Acsinte Gaspar, fost judecător al Curţii Constituţionale, a murit la vârsta de 87 de ani

Fostul judecător al Curții Constituționale a României și fost politician, Acsinte Gaspar, a murit la vârsta de 87 de ani. Anunţul a fost făcut chiar de CCR, care a publicat un ferpar în memoria fostului judecător.
Mircea Filipescu
03 iun. 2025, 12:37
Acsinte Gaspar, fost judecător al Curţii Constituţionale, a murit la vârsta de 87 de ani

Curtea Constituțională a României (CCR) anunță cu profund regret decesului domnului Acsinte Gaspar, judecător în perioada 2004-2013. Strălucit absolvent al Facultății de Drept din cadrul Universității Bucureşti, domnul Acsinte Gaspar va rămâne în memoria publică drept o personalitate marcantă a vieții juridice și politice din România. După Revoluția din decembrie 1989, a fost numit ca șef de sector la Consiliul Frontului Salvării Naționale, iar în perioada 1990-1996 a devenit Secretar general al Camerei Deputaților. Membru al Partidului Democrației Sociale din România (PDSR), actualul PSD, din anul 1994, a îndeplinit, în cadrul acestui partid, funcțiile de copreședinte al Departamentului de politici în domeniul justiției și legislației și prim-vicepreședinte al Organizației județene Vâlcea al PDSR.

Între anii 1996-2004, Acsinte Gaspar a fost deputat de Vâlcea ales pe listele PSD. În prima legislatură (1996-2000), a fost membru în Biroul Permanent al Camerei Deputaților, îndeplinind funcțiile de chestor, secretar şi vicepreşedinte (septembrie – decembrie 1999). În cea de a doua legislatură (2000-2004), a făcut parte din Comisia juridică, de disciplină și imunități a Camerei Deputaților. În calitate de parlamentar a fost inițiatorul sau coinițiatorul unor acte normative de o mare importanță, precum: Legea nr. 96/1998 privind proclamarea Zilei Drapelului Național; Legea nr. 99/1998 pentru proclamarea Zilei Imnului Național al României; Legea nr. 202/1998 privind organizarea Monitorului Oficial al României; Legea nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea Referendumului; Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.

Numit judecător al Curții Constituționale în anul 2004 pentru un mandat de 9 ani, a reprezentat un important factor de echilibru, rațiune și înţelepciune, punând în slujba justiției constituționale întreaga sa erudiție, experiență profesională și de viață, dar și calitățile umane deosebite.

Membrii Curţii Constituționale și toți cei care au avut privilegiul de a-l fi cunoscut și de a fi lucrat împreună cu fostul judecător Acsinte Gaspar îi vor purta o binemeritată prețuire și o neștearsă amintire.

Condoleanțe familiei îndoliate!

Citeşte şi: Judecătorii au câștigat sporuri de 45% la salariu, în instanță, deși legea le limitează la 30%

 

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Vremea se va schimba radical în România! Europa, lovită de un val neobișnuit de aer rece
Fanatik.ro
Marea campioană olimpică a decis să se retragă și să devină asistentă medicală: ”Sunt pur și simplu fascinată de acest domeniu”
Capital.ro
Călin Georgescu este în doliu: Te păstrăm în inimile și în rugăciunile noastre. S-a stins din viață încă un mare patriot român
Playtech.ro
Orașul din România desemnat Destinația Anului 2026. A produs cea mai mare surpriză din turism
Adevarul
Orașul din România desemnat „Destinația Anului 2026” și lider la turism urban: ierarhie surpriză în clasament
wowbiz.ro
Apar detalii neașteptate în crima din Bihor. Avocatul familiei fetei ucise vorbește despre posibila implicare a altor persoane: „Nu o să spun cu nume și prenume”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
El este polițistul care și-a pierdut viața pe DN6, după ce ar fi intrat într-o depășire periculoasă. Avea 37 de ani și era căsătorit
iamsport.ro
Plângere la Tribunalul din Genova împotriva lui Dan Șucu pentru spălare de bani: ”Verificări penale și financiare asupra banilor utilizați în preluarea clubului”
MediaFlux
Abuzuri împotriva gimnastei Sabrina Voinea! Mama sa, antrenoarea Camelia Voinea a fost suspendată
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi