Bani pentru achiziţia de ochelari, daţi de Primăria Capitalei începând cu 17 septembrie. Criteriile de acordare

Primăria municipiului Bucureşti anunţă că pensionarii cu venituri mici pot depune, începând din 17 septembrie, dosarele pentru a beneficia de ajutorul de până la 250 de lei pentru achiziţionarea unei perechi de ochelari. Beneficiarii trebuie să îndeplinească mai multe condiţii: să aibă pensia mai mică decât salariul minim net pe economie, să aibă cel puţin 50 de ani împliniţi, iar ochelarii să fie achiziţionaţi la recomandarea medicului specialist. PMB precizează că numărul beneficiarilor nu este limitat, toţi cei care îndeplinesc condiţiile din regulament urmând să primească acest sprijin financiar.
Romania TV
06 sept. 2018, 07:40
Bani pentru achiziţia de ochelari, daţi de Primăria Capitalei începând cu 17 septembrie. Criteriile de acordare

Potrivit unui comunicat de presă transmis, joi, de Primăria Capitalei, în cadrul proiectului „Lumina ochilor, cea mai importantă. Ochelari pentru vârsta a treia”, dedicat pensionarilor bucureşteni cu venituri reduse, dosarele vor putea fi depuse la punctul de lucru al Centrului pentru Seniori al Municipiului Bucureşti (CSMB) din Drumul Taberei, începând de luni, 17 septembrie.

„Prin acest program ne propunem să ajutăm cât mai mulţi pensionari din Bucureşti care au probleme de vedere, dar care, din cauza problemelor financiare, nu îşi permit să îşi achiziţioneze o pereche de ochelari. Ca autoritate locală, avem obligaţia să ne implicăm în problemele comunităţii şi să fim alături de categoriile sociale vulnerabile. Astfel, prin acest proiect dedicat seniorilor din Capitală, vom deconta suma de 250 de lei pentru achiziţia unei perechi de ochelari de vedere, fiecărui pensionar domiciliat în Bucureşti care are pensia mai mică decât salariul minim net pe economie. Doresc să subliniez că nu sunt locuri limitate, iar toţi aceia care îndeplinesc condiţiile prevăzute de regulamentul proiectului se pot încadra în program”, afirmă primarul Gabriela Firea.

Potrivit regulamentului, suma respectivă va fi achitată o singură dată/beneficiar, în termen de 45 de zile de la depunerea dosarului, la punctul de lucru situat pe Bd. 1 Mai nr. 28 (cartier Drumul Taberei), sector 6, Bucureşti (program: luni – joi, între orele 9.00 – 15.00).

Dosarul trebuie să conţină: a) cerere tip disponibilă pe site-ul www.cs-mb.ro sau la sediul instituţiei; b) copie conformă cu originalul a actului de identitate (C.I sau B.I.), valabil la data depunerii cererii; c) copie conformă cu originalul a recomandării medicului specialist din care să reiasă necesitatea ochelarilor pentru beneficiar; d) copie conformă cu originalul a facturii fiscale pe numele beneficiarului şi a dovezii de plată (bon fiscal ştampilat sau chitanţă) în baza cărora s-au achiziţionat ochelarii de vedere, de la orice operator economic; e) copie conformă cu originalul a talonului de pensie din luna anterioară depunerii cererii; f) extras de cont emis de bancă din care să reiasă titularul contului şi IBAN-ul, pe numele solicitantului; în cazul în care titularul contului nu este solicitantul, se va prezenta o împuternicire notarială pentru virarea sprijinului financiar în contul unui terţ.

Beneficiarii trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: să aibă domiciliul sau reşedinţa în municipiul Bucureşti de minimum 5 ani; să fie pensionat în condiţiile legii şi să aibă nivelul pensiei cumulate mai mic decât salariul minim net pe economie (1.162 de lei);·să aibă cel puţin 50 de ani împliniţi; ochelarii să fie achiziţionaţi de la orice operator economic, începând cu 2 august 2018, data intrării în vigoare a H.C.G.M.B. nr. 382/2018, şi să fie achiziţionaţi în baza unei recomandări de la medicul specialist.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Ionuț Chirilă l-a dat afară de la CS Dinamo pe fiul angajatului mort în accident! Reacția antrenorului. Exclusiv
Capital.ro
Cât valorează anii de muncă la calcularea pensiei. Diferențele dintre 15, 25 și 35 de ani de cotizare în 2026
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Ori are ceva la mână împotriva lui Trump, ori este prea ușor de păcălit”. De ce încearcă președintele american să se distanțeze de Netanyahu
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Pensia după 15, 25 sau 35 de ani de vechime în muncă. Calculele care se fac pentru 2026
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT