Accident grav în Giurgiu. Patru tineri au murit pe loc VIDEO

Grav accident de circulaţie vineri noaptea, în localitatea Crevedia Mare din judeţul Giurgiu. Patru tineri au murit şi unul a fost rănit, după ce maşina în care se aflau s-a izbit de un pom de pe marginea drumului. Din primele cercetări, se pare că şoferul a pierdut controlul într-o curbă, din cauza neatenţiei.
Romania TV
29 sept. 2012, 06:26
Accident grav în Giurgiu. Patru tineri au murit pe loc VIDEO

Cei cinci tineri veneau dinspre Bolintin Vale şi mergeau spre Roata de Jos. La ieşirea din Crevedia Mare, într-o curbă, şoferul a pierdut controlul volanului şi a intrat într-un copac de pe marginea drumului. Patru dintre ei au murit pe loc.

„În maşina Dacia Solenza erau şoferul şi patru pasageri. Din cauza vitezei excesive şi a netatenţiei, şoferul a pierdut controlul volanului, maşina a intrat pe contrasens şi s-a izbit violent de un copac de pe marginea şoselei. Şoferul şi trei pasageri, tineri cu vârste cuprinse între 22 şi 26 de ani, au decedat pe loc, iar pasagerul aflat pe mijlocul canapelei din spate a maşinii a fost rănit uşor, fiind transportat la Spitalul Universitar din Bucureşşti. Carosabilul era uscat în momentul producerii accidentului”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Giurgiu.

Drumul era liber la ora producerii accidentului, iar poliţiştii bănuiesc că ceva i-a distras atenţia şoferului. Al cincilea tânăr, rănit uşor în accident, a fost transportat la un spital din Bucureşti.

Poliţiştii rutieri au stabilit că şoferul autoturimului Dacia Solenza avea permisul suspendatt pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice.

DailyBusiness
Poliția Locală București îi avertizează pe șoferi: Nu mai dați bani parcagiilor de ocazie
Spynews
Andreea Popescu a confirmat că a plecat din penthouse-ul lui Rareș Cojoc! Unde locuiește după divorț
Fanatik.ro
Ultimele date despre starea de sănătate a lui Mircea Lucescu: i-a revenit pulsul în ambulanță și a fost dus la Spitalul Universitar. Exclusiv
Capital.ro
Doliu în televiziune! A murit cea mai iubită actriță. Marea doamnă ne-a părăsit: A trăit cu pasiune
Playtech.ro
Mircea Lucescu a leșinat în cantonamentul echipei naționale. Selecționerul, dus de urgență la spital
Adevarul
Putin clădește „Noua Rusie” în Ucraina ocupată: cum a integrat teritoriile anexate în economia rusă
wowbiz.ro
Codruța Filip, în brațele lui Valentin Sanfira. Imaginile emoționante care au făcut înconjurul internetului. Cum au fost surprinși la Sala Palatului, înainte să anunțe divorțul
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Cinci persoane încarcerate în urma unui grav eveniment rutier în Cluj! Două mașini s-au izbit puternic
iamsport.ro
A fost în TOP 30 tineri din Europa. Românul care a făcut furori la 20 de ani, în străinătate: 'Pentru ei, a fost cea mai mare sumă de transfer'
MediaFlux
Pensie anticipată 2026. Ce schimbări s-au adus anul acesta pentru milioane de români
stirilekanald.ro
NEWS ALERT: Farmaciștii...Vezi mai mult
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj