Actele pentru stimulentul acordat copiilor cu dizabilităţi pot fi depuse de la 1 august

Actele în vederea obținerii stimulentului financiar în valoare de 1.000 lei/lunar, acordat copiilor încadrați în oricare dintre cele patru grade de handicap, pot fi depuse de către părinți sau reprezentanții legali începând cu data de 1 august, a informat Direcția Generală de Asistență Socială a Municipiului București, potrivit Agerpres.
Romania TV
26 iul. 2017, 07:59
Actele pentru stimulentul acordat copiilor cu dizabilităţi pot fi depuse de la 1 august

Actele vor fi scanate și/sau fotocopiate la sediul instituției, deci nu e nevoie ca solicitanții să prezinte copiile documentelor, reiese dintr-un anunț postat pe pagina de Facebook a DGASMB.

Solicitanții vor trebui să prezinte următoarele acte în original: 
—cerere tip de solicitare a acestui drept, care poate fi completată la sediu sau poate fi descărcată de pe site-ul www.dgas.ro; 
—certificat de naștere al copilului (pentru copiii până în 14 ani); 
—actul de identitate al reprezentantului legal; 
—actul de identitate al celuilalt părinte, original; dacă acesta este decedat, certificatul de deces, original; dacă este divorțat, hotărârea de divorț definitivă și irevocabilă; 
—certificatul de căsătorie sau de divorț al părinților; 
—actul de identitate al copilului (pentru copiii peste 14 ani); 
—certificatul de încadrare în grad de handicap; 
—extras de cont pentru plata prin transfer bancar; 
—decizie tutore și act de identitate tutore — unde este cazul; 
—hotărâre plasament și act de identitate asistent maternal — unde este cazul.

Actele se prezintă la Complexul de Servicii Sociale Ominis din Aleea Turnu Măgurele nr. 17A, Sector 4, de luni până vineri între orele 9-15 (stația de metrou Apăratorii Patriei sau RATB nr. 232, 102 stația Ciceu).

De asemenea, documentele pot fi transmise pe adresa de e-mail: [email protected]. Actele trebuie transmite toate într-un singur e-mail, scanate, la rezoluție bună, în format pdf. sau jpeg.

DGASMB recomandă evitarea deplasării și transmiterea documentelor în format electronic. „Vă asigurăm că toate cererile vor fi înregistrate și procesate”, subliniază sursa citată.

Vor putea beneficia de stimulentul financiar copiii cu handicap cu domiciliul sau reședința pe raza administrativ teritorială a Municipiului București. Copiii trebuie să aibă vârsta mai mică de 18 ani și cel puțin unul dintre părinți să aibă domiciliul stabil pe raza Capitalei.

Stimulentul se acordă sub rezerva achitării de către beneficiar a obligațiilor de plată față de bugetul local.(D.G.A.S.M.B. va consulta și prelucra informațiile, inclusive datele cu caracter personal, înregistrate pe numele solicitantului, în evidențele Ministerului de Finanțe Publice — Agenția Națională de Administrație Fiscală).

De asemenea, solicitanții sunt rugați să verifice anterior depunerii dosarului dacă nu cumva au amenzi neachitate (RATB, rutiere, pentru tulburarea liniștii publice). Stimulentul se acordă doar prin virament bancar.

Actele se depun o singură dată, pe perioada de valabilitate a certificatului de handicap. În cazul în care apar modificări în situația părintelui, a reprezentantului legal sau a copilului, este obligatorie informarea DGASMB.

Detalii pot fi obținute la adresa de e-mail: [email protected] și la telefon: 0800.821.218 (apel gratuit din toate rețelele, de luni până vineri, între orele 9.00-16.00).

Consiliul General al Municipiului București a adoptat pe 19 iulie o hotărâre în baza căreia un stimulent financiar în cuantum de 1.000 de lei va fi acordat lunar copiilor cu handicap care au domiciliul sau reședința pe raza administrativ-teritorială a municipiului București.

Citeşte şi: COADĂ la Primărie, pentru voucherele de biciclete. Unei tinere i s-a făcut rău VIDEO

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un copil din New York a murit după ce a făcut rujeolă! Este primul deces din ultimii 30 de ani
Fanatik.ro
Lovitura la care speră Rapidul în ianuarie: transfer de 1,5 milioane de euro
Capital.ro
Curs valutar marți, 3 noiembrie. Cât valorează euro, dolarul american și celelalte valute. BNR a publicat noile cotații
Playtech.ro
Cine trebuie să plătească „taxa pe lux” și până când. ANAF trimite deja notificări, ce se întâmplă dacă nu depui formularul
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Legenda lui Dinamo a dezvăluit motivul pentru care a acceptat să semneze cu Steaua: ”Paradoxul a fost că...”
MediaFlux
După 20 de ani de încercări, o nouă țară ar putea deveni al 28-lea stat membru UE până în 2028: „Ne-am făcut toate temele”
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT