Adi Minune, internat de urgență în spital. Care este starea de sănătate a manelistului

Adi Minune a fost internat de urgență în spital, după ce a acuzat stări de rău. Celebrul manelist se află sub supravegherea medicilor, care l-au supus unor analize, printre care și unui test pentru Covid-19.
Alina Costache
31 mart. 2023, 08:36
Adi Minune, internat de urgență în spital. Care este starea de sănătate a manelistului
Adi Minune, internat de urgență în spital

Adi Minune, internat de urgență în spital. Seara de joi s-a tranformat într-un coșmar pentru Adi Minune și pentru familia lui. Manelistul a fost transportat de urgență la unitatea spitalicească, unde se află sub observația medicilor.

Adi Minune, internat de urgență în spital

Adrian Minune este de mai bine de trei ore în spital, iar alături de el este întreaga lui familie. Momentan, nimeni nu știe motivul pentru care acesta s-a simțit rău. Familia sa nu exclude nici posibilitatea de a avea Covid, iar asta să-i fi declanșat o serie de reacții adverse.

Adrian Minune este internat la spitalul Ponderas, iar membri familiei pot veni la el doar după ce își vor lua măsuri de protectie, după ce au efectuat teste antigen, scrie Fanatik.ro.

Citește și: Cum a picat Adi Minune în plasa lui Jean de la Craiova: „El ţipa după casetofon, eu l-am minţit că i-a fost furat. În cele din urmă, s-a bucurat că ‘hoţii’ nu m-au omorât”

Cum a reacţionat Adi Minune când a aflat că fiica lui este gravidăâ

Modul în care și-a anunțat familia e un pic amuzant, însă pentru ea, la acea vreme, nu a fost deloc aşa. Şi asta pentru că părinţii ei nu au crezut-o, au susţinut că testul de sarcină este al surorii sale, Karmen.

I-am zis mamei ‘Ține și tu testul ăsta’, la care ea ‘Ce?’ S-a uitat și a zis că o păcălesc, că e copilul lui Karmen. Ce sens avea să zică treaba asta, am rămas așa… Pe bune? Serios? Le-am jurat că e al meu. Nu m-au crezut din prima.

Ei sunt obișnuiți ca eu să fiu copilul ăla nebun, rebela familiei. Eu plec când vreau, vin când vreau, eu fac ce vreau. Fiind copilul mijlociu… Adi e cel mai răsfățat, pentru că e cel mai mic. Karmen e cea mai mare, înainte era ea prima, pe ea o ducem, ei îi facem. Acum ea e doamna familiei, copil, Sofi, primul nepot. Ei erau obișnuiți cu mine cu plecările, petrecerile, altceva.

Îți dai seama, când au văzut testul nu m-au crezut pe bune. Eram toți în aceeași casă. Eu așa am aflat, am avut pur și simplu o presimțire ciudată. Nu am văzut niciun fel de semn, nici fizic, nici pofte, nici greață, doar presimțirea.

Am fost, am luat testul și a fost să fie. Pur și simplu a fost o chestie de moment. Am văzut două linii, m-am înverzit, m-am îngălbenit. Toată familia mea era în casă când am aflat și a trebuit să le spun, nu am putut să țin secret”, a declarat Adriana Simionescu.

DailyBusiness
Adolescenții români care învață să fie responsabili și se angajează pe timpul verii. Ce vor să-și cumpere cu banii câștigați
Spynews
Un cioban a fost atacat de urs, într-o comună din Argeș. Un incident asemănător a avut loc în aceeași zonă în urmă trei zile
Bzi.ro
Mădălina Ghenea, devastatoare la Paris! A făcut furori cu rochia aleasă – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Planta care atrage norocul la bani și prosperitatea. Unde e bine să așezi în casă arborele banilor ca să te bucuri de energie pozitivă și fertilitate
Capital.ro
Decizie pentru numerar. Cetățenii nu mai pot accesa conturile. Nu mai pot retrage cash: Oamenii sunt la mâna lor...
Playtech.ro
Anunţul momentului despre vremea în august! Va fi o lună cum nu am mai avut de ani de zile, spun meteorologii
DailyBusiness
Lene pe bani publici: bugetarii din România, codașii Europei la productivitate, arată un STUDIU al Uniunii Europene
Adevarul
Gestul devenit viral al unui agent de pază de la Beach, please!: „Definiția umanității”
wowbiz.ro
Mama tinerei ucisă în Mureș face declarații tulburătoare! Modul înfiorător în care Anda a fost lăsată fără viață de bărbatul de care încerca să scape de luni întregi: „L-am implorat să se oprească”. Criminalul, dat în urmărire națională
Spynews
Iubita lui Iustin Petrescu, dezvăluiri exclusive la Un Show Păcătos! Hara a spus cum era influencerul când l-a cunoscut și a vorbit și despre Marilu Dobrescu: "A dat în el"
Spynews
Iustin Petrescu a ajuns la tribunal, alături de iubita lui. Astăzi are loc primul termen din procesul cu Marilu Dobrescu
Evz.ro
Aerul condiționat îți goleşte buzunarele. Cât te costă lunar un aparat
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
L-a părăsit când el era plecat de acasă. N-a avut nicio remușcare
kanald.ro
Tragedie în Timiș! Un bărbat de 55 de ani a murit electrocutat, în timp ce încerca să repare liniile de electricitate: „Nu era un începător”
Cancan.ro
BREAKING | O jucătoare de tenis a fost împușcată mortal de propriul tată. Avea doar 25 de ani
Playsport.ro
Bolojan schimbă harta României. Comasarea primăriilor din țară și reducerea...
Capital.ro
Noua TAXĂ care se pregătește în România. Proprietățile vor fi suprataxate. Românii care vor contribui mai mult la stat.
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Nici că-i pasă de gura lumii. Georgina a postat imagini din vacanța cu Cristiano Ronaldo, la câteva zile după scandalul absenței de la funeraliile lui Diogo Jota
stirilekanald.ro
VIDEO Primul caz de malarie luat din România. Pacientul, internat la Spitalul Victor Babeș
Atenție, posesori de carduri bancare: riscuri majore pentru conturile voastre!
MediaFlux
Pensionarii care vor plăti 2.430 de lei pe an. Calcul exclusiv de la Casa de Pensii
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Planta care alungă căpușele din curte. Ce ar trebui să ai neapărat în grădină ca să scapi de musafirii nepoftiți