A murit unul dintre cei mai îndrăgiți profesori din Iași. Durere uriașă pentru elevi, și-au pierdut dascălul preferat. „A pornit mult prea devreme în Marea Călătorie”

E doliu la un liceu din Iași. Un îndrăgit profesor de geografie și-a pierdut viața, lăsând în urmă o mulțime de elevi care l-au apreciat și respectat.
Alina Costache
13 dec. 2022, 16:02
A murit unul dintre cei mai îndrăgiți profesori din Iași. Durere uriașă pentru elevi, și-au pierdut dascălul preferat.

A murit unul dintre cei mai îndrăgiți profesori din Iași. Florin Cazamir, un tânăr profesor din Iași, s-a stins din viață, în mod tulburător, în urmă cu câteva zile. S-a lăsat liniștea la Colegiul Național „Emil Racoviță” din Iași. Elevii și-au pierdut unul dintre cei mai dedicați profesori.

Reprezentanții unității de învățământ au transmis un mesaj extrem de emoționant după trecerea în neființă a regretatului profesor.

Florin Cazamir, unul dintre cei mai îndrăgiți profesori de geografie, a plecat în Marea Călătorie

„În această după-amiază de 10 decembrie, la Colegiul Național „Emil Racoviță” s-a lăsat tăcerea. Adâncă, apăsătoare, nefirească. Pe holuri și în clase, luni vor reveni elevii și profesorii. Spre deosebire de orice altă zi de luni, fiecare va veni cu tăcerea și cu tristețea sa, iar toți cu o dureroasă amintire.

Pentru că de astăzi după-amiază, Florin Cazamir, profesor de geografie, pasionat de călătorii, a pornit mult prea devreme în Marea Călătorie. Fără harta pe care o avea de obicei la el, căci acolo unde a plecat, Lumina divină îi va arăta Calea. Fără globul terestru, căci sufletul său a trecut dincolo de granițele lumii fizice, pe care s-a străduit să o înțeleagă ca să le-o explice elevilor.

Citește și Doliu fără margini în lumea sportului. A murit un jucător legendar, devenit apoi un mare antrenor

Cu siguranță, va fi uimit de planete și de galaxii, de stele și de constelații, le va vedea de aproape, le va cunoaște altfel decât până acum. Și, pentru că sufletul său a fost și este numai strălucire, va deveni el însuși una dintre stele. Iar noi, de câte ori o vom privi, ne vom aminti că omul e izvor de bunătate, de energie, de speranță, că omul e zâmbet.

Că poate să lupte până la ultima fărâmă de putere, că are pentru ce și pentru cine să facă Easta. Că știe ce e respectul și devotamentul și responsabilitatea și că, în tot ce face, nu se abate de la ele. Și că profesorul trebuie să fie el însuși în fața elevilor, fără nimic artificial, că predarea începe din momentul în care acesta ajunge la sufletul elevilor săi și produce acolo o reacție; că un singur cuvânt spus la momentul potrivit poate să determine în elev schimbări pozitive nebănuite. Că, înainte de toate și dincolo de toate, profesorul e om.

Citește și Doliu în tenis. A murit o legendă. I-a antrenat pe Andre Agassi, Boris Becker şi Serena Williams

Așa a fost Florin Cazamir, ba chiar mai mult de atât! Pe toate cele de mai sus le-am învățat de la dânsul și nu am vrea să le uităm vreodată. Pentru că, prin ceea ce a lăsat în sufletul și în amintirea noastră, Florin Cazamir, Omul și Profesorul, va continua să existe.

Domnului Profesor, cu dragoste, drum lin în Lumină!”, au scris pe Facebook reprezentanții Colegiului Național „Emil Racoviță” din Iași.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Anisia Gafton își sărbătorește ziua de naștere! Ce urare emoționantă i-a făcut soțul ei, Serghei
Fanatik.ro
Cristian Gațu a fost internat în stare critică! Ce se întâmplă cu fostul mare handbalist
Capital.ro
Zodiile care dau lovitura până la Crăciun. Finalul anului 2026 le poate schimba complet planurile
Playtech.ro
Ce se întâmplă dacă nu accepți moștenirea în termen de un an. Situațiile în care poți pierde dreptul la succesiune
Adevarul
Ilie Bolojan este socru mic: fiica cea mare a fostului premier se căsătorește la Oradea. Cine este alesul
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O tânără de 27 de ani și-a pierdut viața după ce a mâncat ciuperci cumpărate din magazin
iamsport.ro
”MM nu și-a dat demisia, a fost forțat!”. Care ar fi, de fapt, motivul real din spatele plecării lui Mihai Stoica de la FCSB
MediaFlux
Câți bani încasează Mihai Trăistariu pentru un concert de Revelion. Artistul a dezvăluit suma: Acesta e tariful meu, dar o să cânt mai multe programe...
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România