ALEGERI PNL 2021. Alexandru Kocsis, apel către fanii lui Cîţu: „Ce sau cine v-a scurtcircuitat ȋn asemenea hal?”

Parlamentarul liberal dezvăluie că susţinătorii lui Florin Cîţu din PNL au început să discute, pe la colţuri, despre schimbarea lui Ludovic Orban din fruntea Camerei Deputaţilor. 
Alina Costache
07 sept. 2021, 21:13
ALEGERI PNL 2021. Alexandru Kocsis, apel către fanii lui Cîţu:

ALEGERI PNL 2021. Deputatul de Iaşi Alexandru Kocsis afirmă că este “jenant şi dureros“ să vadă cum colegi de partid apelează la dezinformări în bătălia internă din PNL, întrebându-i pe aceştia cine i-a scurtcircuitat “în asemenea hal“.

Alexandru Kocsis, susţinător al lui Ludovic Orban la şefia PNL, scrie, marţi, pe Facebook, că nu înţelege de unde vine această înverşunare a taberei Cîţu împotriva lui Orban, în condiţiile în care, cu actualul lider, PNL a câştigat alegerile europarlamentare, locale şi prezidenţiale.

Tabăra Orban RESPINGE ideea unei înţelegeri cu PSD, ca alternativă la actuala coaliţie

“Este jenant şi dureros să vezi cum colegi de partid, efemeri susţinători ai lui Florin Cîţu, şi-au făcut un obicei din a dezinforma. Nu ȋnţeleg de unde vine toată această ȋnverşunare ȋmpotriva lui Ludovic Orban. Ce v-a făcut acest om de o luaţi atât de personal? Nu este bine că a redresat partidul după catastrofa din 2016? Nu este bine că ne-a ţinut uniţi, indiferent din ce foste partide făceam parte, din ce tabere interne făceam parte sau ce interpretări, mai mult sau mai puţin conforme, dădeam, unii dintre noi, liberalismului susţinut de PNL? (…) Măi oameni buni, ce nu este ȋn regulă cu voi? Ce sau cine v-a scurtcircuitat ȋn asemenea hal?“, afirmă deputatul PNL, Alexandru Kocsis.

Klaus Iohannis și Dan Barna, întâlnire scurtă la Palatul Cotroceni: Liderul USR PLUS a ieşit prin spate după 30 de minute

ALEGERI PNL 2021. Pe de altă parte, parlamentarul liberal dezvăluie că susţinătorii lui Florin Cîţu din PNL au început să discute, pe la colţuri, despre schimbarea lui Ludovic Orban din fruntea Camerei Deputaţilor.

“De ce? Pentru că refuză cu ȋncăpăţânare să încalce Constituţia! Pentru unii dintre colegii mei, susţinerea lui Florin, cu orice preţ, pare mai importantă decât deciziile Curţii Constituţionale şi Regulamentul şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului. În calitate de preşedinte al Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban a decis continuarea procedurilor pentru dezbaterea moţiunii de cenzură, după ce Birourile Permanente nu au reuşit, pentru a patra oară consecutiv, să stabilească un calendar de derulare a moţiunii, din cauza lipsei cvorumului. Ca să ȋnţelegeţi, NICIODATĂ, dar NICIODATĂ, un partid sau o coaliţie de partide nu au mai ȋndrăznit să boicoteze derularea unei moţiuni de cenzură“, mai spune deputatul PNL, Alexandru Kocsis.

ALEGERI PNL 2021. Potrivit lui Kocsis, cine îi cere lui Ludovic Orban să blocheze dezbaterea unei moţiuni de cenzură îi cere de fapt să încalce Constituţia şi principiul statului de drept în România.

“Dacă alţii o fac, o fac pe răspunderea lor“, concluzionează deputatul Alexandru Kocsis.

DailyBusiness
Pâinea, tot mai scumpă pe mesele românilor. Franzela albă rămâne soluția celor cu venituri mici
Spynews
Transferul anului în televiziune! Denise Rifai a semnat cu Antena 1! Ce emisiune va prezenta
Fanatik.ro
Mircea Lucescu, internat de urgenţă la Spitalul Universitar! Ce s-a întâmplat cu selecţionerul. Exclusiv
Capital.ro
Doliu în lumea televiziunii. Un cunoscut actor a murit. A dus o luptă aprigă cu cancerul: A căutat mereu să aducă lumină
Playtech.ro
Motivul pentru care ar trebui să-ți agăți cheile vechi pe balcon. Din ce în ce mai mulţi europeni apelează la acest truc
Adevarul
Cu cât se scumpesc gazele de la 1 aprilie. Furnizorii au început să afișeze ofertele
wowbiz.ro
Mesajul pe care minorul de 13 ani l-ar fi trimis familiei lui Mario, la scurt timp după crimă. Plănuiesc sau nu părinții lui să îl scoată din țară: „Intenționează să ducă băiatul…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un bărbat din Buzău a fost împușcat la... Vezi mai mult
iamsport.ro
Becali, suspectat că transferă un jucător doar pentru a obține ajutorul rivalei la play-off: ”Îl cunosc de 26 de ani, știu cum face! O sumă mare pentru o echipă strategică”
MediaFlux
Denise Rifai pleacă de la Kanal D! Surpriză uriașă în televiziune după anunț: A venit vremea pentru o schimbare
stirilekanald.ro
Primele dezvăluiri făcute de criminalul de 13 ani în cazul uciderii lui Mario: „Mă teroriza”
Top 5 sloturi Yggdrasil