Firmele din județul Brașov continuă să recruteze masiv personal din afara Uniunii Europene, în special din Nepal, Sri Lanka, India și Bangladesh. În primele șaseluni alea acestui an, 505 angajatori au depus solicitări pentru aproape 5.200 de locuri de muncă destinate cetățenilor non-UE, potrivit datelor de la Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Brașov.
Citește și: Se fac angajări la LIDL. Salariile pot depăși 20.000 de euro pe an
Cifrele arată amploarea cererii de personal străin într-o economie locală înb care mai multe sectoare se confruntă cu dificultăți de recrutare. Cele mai multe solicitări provin din construcții, industria prelucrătoare, HoReCa, logistică și curierat.
Angajatorii caută atât muncitori necalificați, cât și personal cu anumite competențe profesionale. Printre posturile pentru care există cerere se numără cele de manipulant de mărfuri, lucrător comercial, ajutor de bucătar, personal pentru bucătării și spații hoteliere, curier sau operator de mașini-unelte cu comandă numerică.
Principalele țări din care provin lucrătorii recrutați sunt Nepal, Sri Lanka, India, Pakistan, Bangladesh și Filipine.