Comunitatea ortodoxă din Cluj este în doliu după ce părintele arhimandrit Alexandru Ghenț a trecut în neființă, la 64 de ani. Era stareț la Mănăstirea „Sfânta Treime” din Feleacu și a fost unul dintre cei mai respectați și apreciați duhovnici ai județului.
Timp de mai bine de 30 de ani, părintele Alexandru Ghenț a fost legat pe Dealul Feleacului, având un rol esențial în refacerea și dezvoltarea acestui așezământ monahal. După reînființarea mănăstirii la începutul anilor ’90, el a preluat conducerea spirituală și a coordonat procesul prin care lăcașul a devenit un important centru de rugăciune și pelerinaj pentru credincioșii din întreaga zonă, conform Știri de Cluj.

Pe parcursul activității sale au fost derulate numeroase lucrări de amploare, care au schimbat semnificativ aspectul mănăstirii, incluzând ridicarea noii biserici, a ansamblului monahal și amenajarea unor spații dedicate vieții spirituale și patrimoniului. În 2014, în semn de recunoaștere pentru activitatea sa pastorală și administrativă, i-a fost acordat rangul de arhimandrit, cea mai înaltă distincție din ierarhia monahală.
Citește și: Se pune facultatea la pensie în 2026? Ce spune noua lege despre anii de studii
Cei care l-au cunoscut îl descriu ca pe un om apropiat de oameni, dedicat credinței și neobosit în misiunea sa de slujire.
„Părintele Alexandru a fost un om care l-a iubit pe Dumnezeu și pe care Dumnezeu l-a iubit. L-a slujit în comuna Feleacu peste 30 de ani, timp în care a construit Mănăstirea Feleacu, un muzeu și o Sfântă Troiță închinată Cuvioasei Parascheva și, nu în ultimul rând, o comunitate. Oamenii din Feleac și nu numai și-l vor aminti ca pe un om minunat care și-a dedicat viața în slujba binelui și frumosului, adevărului și credinței. Dumnezeu să îl odihnească în pace!”, transmite un localnic din Feleacu, pentru sursa citată.
Credincioșii îi pot aduce un ultim omagiu la slujbele de priveghi organizate la Mănăstirea Feleacu în zilele de 23 și 24 iunie. Joi, pe 25 iunie, va avea loc ceremonia de înmormântare după Sfânta Liturghie, în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului.