Vier Pfoten: Decizia CCR ignoră apelul Comisiei Europene de a ţine cont de tratatele internaţionale

Fundaţia Vier Pfoten condamnă decizia Curţii Constituţionale de a declara constituţională noua lege privind gestionarea populaţiei de câini fără stăpân. Hotărârea ignoră apelul Comisiei Europene către România de a ţine cont de tratatele internaţionale referitoare la protecţia animalelor, precum şi voinţa politică exprimată de membrii Parlamentului European.
Romania TV
25 sept. 2013, 12:18
Vier Pfoten: Decizia CCR ignoră apelul Comisiei Europene de a ţine cont de tratatele internaţionale

„Nu există cuvinte pentru a exprima dezamăgirea legată de această atitudine demnă de Epoca de piatră. În această fază putem renunţa la visul că Preşedintele va refuza semnarea legii, chiar el fiind cel care a cerut naţiunii să susțină varianta uciderii. Trebuie să îndemnăm primarii şi medicii veterinari să se folosească de puterea lor decizională pentru a nu aplica uciderea în masă. Facem totodată apel către toți cei care au posibilitatea şi cărora le pasă să salveze cât mai mulţi câini de pe străzi prin adopţie”, a declarat Gabriel Păun, director de campanii, Vier Pfoten International.

Fundaţia transmite că decizia Curţii nu respectă spiritul recomandărilor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) şi ale Organizaţiei Internaţionale Pentru Sănătatea Animalelor (OIE), şi se află în contradicţie cu propria sa poziţie de acum aproape doi ani: „Soluţia eutanasierii câinilor fără stăpân poate fi aplicată DOAR în ultimă instanţă, respectiv numai atunci când toate celelalte soluţii au fost aplicate corespunzător de către autorităţile locale, dar nu şi-au atins scopul de a limita sau de a eradica acest fenomen”(Decizia nr.1/11 ianuarie 2012 a CCR).

„Este un lucru bine cunoscut ca guvernul a refuzat orice cooperare cu organizaţiile non-guvernamentale pentru a rezolva problema printr-un plan de acţiune la nivel naţional, dar şi că majoritatea primăriilor au ignorat soluţia pe termen lung pentru problema câinilor fără stăpân. Dimpotrivă: avem condiţii foarte proaste în adăposturile publice, animale neglijate şi suferinde, campanii publice de adopţie inexistente, o utilizare cel puţin discutabila a bugetelor alocate pentru această problemă şi un refuz sistematic al cooperării cu ONG-urile. Nu este de mirare că multe adăposturi sunt în prezent puse sub investigaţie pentru nereguli. Ne vine greu să credem că cel mai înalt for juridic a României îndrăzneşte să ignore nu numai dorinţa exprimată foarte clar de cetăţeni din întreaga Europă, dar mai ales tratatele internaţionale şi apelul instituţiilor europene, care au cerut României să dea dovadă de rațiune  şi de o abordare umană a problemei câinilor fără stăpân”, a mai spus Păun după pronunţarea deciziei Curţii Constituţionale.

Vier Pfoten subliniază şi cu această ocazie faptul că problema câinilor fără stăpân poate fi rezolvată prin strategii pe termen lung, inclusiv printr-un pachet de măsuri bazat pe controlul sistematic al reproducţiei. Acest lucru este posibil prin unirea forţelor cu organizaţiile non-guvernamentale şi cu medicii veterinari. Soluţiile de rezolvare „peste noapte” nu pot fi luate în calcul. Eutanasia, ca termen definit de profesie, este un act medical menit să pună capăt suferinţelor unui animal bolnav incurabil. Acesta contrazice măsura de ucidere în masă a unor animale sănătoase, ilegală în majoritatea ţărilor europene. Tocmai de aceea organizaţia noastră susţine rezistența medicilor veterinari împotriva uciderii în masă a câinilor.

Vier Pfoten susţine principiul deţinerii responsabile a animalelor. Aceasta implica lansarea unui program guvernamental la nivel naţional, o campanie integrată de informare şi educare a cetăţenilor, promovând programe de adopţie, sterilizare sistematică a populaţiei canine, identificare prin microcipare, înregistrare obligatorie şi mai ales de pedepsire a abandonului, ca act de cruzime. „Rămânem în continuare deschişi la colaborarea cu primarii care doresc să rezolve situaţia câinilor fără stăpân într-un mod eficient şi uman”, a mai spus Gabriel Păun.

DailyBusiness
Salariile președintelui și premierului României ar putea crește MULT odată cu noua lege a salarizării
Spynews
Cristina Pucean, gest sfâșietor de 1 Iunie la mormântul nepoțelului. Cele mai emoționante imagini
Fanatik.ro
Transfer din SuperLiga în Liga Campionilor! A lăsat și banii doar pentru a pleca
Capital.ro
DOCUMENT. Suspendarea permisului de conducere va fi automată. Noul sistem digital al MAI va vedea că ai amenzi restante
Playtech.ro
Salarii tot mai mari pentru instalatori. Cât oferă angajatorii în 2026
Adevarul
Presa maghiară anunță un posibil blackout în România. Cât de real este pericolul și ce capcană ascunde iarna viitoare
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Un an fără Teodora Marcu. Imaginile care sfâșie sufletul de la mormântul tinerei ucise. Ce a făcut familia în locul în care timpul pare că s-a oprit
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O familie din Moldova, spulberată în drum spre o nuntă. Cinci persoane și-au pierdut viața, printre care și doi copii
iamsport.ro
Avea ofertă de la sfertfinalista Champions League, dar a ales un salariu ”de 20 de ori mai mare”: ”Am greșit!”
MediaFlux
Horoscop 3 iunie. Mai multe zodii vor atrage norocul de partea lor. Ziua aduce multiple ghinion pentru 2 nativi
stirilekanald.ro
(P) Fibre și bacterii bune: care este diferența și cum le alegi corect pentru tranzitul intestinal  
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți