Agresorul de pe Aeroportul Orly era sub influenţa drogului şi a alcoolului când a comis atacul

Bărbatul care a atacat o patrulă militară sâmbătă la aeroportul parizian Orly, înainte de a fi împușcat mortal, se afla sub influența alcoolului și a stupefiantelor, s-a aflat duminică seara dintr-o sursă judiciară, citată de presa franceză. "Analizele toxicologice realizate duminică au pus în evidență un nivel al alcoolemiei de 0,93 grame pe litru de sânge și prezența cannabisului și a cocainei", a detaliat sursa citată.
Iulian Tudor
20 mart. 2017, 08:39
Agresorul de pe Aeroportul Orly era sub influenţa drogului şi a alcoolului când a comis atacul

Ziyed Ben Belgacem este un recidivist şi a fost condamnat în 2009 pentru trafic de stupefiante. Francezul în vârstă de 39 de ani împușcat mortal sâmbătă de forțele de securitate la aeroportul Orly-Sud din Paris, după ce a atacat o patrulă militară, a spus că era pregătit să ucidă și se afla acolo pentru „a muri în numele lui Allah”, a afirmat sâmbătă procurorul capitalei franceze, François Molins, scrie AFP.

Ziyed Ben Belgacem, condamnat deja pentru mai multe jafuri cu violență, a atacat această patrulă strigând: „Lăsați armele jos, sunt aici pentru a muri în numele lui Allah. În orice caz, vor fi morți”, a declarat procurorul în cursul unei conferințe de presă. Individul, un musulman radicalizat cunoscut poliției și serviciilor de informații franceze, a trântit la pământ un militar de sex feminin și a încercat să-i ia arma, potrivit declarațiilor ministrului francez al apărării, Jean-Yves Le Drian, potrivit Agerpres.

Femeia, care făcea parte dintr-o patrulă formată din trei militari care asigurau paza la aeroport, a ținut bine de arma din dotare în timpul atacului. Cei doi camarazi au hotărât să deschidă focul ca să-și apere colega și oamenii din jur, a explicat Le Drian. În prezent, femeia militar „se simte bine” după atacul „extrem de violent”, au declarat reprezentanți ai armatei franceze.

Citeşte şi Noi informaţii despre atacatorul de pe aeroportul Orly din Paris. Ce a strigat teroristul în momentul atacului

Fratele și vărul francezului lui Ziyed Ben Belgacem au fost eliberați duminică seara, la fel precum tatăl acestuia anterior, s-a aflat dintr-o sursă judiciară, transmite AFP. „Nu mai există nicio reținere în curs în acest dosar, la acest stadiu al anchetei”, a precizat aceeași sursă, potrivit Agerpres.

Tatăl și fratele lui Ziyed Ben Belgacem s-au prezentat singuri sâmbătă la comisariatul de poliție. Potrivit declarațiilor acestora, agresorul, după ce a tras asupra polițiștilor în cursul unui control rutier în nordul Parisului cu o oră și jumătate înaintea atacului de la Orly, i-a contactat, mărturisindu-le că a „făcut o prostie”. Vărul atacatorului s-a prezentat de asemenea, câteva ore mai târziu, la poliție. El l-a întâlnit pe acesta în noaptea de dinaintea desfășurării evenimentelor într-un bar din suburbiile Parisului.

DailyBusiness
SUA introduc testarea pentru deficitul de testosteron în rândul militarilor de peste 30 de ani
Spynews
Maria Covașa, ironie fină la adresa lui Dany Boy după ce i-a cunoscut actuala iubită! Fosta concurentă de la Insula Iubirii nu s-a putut abține
Fanatik.ro
„L-ar vota românii peste 20 de ani pe marele campion David Popovici președinte al României?”. Profeția uluitoare a lui Mitică Dragomir
Capital.ro
România, în fața unei posibile crize a carburanților. Dumitru Chisăliță avertizează. Ce se poate întâmpla cu motorina în următoarele săptămâni
Playtech.ro
Când poți pierde terenul moștenit. Situațiile în care legea îți poate crea probleme dacă nu faci demersurile la timp
Adevarul
„Cel mai bine păstrat secret din Europa”. Insula spectaculoasă din Italia, alternativa ieftină la Coasta Amalfi
wowbiz.ro
Andreea Ibacka a izbucnit în plâns! Ce a emoționat-o până la lacrimi pe vedetă: „Nu-mi mai e rușine să fiu vulnerabilă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Astăzi se împlinesc 9 ani de la decesul Denisei Răducu! Incredibil ce a apărut pe pagina regretatei artiste
iamsport.ro
Fostul mare mijlocaș al Stelei a refuzat-o de două ori pe Dinamo: ”A venit Mircea Lucescu să mă convingă”
MediaFlux
Pensionarii care primesc 600 de lei plus la pensie în august. Data la care vin pensiile luna viitoare
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România