Ciprian Ciucu, despre Luca Niculescu: „Natural mi-ar veni să toc acest guvern, pentru că este al altui partid, dar nu vreau să încep eu un astfel de conflict”

Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a vorbit vineri seara la Digi24 despre Guvernul condus de Luca Niculescu. Edilul a afirmat că, deși este tentat să critice Executivul din considerente politice, nu își dorește să fie cel care declanșează un conflict.
Mircea Filipescu
23 oct. 2026, 19:40
Ciprian Ciucu, despre Luca Niculescu: „Natural mi-ar veni să toc acest guvern, pentru că este al altui partid, dar nu vreau să încep eu un astfel de conflict”

Ciprian Ciucu a subliniat că pornește de la premisa că relațiile dintre primărie și guvern trebuie să fie bazate pe colaborare, indiferent de apartenența politică a celor implicați.

„Plec de la premisa ca trebuie sa avem relatii corecte si bune. Natural mi-ar veni sa toc acest guvern, pentru ca este al altui partid, dar nu vreau sa incep eu un asfel de conflict.”, a spus edilul Capitalei.

Vezi și Ciprian Ciucu lămurește lipsa apei calde în București: „Vorbim de o rețea în care nu s-a intervenit de 33 de ani. Mai îngrijorat sunt de ce se întâmplă la ELCEN, care aparține de guvern”

Guvernul lui Luca Niculescu a fost învestit, marți, 20 octombrie, în plenul reunit al Parlamentului, cu 280 voturi „pentru” și 58 de voturi „împotrivă”. După rezultatul votului, noul premier a mulțumit Parlamentului pentru votul acordat, inclusiv partidelor PSD, PNL, USR și UDMR.

„Cu emoție și responsabilitate am primit acest vot, mulțumesc Parlamentului pentru încrederea acordată acestui guvern, mulțumesc PSD, PNL, USR, UDMR, reprezentanților minorităților și tuturor celorlalți parlamentari care au votat acest guvern, chiar daca au anunțat rezervele lor.

Ieșim din aproape 6 luni de criză, ne punem imediat pe treabă, chiar în această seară am organizat prima ședință de guvern, România nu mai poate aștepta. Vă promit că vom veni la întâlnirile cu Parlamentul des, atât eu cât și miniștrii din echipa pe care o reprezint.”, a spus Luca Niculescu.

Citește și Nume surpriză în Guvernul Luca Niculescu. Cine este noul purtător de cuvânt al premierului, Dan Cărbunaru a avut aceeași funcție și în perioada guvernării Ciucă

Noul Executiv cuprinde 17 ministere, dintre care 11 sunt conduse de reprezentanți PSD, iar șase de independenți. În plus, Cabinetul include două funcții de ministru delegat. Printre numele noului Guvern se numără Marian Neacșu la Interne, Alexandru Nazare la Finanțe, Radu Marinescu la Justiție și Radu Oprea la Apărare.

Lista completă a miniștrilor din Guvernul Luca Niculescu

Prim-ministru: Luca-Alexandru Niculescu – independent

Marian Neacșu – viceprim-ministru și ministru al Afacerilor Interne
Ștefan-Ovidiu Popa – ministrul Transporturilor și Infrastructurii
Radu Marinescu – ministrul Justiției
Ștefan-Radu Oprea – ministrul Apărării Naționale
Daniel-Cătălin Zamfir – ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului
Florin-Ionuț Barbu – ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale
Natalia-Elena Intotero – ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor
Marcel-Alexandru Stoica – ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației
Alexandru-Mihai Ghigiu – ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene
Petre-Florin Manole – ministrul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale
Alexandru-Florin Rogobete – ministrul Sănătății
Miniștrii independenți:
Alexandru Nazare – ministrul Finanțelor
Sebastian-Dănuț Neculăescu – ministrul Afacerilor Externe
Dumitru Chisăliță – ministrul Energiei
Valentin-Sorin Costreie – ministrul Educației și Cercetării
Ioana-Ruxandra-Victoria Ciocan – ministrul Culturii
Costinel-Bogdan Dumitru – ministru delegat pentru Digitalizare și Inteligență Artificială, independent
Sorin-Gabriel Ionescu – ministru delegat pentru Învățământ Preuniversitar, PSD

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
De ce i se cere demisia lui Mihai Stoica doar pe rețele sociale, nu și la stadion! Ştefan Beldie analizează o ciudăţenie absolută a suporterului FCSB
Capital.ro
Prețuri carburanți vineri, 6 noiembrie. Cât costă un litru de benzină și motorină în marile orașe din România. Cele mai mici tarife
Playtech.ro
Ce taxe ar putea plăti românii în 2027. Calcule pentru proprietarii de apartamente, case și mașini. Tabel
Adevarul
A căzut pe scări la 3 ani și s-a trezit spunând că a fost preoteasă în Egiptul Antic. Povestea lui Dorothy Eady
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Noi alerte cu bombă la Aeroportul Otopeni! Mesajul primit de autorități: „Următorul avion va sări în aer”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT