Adrian Severin, CONDAMNAT la închisoare cu executare

Adrian Severin a fost condamnat, marţi, la trei ani şi trei luni de închisoare, pentru luare de mită şi trafic de influenţă. Hotărârea instanţei de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu este, însă, definitivă.
Ionela Marcu
23 feb. 2016, 19:25
Adrian Severin, CONDAMNAT la închisoare cu executare

Adrian Severin a fost condamnat în dosarul în care a fost trimis în judecată de procurorii DNA pentru luare de mită și trafic de influență. Hotărârea poate fi atacată cu apel de fostul europarlamentar.

Adrian Severin a fost trimis în judecată în septembrie 2013, fiind acuzat că, în perioada decembrie 2010 – martie 2011, a acceptat promisiunea a doi jurnaliști de la publicația britanică „The Sunday Times”, care efectuau o investigație sub acoperire, de a-i plăti 100.000 euro anual în schimbul depunerii de amendamente în comisiile de specialitate ale Parlamentului European, pe de o parte, și a votării împotriva altor amendamente ce nu corespundeau intereselor societății comerciale pe care aceștia pretindeau că o susțin, pe de altă parte.

„La suma menționată se adăuga și suma de 4.000 de euro pe zi pentru orice acte efectuate de parlamentar, în legislativul european, în legătură cu depunerea de amendamente. În contextul discuțiilor din perioada ianuarie — martie 2011, Adrian Severin le-a pretins celor două persoane, potrivit înțelegerii, suma de 12.000 euro, lăsându-le să creadă că are influență asupra a doi deputați din Comisia juridică, a raportorului Comisiei pentru afaceri economice și monetare din legislativul european, precum și asupra unui alt membru al Parlamentului European, pentru a-i determina să introducă un amendament la proiectul de Directivă al Comisiei Europene privind garantarea depozitelor bancare, în sensul intereselor clienților companiei pe care cei doi susțineau că o reprezintă”, susțin procurorii.

Potrivit DNA, în vederea încasării sumei de 12.000 euro, Adrian Severin a emis o factură pe care a trimis-o pe mail uneia dintre cele două persoane.

Trei europarlamentari — Adrian Severin, slovenul Zoran Thaler și austriacul Ernst Strasser — ar fi acceptat „să-și vândă serviciile” unor jurnaliști ai ziarului „The Sunday Times”, care pretindeau că se ocupă cu acțiuni de lobby. Reporterii au propus mai multor membri ai Parlamentului European să le plătească 100.000 de euro pe an în schimbul „ajutorului” pentru adoptarea unor amendamente.

Conform anchetatorilor, Adrian Severin a depus amendamentul prin intermediul unui coleg, iar întrebat de unul din jurnaliști dacă a fost ușor să-l convingă pe colegul deputat să depună amendamentul, Severin a răspuns că până la un anumit punct i-a fost greu, dar că în cele din urmă acesta a acceptat ideea, „însă a fost o adevărată muncă”.

Eurodeputatul sloven și cel austriac au demisionat din Parlamentul European, renunțând astfel la imunitatea parlamentară, în schimb Adrian Severin a refuzat, susținând că este vorba de „o înscenare pusă la cale de persoane care au acționat ca agenți provocatori și cu o motivație politică”.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Nicoleta Luciu tună și fulgeră! Cum i-a numit pe cei care inventează lucruri despre ea
Fanatik.ro
Câți bani a produs „El Clasico” Barcelona – Real Madrid 1-2. Profit uriaș făcut de catalani. Update
Capital.ro
Violența în școli poate avea rădăcini în familie. Un medic psihiatru explică: A-ți apăra copilul nu înseamnă să-i justifici orice comportament
Playtech.ro
Un moștenitor refuză să vândă casa. Ce pot face ceilalți și când se poate ajunge la vânzare prin instanță
Adevarul
Rareș Bogdan și-ar fi dorit alegeri anticipate deoarece „Bolojan ar fi pierdut șefia PNL”: „Am apărat prea mulți idioți de-a lungul timpului”
wowbiz.ro
Pensiile ar putea crește cu 7,7% de la 1 ianuarie 2027. Ce spune ministrul Muncii despre indexare
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Doctorița Ioana Ciovică a încetat din viață! Mesajul emoționant transmis de fiul său
iamsport.ro
Decebal Rădulescu șterge pe jos cu vedeta Rapidului: ”Trebuie să se ducă, ce să caute?!”
MediaFlux
Sorin Grindeanu, anunț oficial despre creșterea pensiilor în 2027: E prinsă în programul de guvernare. Vești importante privind Pilonul II Video
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT