Activitatea târgurilor de animale din Hunedoara, suspendată pentru prevenirea răspândirii pestei porcine africane

Activitatea târgurilor de animale din judeţul Hunedoara a fost suspendată pe o perioadă nedeterminată, pentru prevenirea răspândirii pestei porcine africane, potrivit unei decizii adoptate joi de membrii Centrului Local de Combatere a Bolilor (CLCB), reuniţi în cadrul unei şedinţe convocate de subprefectul judeţului Hunedoara, Dorel Bretean.
Romania TV
09 aug. 2018, 14:35
Activitatea târgurilor de animale din Hunedoara, suspendată pentru prevenirea răspândirii pestei porcine africane

Potrivit unei informări de presă a Prefecturii Hunedoara, în cadrul şedinţei membrii CLCB au stabilit un Plan de măsuri pentru prevenirea apariţiei pestei porcine africane în efectivele de animale.

Astfel, vor fi întărite măsurile de informare, conştientizare şi protecţie a populaţiei, acţiuni de prevenire, instruirea medicilor veterinari de la societăţile comerciale specializate în creşterea şi comercializarea porcinelor, respectarea igienei în spaţiile în care se comercializează şi consumă carne de porc.

De asemenea, vor fi monitorizate intrările de animale pe teritoriul judeţului Hunedoara şi situaţiile de târguri neautorizate.

„CLCB a stabilit, de asemenea, ca DSVSA să disemineze tuturor administraţiilor publice locale din judeţ recomandări pentru informarea proprietarilor de animale în ceea ce priveşte prevenirea, apariţia şi combaterea pestei porcine africane. Recomandările vor fi afişate în locuri publice din localităţi şi vor fi transmise proprietarilor de exploataţii şi proprietarilor individuali”, se arată în Informarea Prefecturii Hunedoara, remisă joi.

Reprezentanţii primăriilor şi gestionarii fondurilor de vânătoare vor fi invitaţi la o întâlnire în care li se vor prezenta măsurile de prevenire a pestei porcine africane.

În judeţul Hunedoara nu au fost consemnate cazuri de pestă porcină africană.

DailyBusiness
Cine ar putea fi potențialii candidați la președinție la alegerile din 2028 în SUA
Spynews
Alberto a declarat că regretă apropierile de Paula. Ce decizie a luat concurentul de la Mireasa
Fanatik.ro
Cine este Eric Porstner, puștiul cu mamă româncă devenit titular în Germania. E antrenat de Miroslav Klose și ar vrea să joace pentru România
Capital.ro
Ce beneficii primesc elevii în anul școlar 2026-2027? Burse școlare și ajutor pentru navetiști
Playtech.ro
Elevii și studenții pot rămâne fără pensia de urmaș dacă nu depun acest document. Ce trebuie să facă pentru a primi în continuare banii
Adevarul
„Nu-i nimic regizat”. Motivul pentru care un fermier din Galați preferă să dea gratuit castraveții din seră oricui vine să îi culeagă
wowbiz.ro
Ilie Năstase, dezvăluiri după incidentul conjugal! Ce s-a întâmplat, de fapt, întrel el și soția lui: „M-am certat de o mie de ori cu ea și spune că am fost agresiv”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Nivelul Dunării ajunge la un nou minim istoric! Ce spun specialiștii despre scăderea continuă a fluviului
iamsport.ro
A văzut pe cine cheamă Hagi la națională și a izbucnit: ”Numai gherle, e zero ca antrenor, a demonstrat că nu se pricepe deloc!”
MediaFlux
Adeverință pentru pensia de urmaș 2026. Actele care trebuie depuse în această lună
stirilekanald.ro
Centrala de la Cernavodă rămâne închisă! Dunărea nu are suficientă apă: „În următoarele zece zile nu vom avea suficientă apă pe Dunăre ca să putem porni” Planul Guvernului