Agenta sexy vs. FBI. O fostă angajată a FBI acuză Biroul de discriminare

O agentă FBI îşi dă în judecată şefii şi colegii pe care îi acuză de discriminare. Agenta care este şi model, şi cântăreaţă acuză FBI de discriminare pe motiv că este femeie, hispanică, frumoasă şi cu o carieră de succes în muzică.
Romania TV
25 iun. 2012, 11:31
Agenta sexy vs. FBI. O fostă angajată a FBI acuză Biroul de discriminare

Erika Bonilla a fost angajată la FBI în departamentul resurse umane. La scurt timp ea a fost promovată, iar de atunci au început problemele.

„Au început bârfele şi au fost legate de discuţiile din birou despre modul în care vor scăpa de Erika. Colegii ei au făcut remarci răutăcioase şi discriminatorii la adresa ei”, a spus avocata angajatei FBI, Monica Garcia.

Conform plângerii depuse la tribunal, agenta a fost acuzată de colegi că a obţinut promovarea deoarece a avut relaţii intime cu şefii. Tânăra îi acuză pe colegi că o urăsc şi o discriminează din cauza succesului pe care îl are ca artistă. Agenta susţine că a fost acuzată pe nedrept şi de furt.

„Ea a făcut tot ce putea face în materie de aducere la cunoştinţă a abuzurilor. A depus reclamaţii la şefi şi un memoriu la forurile superioare”, a sublinait avocata.

În plângerea agentei se specifică şi faptul că, după ce a depus plângeri, şefii au suspendat-o din activitate şi au început să fie ostili cu ea. Tânăra vrea ca un tribunal federal să-i judece cazul şi cere daune morale de la FBI.

DailyBusiness
Lavrov acuză declarații „inexacte” ale lui Rubio și cere clarificări privind rolul SUA în soluționarea conflictului din Ucraina
Spynews
Ce mesaj a lăsat Mihaela, românca din Italia care și-a ucis fiica și apoi s-a sinucis. Dezvăluirile făcute de fratele femeii
Fanatik.ro
Ousmane Dembele, hat-trick în 25 de minute în Norvegia – Franța! Balonul de Aur a scris istorie la Campionatul Mondial
Capital.ro
Se renunță la ora de vară. Schimbarea care îi vizează pe toți locuitorii țării. Unde se aplică
Playtech.ro
Cod roșu de caniculă și restricții de trafic în România. Județele unde se vor depăși 40 de grade
Adevarul
Infractor prins după o urmărire spectaculoasă. Un șofer și-a oferit mașina polițistului: „Urcați în spate!”
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Avion făcut bucăți, după ce a lovit cel mai înalt zgârie-nori din Beijing! Câte persoane erau la bord
iamsport.ro
Victor Pițurcă, făcut praf de fostul apropiat al lui Gigi Becali: ”E pervers. Nu are principii și caracter!”
MediaFlux
Rusia tună și fulgeră la adresa României. Gestul lui Emil Boc a enervat oamenii lui Putin: ”Este scandalos”
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?