Cardurile pentru prima didactică, alimentate până la 31 decembrie. 1.500 de lei pentru 40.000 de beneficiari înainte de Crăciun

Guvernul a prelungit vineri până la 31 decembrie 2026 termenul în care pot fi alimentate cardurile electronice ale măsurii de susținere a activității didactice.
Viorel Dobran
30 oct. 2026, 17:44
Cardurile pentru prima didactică, alimentate până la 31 decembrie. 1.500 de lei pentru 40.000 de beneficiari înainte de Crăciun

Prima didactică de carieră didactică 2026 pentru cei peste 40.000 de profesori rămași fără bani va fi deblocată. Sumele vor fi virate până la finalul anului 2026. Ordonanța de urgență nr. 39/2026 prevedea alimentarea acestora cel târziu până la 31 august 2026 pentru anul școlar 2025-2026 și până la 30 septembrie 2026 pentru anul universitar 2025-2026. Prelungirea a fost solicitată de Ministerul Educației și Cercetării.

Prima de carieră didactică, reglementată prin Ordonanța de urgență nr. 58/2023 și finanțată din fonduri europene nerambursabile, se acordă cadrelor didactice și personalului didactic auxiliar din învățământul preuniversitar de stat, precum și personalului didactic din universitățile de stat – conferențiari, șefi de lucrări sau lectori și asistenți universitari – aflați în activitate în anul școlar, respectiv universitar 2025-2026.

Măsura se aplică pentru două categorii de beneficiari:

a) personalul didactic validat în anul școlar/universitar 2025-2026, care rămâne în activitate în anul școlar/universitar 2026-2027, pentru care cardurile au fost emise, dar nu au fost alimentate;

Guvernul a făcut prima rectificare. Ce spune Nazare despre creșterea pensiilor și a salariilor. ”Decizia va fi politică” / ”Cei de la Metrorex își doresc 420-450 de lei per angajat. De unde ar putea statul să scoată acești bani?”

b) personalul didactic identificat în anul școlar/universitar 2025-2026, care rămâne în activitate în 2026-2027, pentru care cardurile nu au fost emise și pentru care sunt clarificate erorile sau neconcordanțele din procesul de validare.

Cardurile trebuie activate până pe 14 decembrie 2026

Potrivit proiectului de OUG, beneficiarii incluși în aceste două categorii trebuie să activeze măsura de susținere cel târziu la 14 decembrie 2026.

Pentru beneficiarii cărora nu le-au fost emise cardurile din cauza unor erori sau neconcordanțe, Ministerul Educației și Cercetării va trebui să clarifice situațiile în aplicația informatică dezvoltată de Serviciul de Telecomunicații Speciale.

Termenul prevăzut este de 15 zile de la intrarea în vigoare a ordonanței de urgență.

Prima de carieră didactică va putea fi folosită până la 31 august 2027

Profesorii și ceilalți beneficiari din învățământul preuniversitar incluși în măsură vor putea utiliza prima de carieră didactică până la 31 august 2027.

Articolul XIV alin. (4) din proiect prevede că „beneficiarii finali prevăzuți la alin. (1) pot utiliza prima de carieră didactică până la data de 31 august 2027 pentru anul școlar și, respectiv, până la data de 30 septembrie 2027 pentru anul universitar.”

Prevederile despre prima de cariera didactică 2026 din proiectul de ordonanță de urgență
Art. XIV. – (1) În perioada noiembrie – decembrie 2026, se autorizează Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene să alimenteze suporturile electronice ale măsurii de susținere prevăzută de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 58/2023 privind unele măsuri pentru acordarea unei prime de carieră didactică pentru personalul didactic și didactic auxiliar, precum și unei prime de carieră profesională pentru personalul administrativ din învățământul de stat, suportate din fonduri externe nerambursabile, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 518 din 12 iunie 2023, cu modificările și completările ulterioare, pentru următoarele categorii de beneficiari finali:

a) beneficiari finali personal didactic validați în anul școlar/universitar 2025-2026 și care rămân în activitate în anul școlar/universitar 2026-2027 pentru care suporturile electronice au fost emise și nu au fost alimentate;

Cum arată vacanța de iarnă din anul școlar 2026-2027. Câte zile libere vor avea elevii

b) beneficiari finali personal didactic identificați în anul școlar/universitar 2025-2026 și care rămân în activitate în anul școlar/universitar 2026-2027 pentru care nu au fost emise suporturile electronice și pentru care sunt clarificate erorile sau neconcordanțele identificate în procesul de validare, după data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.

(2) Beneficiarii prevăzuți la alin. (1) activează măsura de susținere conform prevederilor art. 61 alin. (16) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 58/2023, cu modificările și completările ulterioare, până cel târziu la data de 14 decembrie 2026.

(3) Pentru categoriile de beneficiari finali prevăzute la alin. (1) lit. b), Ministerul Educației și Cercetării clarifică neconcordanțele și erorile în aplicația informatică dezvoltată de Serviciul de Telecomunicații Speciale, în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.

(4) Beneficiarii finali prevăzuți la alin. (1) pot utiliza prima de carieră didactică până la data de 31 august 2027 pentru anul școlar și, respectiv, până la data de 30 septembrie 2027 pentru anul universitar.

Ce poți cumpăra din prima didactică:

Lista cheltuielilor eligibile a fost aprobată prin Ordinul ministrului educației și cercetării nr. 4.325/2026, publicat în Monitorul Oficial nr. 586 din 17 iulie 2026. Ea se aplică sumei care rămâne după plata cursurilor și împarte cheltuielile în două grupe.

Cărți, publicații și resurse tipărite

  • manuale școlare și auxiliare didactice aprobate de Ministerul Educației și Cercetării;
  • publicații din disciplina pe care o predai sau de pedagogie, psihologie ori sociologie educațională;
  • cărți de specialitate folosite în procesul didactic, monografii și cărți științifice, inclusiv traduceri de specialitate;
  • atlase, hărți, dicționare și enciclopedii pentru uz educațional;
  • ghiduri și albume metodice pentru artele vizuale, artele spectacolului și muzică;
  • cărți de dezvoltare personală relevante pentru cadrele didactice, de exemplu despre inteligență emoțională, comunicare, prevenirea violenței școlare și a bullyingului, consiliere și orientare;
  • e-bookuri, audiobookuri și cursuri în format PDF cu conținut profesional;
  • resurse didactice tipărite pentru clasă;
  • reviste științifice, pedagogice și de cultură educațională, tipărite sau digitale, inclusiv abonamente.

Ordinul acceptă în această grupă și titlurile în limbi străine.

Materiale didactice, servicii și abonamente

  • materiale didactice: stativ cu foi detașabile (flipchart), markere, planșe, jocuri educative și interactive, hărți, globuri pământești, machete de anatomie, geografie sau științe, instrumente muzicale și accesorii;
  • materiale și echipamente, inclusiv cele pentru educație incluzivă, adaptate elevilor cu cerințe educaționale speciale;
  • materiale pentru activități extrașcolare sau interdisciplinare, pentru consiliere și orientare, pentru prevenirea violenței școlare și a bullyingului, pentru educația parentală și educația adulților;
  • tipărirea și multiplicarea materialelor didactice pe care le-ai elaborat;
  • dispozitive fizice de stocare și abonamente cloud pentru materialele didactice;
  • acces la platforme educaționale, softuri educaționale licențiate, software muzical cu licență cumpărat de la comercianți autorizați din România, licențe software folosite în activitatea profesională și servicii de videoconferință folosite în predare;
  • abonamente la baze de date, la biblioteci naționale, universitare sau digitale, la reviste academice și la platforme de documentare legislativă și juridică;
  • bilete și abonamente la muzee, expoziții științifice, târguri de carte cu valoare formativă, teatru și spectacole cu valoare educațională;
  • taxe de participare la conferințe și evenimente educaționale relevante pentru formarea continuă, taxe de publicare a articolelor științifice, taxe de colectare de date, traducere și corectură, taxe de afiliere la organizații profesionale naționale și internaționale.

Ce nu mai apare în lista din 2026

În edițiile anterioare ale primei se puteau cumpăra și echipamente IT. Ordinul din 2026 nu mai menționează laptopuri, tablete, telefoane mobile sau imprimante. Caietele, penarele, ghiozdanele și jucăriile nu apar nici ele în listă.

Categoria „cărți” nu face orice titlu eligibil. Ordinul cere ca fiecare cheltuială să aibă legătură directă cu activitatea didactică, așa că, dacă ai dubii despre un produs, verifică lista înainte de plată.

Ce trebuie să știi despre Prima de carieră didactică 2026

  • Valoarea sprijinului este de 1.500 de lei.
  • Minimum 975 de lei, adică 65% din sumă, trebuie folosiți pentru cursuri de pregătire profesională acreditate sau avizate.
  • Activarea măsurii este distinctă de alimentarea cardului. Pentru prima aferentă anului 2025–2026, Pluxee a comunicat termenele de activare 27 august 2026 pentru învățământul preuniversitar și 28 septembrie 2026 pentru învățământul universitar.
  • Pentru prima aferentă anului școlar/universitar 2025–2026, termenele de alimentare a cardurilor sunt 31 august 2026 pentru învățământul preuniversitar și 30 septembrie 2026 pentru învățământul universitar.
  • Beneficiarii care rămân în activitate în anul școlar sau universitar 2026-2027 pot folosi suma până la 31 august 2027, respectiv până la 30 septembrie 2027 pentru învățământul universitar.
  • Pentru cursurile de formare plătite din primă, certificatul de absolvire sau participare trebuie încărcat în aplicația STS în maximum cinci luni de la utilizarea sumei, dar nu mai târziu de 31 martie 2028.

Prima se adresează personalului didactic și didactic auxiliar eligibil din învățământul preuniversitar de stat aflat în activitate în anul școlar 2025-2026, precum și categoriilor de personal din învățământul universitar prevăzute de program. Reglementările din 2026 includ și beneficiari din creșe înființate de autorități publice locale, cu personalitate juridică, nearondate unei alte unități de învățământ.

Mai există un detaliu de care depinde perioada de utilizare. Dacă un beneficiar identificat pentru anul 2025-2026 nu mai este în activitate în sistem în anul școlar sau universitar 2026-2027, sumele rămase neutilizate se retrag. Pentru cei care continuă activitatea, termenul se prelungește până la finalul următorului an școlar sau universitar.

Ministerul Educației și Cercetării publică listele cursurilor de pregătire profesională acreditate sau avizate, iar acestea pot fi actualizate pe parcursul proiectului. Înainte de plata unui curs, o verificare a listei oficiale este, așadar, cel mai bun punct de pornire.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
De ce i se cere demisia lui Mihai Stoica doar pe rețele sociale, nu și la stadion! Ştefan Beldie analizează o ciudăţenie absolută a suporterului FCSB
Capital.ro
Prețuri carburanți vineri, 6 noiembrie. Cât costă un litru de benzină și motorină în marile orașe din România. Cele mai mici tarife
Playtech.ro
Ce taxe ar putea plăti românii în 2027. Calcule pentru proprietarii de apartamente, case și mașini. Tabel
Adevarul
A căzut pe scări la 3 ani și s-a trezit spunând că a fost preoteasă în Egiptul Antic. Povestea lui Dorothy Eady
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Noi alerte cu bombă la Aeroportul Otopeni! Mesajul primit de autorități: „Următorul avion va sări în aer”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT