Accident cu şapte victime în Bacău. Microbuzul în care se aflau s-a răsturnat

Şapte persoane au fost rănite în urma unui accident care a avut loc, vineri dimineaţă, în Bacău, pe drumul naţional DN2. Şoferul maşinii a adormit, iar microbuzul s-a lovit de un cap de pod, după care s-a răsturnat. Doi dintre pasageri sunt în stare gravă.
Romania TV
29 iun. 2012, 05:22
Accident cu şapte victime în Bacău. Microbuzul în care se aflau s-a răsturnat

Potrivit poliţiştilor, microbuzul în care se aflau cele şapte persoane, cu vârste cuprinse între 22 şi 46 de ani, s-a răsturnat în afara carosabilului după ce conducătorul auto, un bărbat de 39 de ani, din localitatea băcăuană Gârleni, a adormit la volan din cauza oboselii.

Imediat, la locul accidentului s-au deplasat cinci ambulanţe şi un echipaj SMURD, care au acordat îngrijiri medicale celor şapte victime.

„Cu excepţia conducătorului auto, celelalte şapte persoane care se aflau în microbuz au suferit diverse leziuni, două dintre victime fiind în stare gravă din cauza unor fracturi. După acordarea primelor îngriji medicale la faţa locului, victimele accidentului au fost transportate la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău. În ceea ce-l priveşte pe conducătorul auto, pe numele acestuia a fost întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunii de vătămare corporală din culpă”, a declarat pentru Mediafax purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău, Narcisa Butnaru.

Toate cele şapte victime ale accidentului din Cleja erau angajate ale unei firme din judeţul Bacău şi se deplasau cu microbuzul spre locul de muncă.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Mihai Stoica îl distruge pe Iulian Călin după eșecul cu U Cluj: „A inventat o simulare ordinară!”
Capital.ro
Bani pentru profesori în 2026. Cardurile cu 1.500 de lei vor fi alimentate până la sfârșitul anului. Termenul-limită a fost prelungit
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Ori are ceva la mână împotriva lui Trump, ori este prea ușor de păcălit”. De ce încearcă președintele american să se distanțeze de Netanyahu
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Cardul de sănătate nu mai e obligatoriu. Anunț pentru toți pacienții
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT