maşină răsturnată în Argeş. Te cutremuri numai când auzi
Adevarul
Curse ilegale de cai în județul Olt. Poliția a intervenit cu luptători ai trupelor speciale. Ce sancțiuni au fost aplicate
wowbiz.ro
Primele cuvinte ale tânărului care a agonizat 10 ore în râpa din munții Făgăraș lângă cei 4 prieteni morţi! Declarații sfâșietoare
Evz.ro
Taina muntelui cu porți spre alte lumi. Comoara fermecată a României
Prosport.ro
FOTO. Fiica lui Ilie Năstase și a Amaliei Năstase s-a pozat la duș
kanald.ro
Nuntă de coșmar în Râmnicu Vâlcea! Un bărbat a tras mai multe focuri de armă într-o mașină în care se afla o mireasă
Cancan.ro
Ce le-a spus Costin Bulgaru, tânărul de 21 de ani care a agonizat 10 ore în râpa din Făgăraș, salvatorilor. La căutări a participat și tatăl lui
iamsport.ro
Situație dezastruoasă: CFR nu a avut bani pentru avionul de Suedia, așa că Petrescu a achitat 80.000 de euro! Varga s-a împrumutat încă 100.000 de la un fost jucător pentru a plăti salariile, forțat de UEFA
MediaFlux
Amenzi uriașe pentru românii care locuiesc la sate. Măsură inedită pentru proprietarii de animale
stirilekanald.ro
El este bărbatul înjunghiat mortal de propria soție. Cei doi soți se pregăteau pentru parastasul mamei victimei atunci când a avut loc incidentul
Secretul prin care carnea ți se va topi în gură!