Administraţia Fondului pentru Mediu a publicat lista instalatorilor validaţi în programul Casa Verde

Listele cu instalatorii validaţi în cadrul programului Casa Verde au fost publicate miercuri pe site-ul Administraţiei Fondului pentru Mediu. Astfel, persoanele fizice şi unităţile de cult vor putea selecta din aplicaţia informatică unul dintre cei 515 instalatori validaţi pentru a le fi verificate documentele depuse în cadrul Programului Casa Verde Fotovoltaice.
Mircea Filipescu
06 sept. 2023, 17:58
Administraţia Fondului pentru Mediu a publicat lista instalatorilor validaţi în programul Casa Verde

„Începând de astăzi, persoanele fizice și unitățile de cult vor putea selecta din aplicația informatică unul dintre cei 515 instalatori validați pentru a le verifica documentele depuse în cadrul Programului Casa Verde Fotovoltaice.

Ne dorim ca toți cei 87.500 de solicitanți care au aplicat anul acesta să fie aprobați și să devină prosumatori în perioada următoare”, a precizat președintele AFM, Laurențiu-Adrian Neculaescu, potrivit Alba24.

Bugetul total al acestei sesiuni este de aproape 2 miliarde lei, din care peste 1,7 miliarde de lei a fost alocat persoanelor fizice, iar unităţile de cult au avut la dispoziţie 17,5 milioane lei.

„În acest an, acordăm o atenţie deosebită zonei de eficienţă energetică, Programul Casa Verde Fotovoltaice având un buget de aproape 2 miliarde de lei, dublu faţă de sesiunea precedentă. Ne dorim ca toţi cei 87.500 de solicitanţi care au aplicat anul acesta să devină prosumatori în cel mai scurt timp. Apreciez interesul deosebit manifestat pentru accesarea acestui program, din partea persoanelor fizice şi a unităţilor de cult. Organizarea pe regiuni a fost o idee excelentă care a contribuit esenţial la succesul programului. Acesta e un program care va continua şi în anii următori, astfel încât să avem astfel de surse de energie verde pe cât mai multe case”, a declarat Mircea Fechet, ministrul mediului, apelor şi pădurilor, potrivit Mediafax.

În termen de maximum 30 de zile de la data selectării instalatorului de către un solicitant, instalatorul analizează documentele încărcate de solicitant, conform procedurii de analiză şi selectează în aplicaţie solicitanţii eligibili.

Citeşte şi: Marcel Boloş: Guvernul va impune TVA de 9% pentru tranzacţiile cu locuinţe, inclusiv la Prima Casă

Administraţia Fondului pentru Mediu generează prin intermediul aplicaţiei listele cuprinzând proiectele solicitanţilor eligibili. După publicare pe site-ul Administraţiei Fondului pentru Mediu a listei solicitanţilor aprobaţi, instalatorul va putea începe montarea panourilor fotovoltaice.

Implementarea proiectului se realizează în termen de cel mult 12 luni de la aprobarea proiectului, termen în care trebuie realizată instalaţia şi în care se va obţine certificatul de racordare.

Selectarea de către solicitant a unui instalator validat, efectuarea analizei de către instalator a documentelor încărcate de solicitant şi aprobarea de către instalator, a solicitanţilor eligibili, se pot parcurge în termen de maximum 90 de zile, începând de astăzi, 6 septembrie 2023.

Înscrierea persoanelor fizice a avut loc în perioada 19 mai 2023 – 23 iunie 2023 prin intermediul aplicaţiei informatice pusă la dispoziţie pe site-ul www.afm.ro, iar unităţile de cult s-au putut înscrie în program în perioada 27-29 iunie 2023.

Finanţarea se acordă în cuantum de maximum 20.000 de lei, sub condiţia suportării unei contribuţii proprii a beneficiarului de 2.000 de lei. Suma finanţată de AFM se scade de către instalatorul validat din valoarea totală a facturii, iar diferenţa până la valoarea totală a facturii se suportă de către beneficiar din surse financiare proprii.

Citeşte şi: Bani de la stat pentru pârloagă. Cum poţi să iei bani de la stat timp de 4 ani fără să faci nimic

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Anisia Gafton își sărbătorește ziua de naștere! Ce urare emoționantă i-a făcut soțul ei, Serghei
Fanatik.ro
Ce și-a cumpărat Maria Sharapova, în 2004, după ce a învins-o pe Serena Williams. A cheltuit 8.000 de lire sterline
Capital.ro
Copiii care îngrijesc părinții bolnavi pot primi salariu de la primărie. Ce condiții trebuie îndeplinite
Playtech.ro
Ce se întâmplă dacă radarul te prinde cu 60 km/h unde limita este 50. Regula pe care mulți șoferi o înțeleg greșit
Adevarul
Ilie Bolojan este socru mic: fiica cea mare a fostului premier se căsătorește la Oradea. Cine este alesul
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O tânără de 27 de ani și-a pierdut viața după ce a mâncat ciuperci cumpărate din magazin
iamsport.ro
”MM nu și-a dat demisia, a fost forțat!”. Care ar fi, de fapt, motivul real din spatele plecării lui Mihai Stoica de la FCSB
MediaFlux
A venit iarna în România! Ninge în mai multe zone din țară, inclusiv în municipiul Brașov și Poiana Brașov. Condiții de iarnă pe mai multe șosele Video
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România