A 12-a zi la Universitate: 1.000 de oameni în stradă, flori pentru jandarmi şi circulaţie blocată

Piaţa Universităţii a fost scena protestelor pentru a 12-a zi la rând. Sute de oameni au scandat în centrul Bucureştiului, la fel de înverşunaţi ca şi în zilele trecute. Pentru prima dată, în piaţă au venit şi taximetriştii, cu propriile nemulţumiri.  Protestatarilor li s-au alăturat şi o parte dintre cei care au manifestat la Guvern, precum şi un grup de 300-400 de suporteri ai echipelor de fotbal.
Romania TV
24 ian. 2012, 09:42
A 12-a zi la Universitate: 1.000 de oameni în stradă, flori pentru jandarmi şi circulaţie blocată

Protestul de marţi s-a încheiat mai devreme decât în zilele precedente şi din cauza vremii de afară. Odată cu lăsarea serii a început să plouă, după care ploaia s-a transformat în ninsoare.

UPDATE, ora 22:03. Protestatarii din Piaţa Universităţii au început să se retragă, iar jandarmii s-au ascuns şi ei de ninsoare.

UPDATE, ora 21:32. Circulaţia în Piaţa Universităţii, pe Bd. Magheru,  a fost blocată de un grup de protestatari timp de 3-4 minute. Circulaţia a fost acum reluată.

UPDATE, ora 21:03. Protestatarii din Piaţa Universităţii oferă flori jandarmilor. Suporterii au părăsit Piaţa, fără a provoca incidente.

UPDATE, ora 21:00. Un protestatar din Piaţa Universităţii care avea la el un cuţit a fost reţinut.

UPDATE, ora 20. 24: Aproximativ 250 de persoane participă, marţi seară, la un marş de protest în municipiul Sibiu, scandând lozinci împotriva Guvernului şi a preşedintelui Traian Băsescu, un grup de manifestanţi având pancarte cu mesaje de susţinere a Regelui Mihai şi portrete ale acestuia, relatează Mediafax.

UPDATE, ora 20.21: Aproximativ o mie de oameni protestează, marţi seară, în Piaţa Universităţii, aproape jumătate dintre ei, cei mai vizibili şi mai vocali, fiind un grup de suporteri ai echipelor de fotbal.

Ca şi în serile anterioare, protestatarii sunt împărţiţi în două grupuri, unii la fântâna de la Arhitectură şi alţii pe treptele Teatrului Naţional.

UPDATE, ora 19.48. Echipele de jandarmi din Piaţa Universităţii, pregătite de intervenţie. Aproximativ 300 – 400 de suporteri au ajuns în piaţă, aşezându-se în apropierea intrării în Facutatea de Geologie. Suporterii şi-au desfăşurat bannerele şi au pornit câteva portavoci mai puternice decât cele folosite de protestatarii din imediata lor apropiere. Pe bannerele suporterilor se pot citi mesaje precum „Suporteri, nu infractori”, „Paşnici, apolitici, uniţi” sau „România pentru România”. Pe lângă bannere, suporterii, care s-au urcat rapid pe chioşcurile de ziare din zonă, au adus şi drapele naţionale pe care le-au fluturat pe fondul scandărilor în ritm de peluză la adresa clasei politice în general şi a actualei conduceri în special. Suporterii au scandat însă şi mesaje prin care condamnau adoptarea legii privind combaterea violenţei în sport, dar şi unele mesaje împotriva Jandarmeriei.

Nu au fost incidente până la această oră.

UPDATE, ora 18.47. Aproximativ o mie de persoane protestează, marţi, în centrul municipiului Ploieşti, la miting participând un număr record de demonstranţi în condiţiile în care până acum numărul maxim nu a depăşit 400, la un moment dat cineva din mulţime aruncând cu ouă şi cu bucăţi de pământ înspre jandarmi.

Oamenii au început să se adune în jurul orei 16.00. La minting participă membri ai asociaţiilor de revoluţionari, membri şi simpatizanţi ai PSD Prahova, reprezentanţi ai Sindicatului Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere.

UPDATE, ora 18.43. Peste o sută de persoane s-au prins în Hora Unirii, la Deva, în ploaie, lângă statuia lui Decebal, purtând steaguri şi pancarte inscripţionate cu mesajul „Jos Băsescu”, în timp ce la Alba Iulia câteva zeci de protestatari au jucat Hora Unirii în faţa Catedralei Reîntregirii.

UPDATE, ora 18.18.
Două persoane care aveau asupra lor pliculeţe cu substanţe stupefiante au fost oprite de jandarmi la filtrul de la Piaţa Universităţii, ele fiind duse la secţia de poliţie, a declarat, pentru MEDIAFAX, Florin Hulea, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Române, care a precizat că pliculeţele găsite asupra celor două persoane ar putea conţine marijuana.

În Piaţa Universităţii protestează aproximativ 300 de persoane, iar la nivel naţional în jur de 3.000 de persoane, a mai spus Florin Hulea.

UPDATE, ora 18.10. Aproximativ 600 de persoane se află în Piaţa Universităţii. Protestul este unul paşnic.

UPDATE, ora 17.21: Aproximativ 1.500 de persoane protestează, marţi, în Bucureşti şi în alte localităţi din toată ţara, în Piaţa Universităţii fiind peste 200 de manifestanţi, a anunţat Jandarmeria Română.

Manifestanţii au început să se adune încă de la orele prânzului în faţa Teatrului Naţional din Piaţa Universităţii din Bucureşti, scandând în continuare sloganuri împotriva clasei politice.

UPDATE 17.00 Protestatarii care au demonstrat în faţa Guvernului se îndreaptă în marş spre Piaţa Universităţii.

În Piaţa Universităţii s-au adunat, încă de la primele ore ale dimineţii, mai mulţi protestatari pentru a da startul celei de-a 12 zi de protest. Suporterii şi taximetriştii au anunţat că se vor alătura protestului de la Universitate. De asemenea, la Kilometrul Zero sunt aşteptaţi medici, profesori şi militari disponibilizaţi. Oamenii prezenţi în Piaţă au încins Hora Unirii.

Manifestanţii s-au strâns încă de la ora 8.00 în Piaţa Univesităţii cu steaguri şi bannere, cu mesaje anti-Băsescu.

În Bucureşti şi în mai multe oraşe din ţară, mii de manifestanţi au ieşit în stradă timp de 11 zile, cerând demisia preşedintelui Traian Băsescu, a întregului Guvern şi alegeri anticipate. Acţiunile de protest au început vineri, 13 ianuarie, la trei zile după ce Raed Arafat şi-a anunţat demisia, şi au continuat chiar şi după revenirea acestuia, marţi 17 ianuarie, în funcţia de subsecretar de stat la Ministerul Sănătăţii.

DailyBusiness
O nouă campanie de propagandă a Moscovei în România: „Rusia nu este dușmanul meu”. Mesajul a ajuns și în alte țări europene
Spynews
Hidrologii anunță prăpăd în mai multe zone din România! A fost emis cod portocaliu de inundații. Unde vor lovi puhoaiele
Cum arată casa de vacanță a Andreei Esca, din Franța: E aproape de Nisa și are piscină exterioară! – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
România, creditor al Americii: câte miliarde ne datorează SUA. Amenințarea pe care Europa nu a vrut s-o folosească în negocierile cu Trump
Capital.ro
Regulă pentru românii care își fac sau își schimbă buletinul! Trebuie să prezinte obligatoriu aceste acte
Playtech.ro
Cum se stinge dreptul de uzufruct? Expirarea termenului stabilit în contract, una dintre posibilităţi
Adevarul
Momentul în care un turc trage 6 focuri de armă în Centrul Vechi din București. Bărbatul a fost reținut
wowbiz.ro
El este băiatul care s-a aruncat alături de iubita lui în fața TIR-ului, pe A1! Cătălin plecase de acasă pentru a-i duce un cadou Giorgianei
Evz.ro
România, în centrul forței ce va garanta pacea în Ucraina. F-35 din SUA, la Constanța
Prosport.ro
FOTO. Controversata Marina, renumită pentru imaginile ei cel puțin îndrăznețe, a fost prinsă! A primit pedeapsă de 4 ani
kanald.ro
Cine este bărbatul care a deschis focul în Centrul Vechi al Capitalei! Acesta nu ar fi primul atac pe care l-a pus la cale
Cancan.ro
Mama lui Cătălin, adolescentul care s-a aruncat în fața TIR-ului cu iubita lui, face dezvăluiri tulburătoare: 'Mă amenința!' 😲
iamsport.ro
Un controversat politician îl acuză pe patronul FCSB: ”Gigi Becali, jură-te că n-ai trăit cu Tania Budi!”
MediaFlux
Când vine pensia în septembrie prin poștă și pe card! Casa de Pensii respectă datele pentru banii pensionarilor pentru luna septembrie 2025
stirilekanald.ro
Mihai și-a dat ultima suflare sub ochii soției sale, în timp ce încerca să salveze de la înec un bărbat. Femeia a văzut totul: „Omul acela l-a tras de picior și l-a băgat la fundul apei”
Decizie neașteptată! Pasul făcut de premierul Ilie Bolojan în ultimul moment