Zgonea vrea să impună deputaţilor codul de conduită al parlamentarilor europeni

Codurile de conduită ale comisarilor europeni, eurodeputaţilor şi funcţionarilor UE vor fi elementele de bază pentru construcţia codului de conduită pentru deputaţii şi senatorii români, a declarat vineri, la Bruxelles, preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, transmite corespondentul Agerpres.
Romania TV
20 sept. 2013, 18:16
Zgonea vrea să impună deputaţilor codul de conduită al parlamentarilor europeni

Chestiunea codului de conduită pentru parlamentarii români a fost unul dintre principalele puncte pe agenda discuţiilor preşedintelui Camerei Deputaţilor cu comisarul european pentru relaţii interinstituţionale, Maros Sefcovic.

„Am discutat ca în următoarea perioadă să primim de la domnia sa codul de conduită al comisarilor europeni şi pe cel al funcţionarilor europeni care, alături de codul de conduită al parlamentarilor europeni, să fie elementele de bază pentru construcţia codului de conduită al deputaţilor şi senatorilor aşa cum am promis, urmând ca în a doua etapă să fie şi un cod de conduită pentru funcţionarii publici parlamentari din România”, a declarat Zgonea, în cadrul unui briefing de presă.

Oficialul român a precizat că nu a avansat un calendar privind adoptarea codului de conduită în perspectiva publicării de către Comisia Europeană, în decembrie, a viitorului raport din cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV), apreciind că „important pentru noi este să începem discuţiile în această toamnă pentru un cod de conduită şi pentru modificarea regulamentelor”.

Potrivit sursei citate, în regulamentele interne ale parlamentului român sunt „suficiente slăbiciuni” şi „prea multe interpretări”.

„Obligaţia parlamentului este de a asigura mai multă transparenţă în decizie, apropiere de agenda publică şi capacitatea cetăţeanului român de a fi în contact întotdeauna cu activitatea parlamentară. Parte a acestui proiect este şi un cod de conduită pentru parlamentari şi pentru funcţionarii publici parlamentari. Noi trebuie să înţelegem că suntem parlamentari atât în zilele când venim la parlamentului României, dar şi atunci când suntem în timpul liber. Nu există un parlamentar de la 08.00 la 16.00 şi de la 16.00 la 20.00 există cetăţeanul Popescu sau Zgonea. Noi suntem parlamentari, trebuie să avem un anumit comportament, o anumită atitudine, care să ne permită să arătăm lumii întregi că suntem europeni. De aici va veni şi încrederea cetăţeanului în instituţiile Camera Deputaţilor sau Senatul României”, a mai spus Valeriu Zgonea.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un copil din New York a murit după ce a făcut rujeolă! Este primul deces din ultimii 30 de ani
Fanatik.ro
Danny Armstrong, legătură specială cu fiica sa, care a fost prima dată pe stadion: „Acesta e visul meu în fotbal”
Capital.ro
Plafonarea prețurilor la gaze ar putea fi prelungită. Ministrul Energiei anunță noi măsuri și pentru carburanți
Playtech.ro
Cât mai ține frigul în România. ANM anunță când revin temperaturile normale și unde va fi mai cald
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Arbitrul care a dezavantajat-o pe FCSB și-a prezentat scuzele: ”Vă rog, spuneți-i lui Gigi Becali să mă ierte, am greșit!”
MediaFlux
Nicușor Dan a promulgat legea! Avem o nouă Zi Națională în România
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT