Accidentul din Franța s-a petrecut în apropierea localității Lent, din departamentul Ain, nu departe de granița cu Elveția. Ptorivit primelor infroamții apărute în presă, autocarul a ieșit de pe carosabil și a ajuns într-un șanț.
Potrivit celui mai recent bilanț comunicat de Prefectura Ain, două persoane au murit: un minor și un adult. Alte trei persoane au fost transportate la spital în stare gravă, iar 13 au suderit răni ușoare. În autocar se aflau 43 de pesoane, dintre care 15 minori.

Primarul localității Lent, Yves Cristin, anunțase inițial că aproximativ 70 de persoane erau implicate în accident. Pentru gestionarea situației, autoritățile au activat planul de protecție civilă și au pus la dispoziție sala festivă a localității, unde au fost adăpostite persoanele acectate.
Citește și: Avion prăbușit pe autostradă, a luat foc la impactul cu solul. Doi oameni au murit
În dimineața accidentului, în zona Lent și Bourg-en-Bresse au fost semnalate averse de ploaie, temporar moderate, potrivit informațiilor meteorologice prezentate de BFMTV.
Precipitațiile au fost înregistrate între orele 06:00 și 08:00, însă meteorologii nu emiseseră nicio avertizare sau atenționare specială pentru această regiune.
Până în acest moment, nu există informații care să confirme că vremea ar fi contribuit la producerea accidentului.
Emmanuel Macron, președintele Franței, le-a transmis un mesaj de încurajare perasoanelor afectate.
„Un accident grav de autobuz în departamentul Ain. Gândurile mele sunt alături de victime, de răniți și de familiile acestora. Națiunea este alături de ei. Recunoștință echipelor de intervenție care au fost mobilizate”, a scris pe X președintele Franței, Emmanuel Macron.
Parchetul din Bourg-en-Bresse a deschis un dosar penal pentru „ucidere din culpă în urma unui accident rutier și vătămare corporală agravată”, după moartea celor două persoane și rănirea celorlalți pasageri.
Investigația a fost preluată de Secția de cercetări a Jandarmeriei din Lyon și se desfășoară în regim de flagrant. Anchetatorii trebuie să stabilească împrejurările în care autocarul a ieșit de pe șosea și ce a dus la producerea accidentului.
Șoferul vehiculului se află internat în spital și nu a putut fi audiat până în prezent, potrivit comunicatului transmis de procurori.