Adunarea Generală a ONU are ca preşedinte un diplomat din Fiji

Adunarea generală a ONU i-a acordat luni președinția sa pentru un an ambasadorului insulelor Fiji la Națiunile Unite, Peter Thomson, informează AFP, citată de Agerpres.
Filip Stan
14 iun. 2016, 06:29
Adunarea Generală a ONU are ca preşedinte un diplomat din Fiji

Peter Thomson îi va succede în septembrie — pentru cea de a 71-a sesiune a Adunării — fostului președinte al Parlamentului danez, Mogens Lykketoft.

Votul celor 193 de state a fost foarte strâns între Thomson (94 de voturi) și diplomatul cipriot Andreas Mavroyannis (90 de voturi).

În virtutea sistemului de rotație în vigoare, președintele este cel mai adesea preselecționat de grupurile regionale ale Adunării. Postul urma să revină în acest an țărilor din zona Asia-Pacific.

Exprimându-se în fața Adunării, Thomson a subliniat că este pentru prima oară când un candidat al micilor insule din Pacific accede la președinția Adunării generale a ONU.

Aceste țări ‘au o perspectivă particulară asupra situației oceanelor și a schimbării climatice’ care le amenință în primul rând pe ele, a subliniat el, promițând ‘să se exprime sus și tare asupra acestor probleme’ în timpul mandatului său.

Peter Thomson (68 de ani), diplomat de carieră, este reprezentantul permanent al insulelor Fiji la Națiunile Unite din februarie 2010. El a fost vicepreședinte al Adunării generale pentru sesiunea 2011-2012 și a prezidat comitetul executiv al Programului ONU pentru dezvoltare în 2014.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Câți bani are Oana Lis să cumpere mâncare pentru ea și Viorel. Suma este foarte mică
Fanatik.ro
Cum arată gazonul sintetic pe care se joacă Universitatea Craiova – KuPS! Premieră pentru olteni
Capital.ro
Sistemul energetic național, sub o presiune uriașă. Marius Budăi avertizează că România riscă o criză energetică gravă: Cei care au adus-o în această situație se opun soluțiilor
Playtech.ro
La ce oră este cel mai ieftin să pornești mașina de spălat. Cât poți economisi într-un an
Adevarul
Criza cerealelor din Ucraina. Rutele alternative nu pot suplini blocada porturilor din Marea Neagră
wowbiz.ro
„Să vă rugați pentru mine, am 5 tumori” Alina Pușcău, în lacrimi! Modelul internațional a lansat un apel, după ce a fost diagnosticată cu o boală gravă
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un bărbat dat dispărut din aprilie a fost găsit ÎNGROPAT în curtea... Vezi mai mult
iamsport.ro
De la finalele Champions League la afaceri în energie. Cum și-a construit Adrian Ilie viața după fotbal
MediaFlux
Dronă pe plaja din Mamaia. Turiștii au fost scoși de urgență din apă
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România