Al patrulea incident în Pasajul Unirii, la nici o săptămână de la redeschidere. Un autocar a lovit limitatorul de înălțime, mai multe bucăți au căzut pe o mașină

Problemele se țin lanț de Pasajul Unirii, proaspăt deschis după lucrările de consolidare. Un autocar a lovit, sâmbătă, indicatorul de înălțime de la intrare, acesta fiind al patrulea incident de acest gen de la redeschiderea pasajului după reabilitare.
Bianca Bocioacă
10 sept. 2022, 20:06
Al patrulea incident în Pasajul Unirii, la nici o săptămână de la redeschidere. Un autocar a lovit limitatorul de înălțime, mai multe bucăți au căzut pe o mașină

Un autocar a lovit limitatorul de înălțime de la intrarea în pasaj, iar în urma impactului mai multe bucăți s-au desprins și au căzut pe parbrizul altui autoturism. Incidentul este al patrulea de acest fel, după ce Pasajul Unirii a fost redeschis duminica trecută, în urma unor lucrări de reabilitare care au costat 12 milioane de euro.

În momentul scrierii acestei știri, traficul în zonă se desfășoară cu restricții.

Citește și: Încă un blocaj la Pasajul Unirii, proaspăt redeschis. Un TIR a blocat circulația / Explicația lui Daniel Băluță, primarul Sectorului 4

Incidente pe bandă rulantă după lucrările de consolidare la Pasajul Unirii

Zilele trecute, mai multe autocare au provocat blocarea traficului, după ce au încercat să intre în Pasajul Unirii, deși depășeau limita de înălțime permisă.

În dimineața zilei de joi, șoferul unui TIR a făcut exact aceeași greșeală. TIR-ul a agățat și a rupt limitatorul de înălțime de la Pasajul Unirii, abia reabilitat și redat în folosință de câteva zile.

Daniel Băluță: Pasajul respectă întocmai standardele

Primarul Sectorului 4, Daniel Băluța, a reacționat în urma evenimentelor. „Înălțimea a fost verificată de Poliție, este de 3,54 m. Iar la interiorul pasajului, înălțimea e și mai mare, de 3,7 m în interior, așa cum prevede legea. Pasajul respectă întocmai standardele”.

„Respectați regulile și semnele de circulație afișate clar încă de la intrarea în Pasajul Unirii! Altfel, riscați să vă răniți, pe voi sau pe alți participanți la trafic, să vă avariați mașinile și să suportați cheltuielile de refacere pentru eventualele distrugeri provocate la acest obiectiv realizat și pus în siguranță de comunitatea Sectorului 4.

Ieri, un șofer de autocar a ignorat semnul de circulatie pe care era specificată clar înălțimea maximă pe care un autovehicul trebuie să o aibă pentru a putea intra în pasaj, și a rămas blocat în poarta de protecție de dinainte de intrarea în tunel.

Este bine totuși că nu s-a întâmplat ceva mai grav, însă nici nu vreau să mă gândesc ce s-ar fi întâmplat în pasaj, dacă nu era acest delimitator din fier pe care este afișată restricția de 3,5 metri înălțime?”, a declarat, acum câteva zile, Daniel Băluță.

Citește și: Când se redeschide Pasajul Unirii din București și cum arată după lucrări (FOTO)

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Filipe Coelho, în ultimele 6 luni de contract cu Universitatea Craiova! „Nu e momentul potrivit să discutăm prelungirea!”
Capital.ro
O nouă fabrică de electronice auto lângă București. Compania chineză a început deja recrutările
Playtech.ro
Panouri solare la bloc, după modelul Germaniei. Cum ar putea scădea factura la electricitate cu 40%
Adevarul
Moarte șocantă în Brazilia: fereastra unui hotel a cedat, iar o tânără a căzut în gol de la etajul 7. Momentul, surprins de camere
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Autocar de copii, răsturnat! Doi morți și zeci de victime, în Franța
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Se elimină un impozit important pentru români. Luca Niculescu anunță schimbarea de la 1 ianuarie 2027
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT