ADRIAN NĂSTASE ar putea fi eliberat astăzi din închisoare

Tribunalul Ilfov va dezbate joi contestaţia Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) la decizia de eliberare condiţionată din închisoare a fostului premier Adrian Năstase.
Romania TV
21 aug. 2014, 04:14
ADRIAN NĂSTASE ar putea fi eliberat astăzi din închisoare

Zi importantă pentru Adrian Năstase. Pe 23 iulie, Judecătoria Sectorului 4 a admis cererea lui Adrian Năstase de eliberare condiţionată, însă DNA a atacat decizia magistraţilor.

Dacă Tribunalul Ilfov va respinge contestaţia DNA, atunci Adrian Năstase va fi eliberat din închisoare. În contestaţia depusă în instanţă, procurorii DNA susţin că Năstase nu s-a remarcat printr-un comportament deosebit, care să justifice punerea în libertate, activităţile educative desfăşurate în Penitenciarul Jilava au avut loc împreună cu alţi deţinuţi şi nu reflectă comportamentul său personal, iar la dosarul de eliberare condiţionată nu există dovezi temeinice de îndreptare a acestuia.

2014, anul încarcerărilor şi eliberărilor răsunătoare. La puşcării se face rocada VIP-urilor

De cealaltă parte, avocaţii lui Năstase au declarat că fostul premier îndeplineşte toate condiţiile pentru a ieşi mai devreme din închisoare, a executat deja fracţia de o treime din condamnare, nu a fost sancţionat niciodată în penitenciar, a avut un comportament disciplinat şi a participat la 24 de dezbateri pe diferite teme şi la manifestări artistice.

La data de 24 iunie, Curtea de Apel Bucureşti a decis ca la cei patru ani de închisoare primiţi de fostul premier în dosarele ‘Zambaccian’ şi ‘Trofeul calităţii’ să se adauge şase luni ca spor de pedeapsă, astfel încât totalul se ridică la patru ani şi şase luni de închisoare.

Adrian Năstase a fost condamnat pe 6 ianuarie 2014 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la patru ani de închisoare cu executare pentru luare de mită şi trei ani pentru şantaj în dosarul ‘Zambaccian’. De asemenea, el a fost condamnat pe 20 iunie 2012 la doi ani de închisoare în dosarul ‘Trofeul calităţii’, din care a efectuat opt luni de detenţie, fiind eliberat condiţionat.

În dosarul ‘Zambaccian’, Adrian Năstase a fost acuzat că a primit de la fostul şef al ISC, Irina Jianu, în perioada 2002-2004, în mod direct şi prin intermediul soţiei sale, Dana Năstase, foloase necuvenite în valoare de aproximativ 600.000 de euro, constând în bunuri importate din China şi contravaloarea unor lucrări efectuate la imobilele din localitatea Cornu şi Bucureşti.

În dosarul ‘Trofeul calităţii’, Adrian Năstase a fost acuzat că în anul 2004 s-ar fi folosit de ”influenţa sau autoritatea funcţiei de preşedinte al unui partid” pentru organizarea unui simpozion intitulat ‘Trofeul calităţii în construcţii’ cu scopul strângerii unor sume de bani destinate campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale, la care urma să participe. AGERPRES/(AS – autor: Eusebi Manolache, editor: Vicenţiu Purcărea)

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Ce este "Sindromul Grinch" și cum se manifestă. Cum au ajuns mulți români să urască Crăciunul
Fanatik.ro
Răsturnare de situație! Mihai Stoica, vești extraordinare înainte de FCSB – Rapid: revenire spectaculoasă! Update Exclusiv
Capital.ro
Lege la bloc în România. Persoanele obligate să obțină certificat de calificare profesională. E valabil doar 4 ani
Playtech.ro
Cât este ajutorul de înmormântare. Suma actualizată pentru decembrie
Adevarul
Va reuși UE să finanțeze Ucraina cu banii Moscovei? Ce spun eurodeputații români
wowbiz.ro
Veștile de care românii se temeau! Legea tocmai a fost publicată în Monitorul Oficial. Taxele și impozitele vor exploda începând cu ianuarie 2026
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Un ciclon puternic amenință Europa! Cum se va manifesta fenomenul și ce țări vor fi afectate
iamsport.ro
Fostul fotbalist de la FCSB a câștigat 330.000 de euro la pariuri sportive: ”S-a terminat istoria! De atunci nu am mai jucat”
MediaFlux
Taxă pe electrocasnice în Uniunea Europeană. Pe listă intră frigiderele și mașinile de spălat
stirilekanald.ro
VIDEO Dezastru pe autostradă! 13 persoane au murit și peste 150 au fost rănite
TRAGEDIE! A MURIT! Florin Piersic: „Dumnezeu sa te aiba in paza”