ADMITERE LICEU 2017: Află simplu, după nume, la ce liceu ai fost repartizat. REPARTIZARE COMPUTERIZATA 2017 după nume

ADMITERE LICEU 2017: În data de 12 iulie are loc repartizarea computerizată în învăţământul liceal de stat a absolvenţilor clasei a VIII-a care nu împlinesc 18 ani, până la data începerii cursurilor anului şcolar 2017-2018.

12 iul. 2017, 03:25
ADMITERE LICEU 2017: Află simplu, după nume, la ce liceu ai fost repartizat. REPARTIZARE COMPUTERIZATA 2017 după nume

ADMITERE LICEU 2017: Pe 13 iulie se vor afişa, în unităţile de învăţământ gimnazial, listele cu absolvenţii repartizaţi proveniţi din şcolile respective şi lista cu locurile neocupate în învăţământul liceal de stat din judeţ/municipiul Bucureşti. Atunci, fiecare liceu va afişa lista candidaţilor repartizaţi în instituţia respectivă.

REPARTIZARE COMPUTERIZATĂ 2017. CUM află elevii la ce licee au fost admiși după nume

REPARTIZARE COMPUTERIZATA 2017 A ELEVILOR LA LICEU

Colegiul Naţional „Sfântul Sava” din Bucureşti, specializarea Matematică -Iinformatică, în limba engleză, se situează pe primul loc, ultima medie de admitere fiind 9,93, iar la specializarea Ştiinţele naturii, media ultimului admis a fost 9,91.

În Top 10 specializări, pe locul trei se află  Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân din Constanţa, cu specializarea Matematică-informatică şi cu media de admiterea 9,88, urmat de Colegiul Naţional „B.P.Hasdeu” din Buzău – Matematică – Informatică bilingv cu ultima medie de intrare 9.87 şi de clase de Matematică – Informatică a Colegiului Naţional  „Gheorghe Lazăr” din Bucureşti, cu media de admitere 9,86.

 

Următoarele două locuri sunt ocupate de specializări de la Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti” din Craiova  respectiv Matematică – Informatică bilingv, cu 9,85 media de admitere şi Ştiinţele Naturii, cu 9,84.

Locurile 8,9 şi 10 sunt revin unor  licee din Bucureşti: Colegiul „Gheorghe Lazăr,  specializarea Ştiinţele naturii – 9,83, Colegiul Naţional  „Sfântul Sava” – Matematică – Informatică – 9,81 şi Colegiul Naţional „Spiru Haret” – Matematică – Informatică bilingv cu media de amitere 9,80.

Un număr de 581 de candidaţi cu medii cuprinse între 9,79 şi 1,93 au rămas nerepartizaţi, după prima sesiune .

viewscnt

UPDATE, ORA 14.45: Potrivit Ministerului Educaţiei, rezultatele ele repartizării computerizate în învățământul liceal de stat pentru anul școlar 2017-2018 vor fi publicate conform calendarului, miercuri, 12 iulie, pe admitere.edu.ro, în intervalul orar 16:00 – 17:00.


Între 13 şi 17 iulie se va organiza depunerea dosarelor de înscriere la şcolile la care candidaţii au fost repartizaţi.

Repartizarea computerizata si admiterea in invatamantul liceal de stat a candidatilor din seria curenta si a celor din seriile anterioare care nu implinesc varsta de 18 ani pana la data inceperii cursurilor anului scolar 2017 – 2018

12 iulie 2017: Repartizarea computerizata in invatamantul liceal de stat a absolventilor claselor a VIII-a care nu implinesc 18 ani pana la data inceperii cursurilor anului scolar 2017-2018.

13 iulie 2017: Unitatile de invatamant gimnazial vor afisa listele cu absolventii repartizati din scolile respective si lista cu locurile neocupate din unitatile de invatamant liceal de stat din judet/municipiul Bucuresti.

13 iulie 2017: Fiecare unitate de invatamant liceal va afisa lista candidatilor repartizati in acea unitate.

13 – 17 iulie 2017: Depunerea dosarelor de inscriere la scolile la care au fost repartizati candidatii.

18 iulie 2017: Unitatile invatamantului liceal de stat vor transmite situatia locurilor ramase libere in urma neinscrierii candidatilor admisi in aceasta etapa de admitere.

19 – 21 iulie 2017: Comisia judeteana de admitere va rezolva situatiile speciale aparute dupa etapa de repartizare computerizata, repartizarea candidatilor care nu si-au depus dosarele de inscriere in termen, a candidatilor care nu au participat si a celor care au participat dar nu au fost repartizati in etapa repartizarii computerizate.

În funcţie de notele de la Evaluarea Nationala va fi stabilită media de admitere la liceu. Astfel, media la Evaluarea Naţională va avea o pondere de 80%, iar media claselor V-VIII va conta în proporţie de 20% în vederea stabilirii notei finale de admiterea la liceu.

Cum funcţionează programul de repartizare computerizată

După ce toţi elevii au fost introduşi în sistem, pentru fiecare judeţ, se face o clasificare după ordinea descrescătoare a mediilor de admitere. Calculatorul parcurge această listă de la cea mai mare medie către cea mai mică.

(2) În cazul în care doi candidaţi au medii de admitere egale, aceştia vor fi departajaţi folosind, în ordine, următoarele criterii:

  1. media generală obţinută la Evaluarea Naţională din clasa a VIII-a
  2. media generală de absolvire a claselor a V-a – a VIII-a;
  3. nota obţinută la proba de limba şi literatura româna din cadrul Evaluării Naţionale;
  4. nota obţinută la proba de matematică din cadrul Evaluării Naţionale;
  5. nota obţinută la proba de limba maternă din cadrul Evaluării Naţionale, respectiv nota de la proba de verificare a cunoştinţelor de limba maternă, susţinuta conform prevederilor Art.10, în cazul candidaţilor care solicită înscrierea la unităţi de învaţamânt cu predare în limba minorităţilor naţionale.

În cazul în care, la o unitate de învăţământ, pe ultimul loc, există candidaţi cu opţiunea exprimată pentru acea unitate şcolară şi care au mediile de admitere, precum şi toate mediile menţionate la alin. (2), lit. a), b), c), d) şi e) egale, atunci toţi aceşti candidaţi sunt declaraţi admişi la opţiunea solicitată.

Înscrierea la liceu

Repartizarea computerizată nu finalizează înscrierea la liceu. După afişarea listelor cu rezultatul repartizării computerizate urmează înscrierea la liceu.

(2) Înscrierea la licee a candidaţilor declaraţi admişi în urma repartizării computerizate se efectueaza, conform unui program afişat de unitatea de învăţământ, pe baza următoarelor acte:

  1. cererea de înscriere;
  2. cartea de identitate (daca este cazul) şi certificatul de naştere, în copie legalizată;
  3. adeverinţa cu notele şi media generală obţinute la Evaluarea Naţională din clasa a VIII-a;
  4. foaia matricolă pentru clasele a V-a – a VIII-a (cu calculul mediei generale);
  5. fisa medicală.

Cea de-a doua etapă a admiterii la licee se va desfășura astfel:

  • 24 iulie 2017: Afișarea situației locurilor rămase libere, a locului de desfășurare și a graficului probelor de aptitudini sau de verificare a cunoștințelor de limbă modernă/maternă;
  • 4 septembrie 2017: Înscrierea candidaților la liceele care organizează probe de aptitudini sau probe de verificare a cunoștințelor de limbă modernă/maternă;
  • 4-7 septembrie 2017: Depunerea cererilor de înscriere a absolvenților clasei a VIII-a care nu au participat sau nu au fost repartizați în etapa anterioară, care nu s-au înscris în perioada prevăzută de metodologie sau care și-au încheiat situația școlară ulterior etapei anterioare;
  • 8 septembrie 2017: Repartizarea acestor absolvenți.

În ceea ce privește candidații pentru învățământul seral și pentru cel cu frecvență redusă, ordinul prevede următorul calendar:

  • 10 mai 2017: Anunțarea centrului special de înscriere;
  • 3 iulie 2017: Anunțarea calendarului admiterii la învățământul seral și la cel cu frecvență redusă;
  • 18-19 iulie 2017: Înscrierea la învățământul seral sau cu frecvență redusă;
  • 19-21 iulie 2017: Repartizarea candidaților din seriile anterioare care au împlinit vârsta de 18 ani până la data începerii cursurilor anului școlar 2017-2018 pe locurile de la învățământul seral sau cu frecvență redusă.

Elevii au susținut Evaluarea Națională în perioada 19 – 22 iunie, rezultatele fiind afișate în 26 iunie.

Rezultatele după contestații au fost afișate în 30 iunie.

ADMITERE LICEU 2017, REPARTIZARE COMPUTERIZATA pe judeţe:

ADMITERE LICEU 2017, REPARTIZARE COMPUTERIZATA 2017 2017 ALBA
ADMITERE LICEU 2017, REPARTIZARE COMPUTERIZATA 2017 2017 ARAD
ADMITERE LICEU 2017, REPARTIZARE COMPUTERIZATA 2017 2017 ARGEȘ
ADMITERE LICEU 2017, REPARTIZARE COMPUTERIZATA 2017 2017 BACAU
ADMITERE LICEU 2017, REPARTIZARE COMPUTERIZATA 2017 2017 BIHOR
ADMITERE LICEU 2017, REPARTIZARE COMPUTERIZATA 2017 2017 BISTRIȚA-NASAUD
ADMITERE LICEU 2017, REPARTIZARE COMPUTERIZATA 2017 2017 BOTOȘANI
ADMITERE LICEU 2017, REPARTIZARE COMPUTERIZATA 2017 2017 BRAȘOV
ADMITERE LICEU 2017, REPARTIZARE COMPUTERIZATA 2017 2017 BRĂILA
ADMITERE LICEU 2017, REPARTIZARE COMPUTERIZATA 2017 2017 BUCUREȘTI
ADMITERE LICEU 2017, REPARTIZARE COMPUTERIZATA 2017 2017 BUZAU
ADMITERE LICEU 2017, REPARTIZARE COMPUTERIZATA 2017 2017 CARAȘ-SEVERIN
ADMITERE LICEU 2017, REPARTIZARE COMPUTERIZATA 2017 2017 CĂLĂRAȘI
ADMITERE LICEU 2017, REPARTIZARE COMPUTERIZATA 2017 2017 CLUJ
ADMITERE LICEU 2017, REPARTIZARE COMPUTERIZATA 2017 2017 CONSTANȚA
ADMITERE LICEU 2017, REPARTIZARE COMPUTERIZATA 2017 2017 COVASNA
ADMITERE LICEU 2017, REPARTIZARE COMPUTERIZATA 2017 2017 DÂMBOVIȚA
ADMITERE LICEU 2017, REPARTIZARE COMPUTERIZATA 2017 2017 DOLJ
ADMITERE LICEU 2017, REPARTIZARE COMPUTERIZATA 2017 2017 GALAȚI
ADMITERE LICEU 2017, REPARTIZARE COMPUTERIZATA 2017 2017 GIURGIU
ADMITERE LICEU 2017, REPARTIZARE COMPUTERIZATA 2017 2017 GORJ
ADMITERE LICEU 2017, REPARTIZARE COMPUTERIZATA 2017 2017 HARGHITA
ADMITERE LICEU 2017, REPARTIZARE COMPUTERIZATA 2017 2017 HUNEDOARA
ADMITERE LICEU 2017, REPARTIZARE COMPUTERIZATA 2017 2017 IALOMIȚA
ADMITERE LICEU 2017, REPARTIZARE COMPUTERIZATA 2017 2017 IAȘI
ADMITERE LICEU 2017, REPARTIZARE COMPUTERIZATA 2017 2017 lLFOV
ADMITERE LICEU 2017, REPARTIZARE COMPUTERIZATA 2017 2017 MARAMUREȘ
ADMITERE LICEU 2017, REPARTIZARE COMPUTERIZATA 2017 2017 MEHEDINȚI
ADMITERE LICEU 2017, REPARTIZARE COMPUTERIZATA 2017 2017 MUREȘ
ADMITERE LICEU 2017, REPARTIZARE COMPUTERIZATA 2017 2017 NEAMȚ
ADMITERE LICEU 2017, REPARTIZARE COMPUTERIZATA 2017 2017 OLT
ADMITERE LICEU 2017, REPARTIZARE COMPUTERIZATA 2017 2017 PRAHOVA
ADMITERE LICEU 2017, REPARTIZARE COMPUTERIZATA 2017 2017 SATU MARE
ADMITERE LICEU 2017, REPARTIZARE COMPUTERIZATA 2017 2017 SALAJ
ADMITERE LICEU 2017, REPARTIZARE COMPUTERIZATA 2017 2017 SIBIU
ADMITERE LICEU 2017, REPARTIZARE COMPUTERIZATA 2017 2017 SUCEAVA
ADMITERE LICEU 2017, REPARTIZARE COMPUTERIZATA 2017 2017 TELEORMAN
ADMITERE LICEU 2017, REPARTIZARE COMPUTERIZATA 2017 2017 TIMȘ
ADMITERE LICEU 2017, REPARTIZARE COMPUTERIZATA 2017 2017 TULCEA
ADMITERE LICEU 2017, REPARTIZARE COMPUTERIZATA 2017 2017 VASLUI
ADMITERE LICEU 2017, REPARTIZARE COMPUTERIZATA 2017 2017 VÂLCEA
ADMITERE LICEU 2017, REPARTIZARE COMPUTERIZATA 2017 2017 VRANCEA