Accidente în lanț în România! 3 bărbați au murit în Bihor, iar un biciclist și-a pierdut viața în București după ce un șofer l-a acroșat

Trei bărbați și-au pierdut viața luni dimineață, 8 septembrie, într-un accident rutier în care au fost implicate o autoutiliară și un autoturism. Accidentul s-a produs pe DN 19 E, între localitățile Sânlazăr și Chiraleu, în județul Bihor.
Irina Dumitrescu
08 sept. 2025, 09:06
Accidente în lanț în România! 3 bărbați au murit în Bihor, iar un biciclist și-a pierdut viața în București după ce un șofer l-a acroșat

Un accident grav a avut loc luni dimineață între localitățile Sânlazăr și Chiraleu din județul Bihor, 3 bărbați pierzându-și viața.

”Apelul care sesiza evenimentul a fost primit în dispeceratul ISU Bihor, în jurul orei 05.05, apelantul precizând că în accident au fost implicate o autoutilitară şi un autoturism, toate cele trei persoane aflate în cele două autovehicule fiind încarcerate şi inconştiente”, au anunțat reprezentanţii ISU.

Citește și: Cum vrea Bolojan să reducă numărul accidentelor rutiere. Pe lângă investiţii în infrastructură, premierul spune că „ne trebuie legislaţie clară, uneori mai dură”

La fața locului au ajuns în scurt timp trei echipaje de pompieri din cadrul Detașamentului Marghita, cu o autospecială de descarcerare grea, o autospecială de stingere cu modul de descarcerare şi cu ambulanţa SMURD a subunităţii, echipajul de terapie intensivă mobilă al SMURD Oradea şi un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean.

Echipajele de descarcerare au intervenit pentru evacuarea celor trei victime dintre fiarele autovehiculelor, iar pompierii paramedici au încercat să le salveze viața celor 3 bărbați, însă, din păcate, nu s-a mai putut face nimic.

Un biciclist a murit în București

Un bărbat în vârstă de 59 de ani a murit, după ce bicicleta pe care se afla a fost lovită de un autoturism luni seară, pe bulevardul Regele Mihai I, din Capitală.

”La data de 07.09.2025, în jurul orei 23:30, Brigada Rutieră a fost sesizată prin apel 112, cu privire la producerea unui accident de circulaţie pe Bd. Regele Mihai I. Conducătorul unui autovehicul, în vârstă de 21 de ani, care se deplasa pe Bd. Regele Mihai I, dinspre Piaţa Arcul de Triumf către Piaţa Presei, la intersecţia cu Aleea Primo Nebiolo, din cauze ce urmează a fi stabilite în urma cercetărilor, a acroşat un bărbat în vârstă de 59 ani, care se deplasa pe bicicletă”, a anunțat Poliţia Rutieră.

În urma accidentului, biciclistul a fost supus manevrelor de resuscitare, iar ulterior a fost constatat decesul.

5 răniți într-un accident din Caraș Severin. Au fost implicate două autoturisme și o motocicletă

Și în Caraș Severin 5 persoane au fost rănite, duminică după-amiază, în urma unui accident în care au fost implicate două autoturisme și o motocicletă. Trei victime au rămas încarcerate.

Accidentul s-a produs la intrarea în orașul Bocșa spre municipiul Reșita. Cinci din cele șapte persoane implicate au avut nevoie de îngrijiri medicale.

„În urma evenimentului au rezultat cinci victime, dintre care trei au rămas încarcerate. După ce au fost extrase de echipajele de descarcerare, victimele au fost preluate şi transportate la spital pentru investigaţii şi tratament de specialitate. Acestea prezentau diverse politraumatisme, fiind conştiente şi cooperante”, au transmis oficialii Inspectoratului pentru situaţii de Urgenţă Caraş Severin.

Una dintre victime, în vârstă de 14 ani, a fost cel mai grav rănită. Aceasta a fost preluată de elicopterul SMURD. Pe de altă parte, celelalte două persoane implicate în accident au refuzat transportul la spital, potrivit News.ro.

Citește și: Accident brutal cu opt persoane implicate în Ialomița. A fost activat Planul Roșu de Intervenție

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Primele imagini de la înmormântarea Valentinei, fata găsită într-o valiză în râul Olt. Ce se întâmplă la cimitir
Fanatik.ro
Final Four EHF Euro Cup! România joacă împotriva celor mai tari echipe din handbal la Bucureşti! Totul despre competiţia din Sala Polivalentă - Fanatik.ro
Capital.ro
Dacia Hipster ar putea ajunge în producție. Unde va fi construită mașina de peste 11.000 de euro
Playtech.ro
Mașinile care nu vor mai putea circula în București în anumite intervale orare. Amenzi de până la 5.000 de lei. Ce prevede proiectul
Adevarul
Lista de miniștri din Guvernul Mureșan. Bătaie pe un minister fantomă. Neînțelegeri între USR și UDMR - SURSE
wowbiz.ro
Fosta iubită a lui Vlad Bălțățeanu, mărturii cutremurătoare: „Eu am reușit să plec, Valentina nu a mai apucat” Tânăra susține că și ea a fost abuzată
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
PIAS, oprită temporar în acest weekend. Cum vor fi acordate medicamentele și cum se vor realiza consultațiile
iamsport.ro
Antrenorul din grupa României riscă să fie demis. Cine ar putea să îl înlocuiască
MediaFlux
Răsturnare de situație în politică. Lista oficială cu propunerile de miniștri
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte