Aceste plante reglează funcţia tiroidei

Tratamentele naturiste te ajută să ții sub control afecțiunile tiroidei. Cu infuzii făcute din anumite plante medicinale alungi neplăcerile date de hipertiroidie sau hipotiroidie.
Alina Costache
30 apr. 2018, 10:52
Aceste plante reglează funcţia tiroidei

Coada-şoricelului

În caz de hipotiroidie (care înseamnă un deficit de hormoni tiroidieni), se recomandă infuziile din coada-şoricelului şi creţişoară. Acestea sunt recunoscute pentru că reglează funcţiile tiroidei.
Cele două plante se combină şi din acest amestec se adaugă o linguriţă în 250 ml de apă fiartă. Se beau două căni de ceai pe zi, una dimineaţa şi una seara, cu jumătate de oră înainte de masă.

Ceapa

Tot în tratamentul naturist al hipotiroidiei intră şi ceapa şi usturoiul. Acestea trebuie consumate zilnic. Este bine de ştiut că cele două legume prezintă contraindicaţii importante.
Astfel, ceapa şi usturoiul sunt contraindicate persoanelor care au probleme gastrointestinale, ulcer sau gastrită hiperacidă, dar şi mamelor care alăptează.

Talpa-gâștei

Atunci când activitatea glandei tiroide creşte, medicii pun diagnosticul de hipertiroidie. În acest caz, talpa-gâştei este o plantă a cărei folosire a fost recunoscută de specialiştii Comisiei Europene ca tratament adjuvant. Proprietăţile pentru care este folosită sunt cele de calmare a ritmului cardiac, care devine alert în hipertiroidie.

Talpa-gâştei se întrebuinţează sub formă de infuzie, care se prepară din 1,5 grame de plantă uscată la o cană cu apă. Zilnic se beau câte trei căni din acest ceai.

Atenţie!

Folosirea acestei plante este contraindicată femeilor însărcinate. Bun reglator tiroidian este şi iarba de ghimpe. Aceasta se administrează sub formă de pulbere, din care se iau câte trei linguriţe pe zi. Cura durează trei săptămâni, cu pauză de zece zile.

Meiul

Cercetări clinice recente arată că meiul, cervana şi melisa inhibă efectele stimulante ale unui hormon (TSH) asupra tiroidei, fiind benefice în tratamentul hipertiroidiei. Specialiştii recomandă infuzii din 1-3 g de plantă uscată la 150 ml de apă fierbinte.Se beau trei căni zilnic.

Algele

Dintre toate algele marine, cea brună este cea mai indicată pentru stimularea secreţiei de hormoni tiroidieni. Ea se administrează sub formă de infuzie, care se prepară din două-trei linguriţe de plantă uscată la o cană cu apă. Din acest amestec se bea de trei ori pe zi.

Info

Printre semnele hipertiroidiei se numără palpitaţiile cardiace, scăderea în greutate, deşi există un apetit crescut, oboseală, anxietate, iritabilitate, insomnii, transpiraţie abundentă. În schimb, hipotiroidia este caracterizată prin luare în greutate, apariţia guşei, tulburări de memorie şi de concentrare.

Află ce semne îți arată că ai probleme cu tiroida AICI

DailyBusiness
Pâinea, tot mai scumpă pe mesele românilor. Franzela albă rămâne soluția celor cu venituri mici
Spynews
Prima imagine de la accidentul în care a murit Tal Berkovich de la Chefi la cuțite! Unde mergea și cine o însoțea în mașină
Fanatik.ro
Care este cel mai vechi derby din fotbalul românesc. Dovada că nu e Rapid – Petrolul, surpriza e mare
Capital.ro
Călin Georgescu și George Simion, refuz total. Tot planul și speranțele privind „turul 2 înapoi” s-au năruit
Playtech.ro
Când poate fi demolată o construcție ridicată fără autorizație, chiar dacă e pe teren privat
Adevarul
Mobilizare pentru Autostrada Bucureștiului: circulăm la vară pe A0 între A2 și A3. Stadiul lucrărilor
wowbiz.ro
Mesajul pe care minorul de 13 ani l-ar fi trimis familiei lui Mario, la scurt timp după crimă. Plănuiesc sau nu părinții lui să îl scoată din țară: „Intenționează să ducă băiatul…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un bărbat din Buzău a fost împușcat la... Vezi mai mult
iamsport.ro
După venirea lui Moruțan, Craioveanu a spus cine a fost ”ultimul geniu” al Rapidului: ”Senzațional, la alt nivel!”
MediaFlux
Românii vor primi 1.200 de lei pe an pentru energie și gaze. Schema care ar putea înlocui plafonarea
stirilekanald.ro
VIDEO Cauza accidentului de la Lugojel. Un suporter a dezvăluit ce s-a întâmplat, de fapt, înainte ca microbuzul să intre în TIR: "S-a blocat volanul în depășire"
Top 5 sloturi Yggdrasil