A murit un câştigător de Oscar. A fost cel care a scris Amadeus

Dramaturgul britanic Peter Shaffer, care a castigat Oscarul pentru cel mai bun scenariu adaptat pentru "Amadeus", a murit luni, la vârsta de 90 de ani.
Romania TV
06 iun. 2016, 19:13
A murit un câştigător de Oscar. A fost cel care a scris Amadeus

Anunţul morţii lui Peter Shaffer a fost făcut de agentul său, Rupert Lord, care a specificat că dramaturgul a murit luni dimineaţă la ora locală 05.30 (ora 07.30 – ora României), într-un spital din sudul Irlandei, aflat în apropiere de oraşul Cork. „A fost o suferinţă scurtă„, a adăugat acesta.

Peter Shaffer a câştigat Oscarul în 1985, cu adaptarea „Amadeus”, un film dramatic despre gelozia compozitorului Antonio Salieri pe Wolfgang Amadeus Mozart. Filmul a câştigat opt statuete Oscar, una dintre ele, pentru Cel Mai Bun Scenariu Adaptat, fiind a lui Peter Shaffer.

Peter Shaffer a mai fost nominalizat la Oscaruri în 1978, pentru scenariul de la „Equus”.

Peter Shaffer s-a născut pe 15 mai 1926, la Liverpool, într-o familie de evrei. Era fratele geamăn al lui Anthony Shaffer, decedat în 2001 şi care a fost şi el scenarist şi regizor de teatru. Acesta a scris, printre altele, scenariile la „Frenzy”, de Alfred Hitchcock, The Wicker Man (1973) şi „Moarte pe Nil” (1978).

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Polițist de 25 de ani din Dolj, transportat la spital după un gest extrem. Inspectoratul a deschis o anchetă
Fanatik.ro
„Lui Pancu i s-a impus să-l bage pe Șucu Jr.!”. Declarația care aruncă în aer butoiul cu pulbere de la Rapid
Capital.ro
Curs valutar luni, 2 noiembrie. Cât valorează euro, dolarul american și francul elvețian la început de săptămână
Playtech.ro
Când ninge în București, conform AccuWeather. Prognoza meteo pentru noiembrie, influențată de ciclonul care aduce o răcire bruscă în România
Adevarul
Contribuabilii italieni plătesc milioane de euro pentru a ține pe linia de plutire iahturile rusești
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Florin Prunea nu s-a ferit: ”M-a enervat Ilie Dumitrescu aseară, am auzit ce a spus!”
MediaFlux
Se extinde lista de medicamente compensate. Ministrul Sănătății anunță 40 de noi medicamente și indicații
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT